Daca ieri am vorbit despre mizerii, cum ar fi jobul si cariera, astazi vom vorbi despre lucruri cu adevat frumoase. Despre lucruri cu adevarat importante. Despre lucruri care ne fac zilele mai senine, ne fac fericiti si impliniti, ne fac cu adevarat oameni. Sa vorbim despre dragoste….

In dictionar exista explicatia: sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva. Sa fie oare atat de simplu? Ce este dragostea? Si de unde vine ea, ma intreb? Unde se duce? Si cum se traieste? Dragostea nu are un pentru ca, nici un deoarece. Nu vine de undeva anume si nici nu merge intr-o certa derctie. Vine de nu stiu unde si se infatisaza nu stiu cum, se traieste intens cu pasiune si pleca uneori catre nicaieri.


De cate ori vi s-a intamplat sa va indragostiti exact de cine nu trebuie? Exact de cine nu va impartaseste sentimentele? De persoana cea mai nepotrivita si care nu merita nici macar o mica parte din atentia voastra? Si de cealalta parte, de cate ori nu vi s-a intamplat sa nu puteti, oricat ati incerca, sa iubiti pe cineva care ar face totul pentru voi si rational vorbind, would be the perfect one?


Vedeti? Dragostea nu este deloc rationala. Este dincolo de minte, judecata si intelegere. Ne face de multe ori sa fim slabi si vulnerabili. Ne impinge sa facem lucruri despre care nu am crezut vreodata ca le putem face. “Ha ha ha” ar zice unii….”aberatii”. Ei bine, eu sunt convinsa ca nu sunt aberatii si fiecare dintre noi se regaseste, chiar daca poate nu recunoaste, nici macar fata de el insusi. Dragostea ne face atat de fericiti si tot ea atat de nefericiti. Ne mistuie, ne framanta, ne chinuie, ne face sa face sa plutim de fericire, sa murim de dor, sa zacem in tristete. Ne face sa radem, ne face sa plangem. Dragostea este cel mai inalt punct al fericirii noaste dar si cea mai adanca prapastie a durerii,.


Eminescu spunea: “Ce e amorul?/Un lung prilej pentru durere/ Caci mii de lacrimi nu-i ajung/ Si tot mai multe cere !” Oare asa fa fie? Si cum ramane cu fericirea aceea profunda? Cu acea multumire sufleteasca intensa si deplina? Cu euforia fiecarei atingeri si extazul fiecarei apropieri? Cu emotiile, cu trairile, cu dorintele care pulseaza si apoi ard intens ? Poate el se gandea doar la durerea despartirii, frica de a o lua de la capat, suferinta mahnirea si intristarea. La zilele acelea negre si reci in care te simti mizerabil. La apasarea sufleteasca, amaraciunea, melancolia, deprimarea, toate amestecate cu visarea si izolarea.


Cat este de complicat…deja ma doare capul. Ma doare capul pentru ca, desi scriu aici despre lucruri frumoase, viata este in realitate de tot rahatul. Atatea probleme, atatea griji, atatea nemultumiri. Pentru toate exista intrebarea “de ce” si pentru nici una nu se gaseste de multe ori un raspuns. Uneori am impresia ca nu se intampla nimic bun…si ma refugiez acum scriind despre dragoste. Poate sunt eu prea romantica si prea idealista. Poate nuantez prea mult totul. Poate. Si ce daca? Cum am mai spus… inca mai cred in oameni buni, in povesti si in dragoste. 

Etichete: ,