The Croods (2013)

Croods este comedie animată în 3D care urmăreşte prima familie modernă a lumii pe parcursul călătoriei lor de-a lungul vieţii. Atunci când peştera care le fusese casă este distrusă – împreună cu restul lumii lor – familia Crood este obligată să pornească în prima călătorie pe drumul (sau calea) familiei.  Zguduiţi de conflicte generaţionale şi întorsături seismice, Familia Croods descoperă o lume nouă incredibilă, plină de creaturi fantastice şi un viitor cum nici nu-şi imaginaseră vreodată.


Până nu demult nu mă pasionau animațiile, însă anul acesta am văzut vreo câteva care mi-au schimbat părerea despre acest gen de film. Oi fi dat în mintea copiilor acum la 30 de ani, poate, nu știu, dar la The Croods m-am amuzat teribil. Este super-simpatic, imaginile sunt extraordinare, replicile sunt pline de umor, acțiunea nu te plictisește deloc, ba chiar te ține în priză pe tot parcursul ei, personajele sunt haioase, frumos construite (iar vocile aparțin unor actori cunoscuți ca Nicolas Cage,  Ryan Reynolds, sau Emma Stone).  Zău că este cea mai tare animație văzută vreodată. Vi-l recomand din suflet pentru o porție de râs și de bună-dispoziție

Huliganii de pe Green Street (Green Street-Hooligans) -2005

Dat afara pe nedrept de la Harvard pentru posesie de droguri, Matt se duce în vizita la sora si la cumnatul sau, Steve, în Anglia. Odata ajuns aici se împrieteneste cu fermecatorul dar periculosul Pete Dunham, fratele lui Steve, si este initiat în lumea secreta a huliganismului din fotbalului Britanic.
 
Nu este chiar genul de film preferat al meu, dar uite că nu depinde întotdeauna de gen, ci și de filmul în sine, de interpretare, de subiect, de realizare. Nu sunt deloc fana a fotbalului, dar nici nu-i musai să fii ca să-ți placă filmul ăsta. E atât de bine făcut și atât de bine jucat, încât nu te lasă să te plictisești niciun moment. Este un film un pic dur, mai ales la sfârșit, dar plin de învățăminte, o adevărată lecție de viață și prietenie, ca să zic așa. M-a impresionat!

Jaful perfect (Now You See Me) -2013

Filmul Now You See Me spune povestea uneia dintre cele mai faimoase echipe de iluzionişti din lume. Membrii acesteia jefuiesc afacerişti corupţi în timpul reprezentaţiilor şi îşi răsplătesc publicul cu banii furaţi. Agenţii FBI sunt pe urmele lor, însă iluzioniştii sunt, surprinzător, mereu cu un pas înaintea legii.


Mi-a plăcut filmul, este diferit de majoritatea filmelor, te uimește pe tot parcursul lui, conține multe detalii, la care trebuie să fii atent, ca să nu pierzi firul, practic, te ține în priză până la sfârșit. Finalul mi s-a părut ușor exagerat, dar nu m-a deranjat foarte tare. Actorii au jucat bine, subiectul l-am găsit ingenios, iar acțiunea destul de incitantă.

Thor-Întunericul  (Thor: The Dark World)-2013

Thor trebuie să salveze Pământul şi Cele Nouă Regate de un inamic redutabil, gata să-şi subordoneze întreg universul. După evenimentele din Thor şi The Avengers, zeul luptă pentru a reinstaura ordinea în cosmos, însă o străveche rasă în frunte cu răzbunătorul Malekith se întoarce pentru a trimite Universul înapoi în întuneric. Confruntat cu un duşman pe care nici măcar Odin şi Asgardul nu-l pot opri, Thor se aruncă într-una dintre cele mai periculoase şi mai personale aventuri de până acum, care-l va readuce lângă Jane Foster şi care îl va forţa să sacrifice totul pentru a salva omenirea.


Prima parte din Thor nu m-a dat foarte tare pe spate, însă cea de-a doua mi s-a părut clar cu mult peste prima. Un film bun, dacă ești fan al genului fantasy, cu acțiune cât cuprinde, cu actori (foarte) frumoși, cu efecte speciale bine realizate, cu ceva faze comice (unele cam exagerate!) și un final neașteptat, care m-a lăsat un pic cu gura căscată, în așteptarea continuarii. Deci sigur urmează a treia parte!

Jocul lui Ender (Ender’s Game) -2013

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, o rasă extraterestră ostilă atacă Pământul, salvatorul planetei fiind comandantul flotei internaţionale, Mazer Rackham (Ben Kingsley). Un nou atac este însă iminent, iar colonelul Graff (Harrison Ford) şi Armata Internaţională trebuie să găsească cel mai puternic luptător care să oprească invazia. 


