Aperitivul este rugăciunea de seară a francezilor, spunea se pare diplomatul și romancierul Paul Morand, iar după acești aproape patru ani tind să cred și eu că nimic nu-i mai adevărat…
prend l’apéro? este o întrebare atât de comună încât a devenit aproape un clișeu. Luat cu precădere vara, fie în sufrageria proprie, fie în grădina prietenilor, aperitivul este o adevărată tradiție culinară și culturală în Franța, un moment în care gastronomia, relaxarea și voia bună se întâlnesc în jurul unui pahar, împletindu-se cât se poate de interesant cu aceea art de vivre à la française. Teoretic un aperitiv este o băutură servită înainte de masă menită să deschidă apetitul. Practic, aici pe meleaguri franceze, l’apéritif – prescurtat apéro, în termeni familiari – este mai mult decât atât, este de-a dreptul un mod de viață, o atitudine, o tendință interesantă de a se regăsi într-un cadru călduros și convivial, între prieteni sau în familie, un privilegiu al schimburilor, o gustare simplă dincolo de convetiile unei mese pretențioase. Dar să vedem despre ce este vorba mai exact…
Cuvântul vine se pare din limba latină, aperitivus este un derivat de la verbul aperire care înseamnă a deschide, iar romanii se pare că obișnuiau să bea vinars în deschiderea meselor. Tradiția se dezvoltă în Evul Mediu, când băuturile înainte de masă aveau o funcție medicinală, aceea de a destinde intestinele, cu scopul de a preveni problemele digestive. În Franța aperitivul se dezvoltă cu precădere în secolul 18, devenind popular abia în anii ’40, odată cu apariția cocteilurilor. Astăzi el este un adevărat ritual, o șansă de a petrece timp cu prietenii pentru localnici, o modalitate de descoperire a culturii franceze pentru turiști și o scuză să bea, pentru majoritatea, desigur!
Francezii iubesc așa mult apérourile încât uneori le fac și fără să aibă invitați. Asta facem și noi câteodată: două beri, și-un cârnat uscat tăiat rondele fine și conversațiile devin mai plăcute înainte de masa. M-am amuzat când al meu soț a răspuns, mai în glumă mai în serios, les apréros la o întrebare despre ce îi place mai mult în Franța, din cadrul interviului pentru cetățenie, dar mai mult decât răspunsul lui m-a distrat reacția intervievatoarei: atunci sunteți deja francez! și a avut dreptate. Aperoul este o parte atât de bine definită și atât de naturală a stilului de viață și a mentalității francezilor, că uneori când îi vezi pe toți veseli în jurul mesei, cu un pahar de vin în mână, ai reala impresie că țara poate lua foc și ei nu se vor ridica niciunul până nu-și vor termina paharele.
À la vôtre, dragii mei!
CARMEN says
bucataria frantuzeasca este recunscuta in intreaga lume la nivel de arta, traditiile culinarise fiind rafinate si bine gandite. Ce poti sa critici la obiceiurile de masa ale francezilor?! ☺
Imi place nespus de mult in concediile din Franta, sa privesc macar diversitatatea de produse culinarice – pentru ca de mancat, trebuie sa recunosc mananc cam putin. Motiv pentru care mereu vin din concedii cu cateva kilograme in plus :)) pentru ca cine sa reziste tentatilor?! :))
O saptamâna placuta sa ai! ☺
PS: atentie, whisky-ul nu se serveste niciodata la aperitiv.
Larisa says
Da, e greu sa rezisti tentatiilor si ai dreptate, gastronomia este ridicata la rang de arta in Franta. Iar eu ii admir pe francezi pentru ca au stiut sa-si valorifice bucataria si obiceiurile culinare si sa le faca cunoscute in intreaga lume.
Poate ca teoretic nu este, insa practic am vazut servindu-se whisky si la aperitiv, atat pe la petreceri cat si la restaurante. Eu oricum nu beau, prefer ceva mai light, zic ce-am vazut la altii.
Cyril says
Sante mais pas des pieds 🙂
Larisa says
:))
Unknown says
Și în Nordul Italiei este foarte răspândită tradiția aperitivului. De obicei are loc seara, după programul de muncă, cu precădere începând de joi și continuând în we. Ca băuturi sunt în vogă Campari orange, Prosecco, Spritz, mâncarea de obicei fiind oferită gratis din partea casei (bucățele de pizza, mini sandviciuri, sărățele). De cele mai multe ori aperitivul înlocuiește cina pentru că după ce te-ai înfruptat din tot felul de gustări chiar nu îți mai este foame.
Aperitivul este, așa cum spuneai, un moment de socializare, fără pretenții și fără mare cheltuială. În România nu a prins, nu au înțeles că nu poți bea tărie pe stomacul gol și că e nevoie să ofere din partea casei măcar niște sărățele.
Larisa says
O da, n-am sa uit aperitivele de la Milano. Oriunde ne asezam ne aduceau o multime de chestii de rontatit, ca intr-un final, cum zici si tu, nici n-a mai fost nevoie sa mancam de seara. Cel mai mult