Pentru Ender nu m-am dus cu mari așteptări la cinema, dar fiindcă am devenit foarte acaparată de filmele SF în ultima vreme, am zis să merg totuși să-l văd. Mi-a plăcut, nu m-a plictisit, dar nici nu m-a impresionat foarte tare, e tipic genului. Cei care au citit cărțile lui Orson Scott spun că-i cam lipsește profunzimea, că este cam comercial, că respectă pe sărite cartea, dar nu-mi pot da cu părerea, nu le-am citit, nici nu ma tenteaza. Per ansambul mi s-a părut un film ok, aștept și a doua parte.

Atât de aproape de cer (A Walk in the Clouds) -1995

Întors din al doilea razboi mondial, un tanar soldat (Keanu Reeves) descopera ca mai are prea putine în comun cu tot ce a lasat în urma sa. Deziluzionat, porneste spre nord, calatorind si lucrand pe post de comis-voiajor. În drumul sau o întalneste pe fiica ( Aitana Sanchez-Gijon) proprietarului bogat al unei podgorii (Giancarlo Giannini). Aflata în drum spre casa, fata este îngrozita de cum va reactiona tatal sau tiranic cand va afla ca este însarcinata, dar necasatorita.


L-am văzut la recomandarea unui cititor al blogului. Este o poveste drăguță de dragoste, un pic cam siropoasă după părerea mea, dar cu actori buni ca Anthony Quinn și Keanu Reeves Un pic cam slab regizat și un pic cam de telenovelă subiectul, dar merge văzut, măcar pentru decorul splendid, cu podgorii risipite pe coline domoale, struguri și vinuri alese.

Elysium (2013)
 
În anul 2154, omenirea este împărţită în două clase sociale: cei extrem de bogaţi, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium şi restul oamenilor, prizonieri pe un Pământ suprapopulat, cu resursele naturale epuizate. Disperaţi, aceştia din urmă ar face orice ca să scape de sărăcia şi mizeria în care trăiesc. Singurul care ar putea aduce egalitate între aceste cele două lumi este Max (interpretat de Matt Damon), care este nevoit să accepte o misiune periculoasă şi ieşită din comun. Riscându-şi viaţa, el se va duce pe Elysium, unde va avea de înfruntat forţele de represiune conduse de Secretarul Delacourt (Jodie Foster). Dacă reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit misiunea, Max îşi va salva nu numai propria viaţă, ci şi pe a altor milioane de oameni de pe Pământ.


Deși cam toată lumea zice că este un film slab, vă zic sincer că e filmul care mi-a plăcut cel mai tare anul ăsta. Nu știu exact de ce, pentru că este mai mult un film de acțiune, pe un fundal SF, dar poate am fost eu cu chef pentru el în seara cu pricina, habar nu am, dar mi-a plăcut la nebunie. Unii zic că finalul era previzibil, eu nu m-am așteptat la el chiar deloc, probabil oi fi văzut eu prea multe filme americanizate. Zău că mi-au dat și lacrimile… Un singur lucru nu mi-a plăcut: Matt Damon în rolul principal; mi se pare un actor foarte slab, noroc cu Jodie Foster care a compensat un pic.
 

Nașul (The Godfather)- 1972, 1974, 1990

Din categoria filme mari, am văzut și eu toamna asta, la insistențele soțului, trilogia Nașul. Da, nu o văzusem până acum! Ce pot să spun… primul mi-a plăcut cel mai tare, Marlon Brando a fost un mare actor, cum puțini mai sunt astăzi, povestea mi s-a părut interesantă, chiar dacă nu prea agreez eu filmele despre mafie. Într-adevăr este un film de referință, așa cum numai odată, cândva, demult se realizau filme, total diferit ce cele de astăzi. Și partea a doua mi-a plăcut, mi s-a părut o continuare reușită, care explică multe și te face să o înțelegi mai bine pe prima.  Însă partea a treia…. pe lângă faptul că mi s-a părut un pic trasă de păr, finalul m-a șocat teribil, pe bune că nu m-am așteptat la el. Deși destul de realist, mi s-a părut cam nedrept. Poate că așa a trebuit să fie, poate că există un echilibru în natura asta și adesea plătim pentru faptele noastre, poate nu este vorba decât de o simplă ficțiune…cert este este că mi-a părut rău, cei care l-ați văzut știți la ce mă refer (ceilalți, vedeți-l!). 

Planuri pentru iarna asta: Hunger Games în primul rând, sunt chiar curioasă, n-am ajuns încă la cinema; Frozen, o animație care cred că va fi excelentă înainte de sărbători; Hobbit, deși nu m-a impresionat prea tare primul, îi dau o șansa celui de-al doilea.
 
 Ce-ați văzut, ce v-a plăcut, ce-mi recomandați?

 

PS: filme am văzut multe, dar n-avea rost să vă plictisesc cu toate. 
PS2: rezumatele și pozele aparțin www.cinemagia.ro

Etichete: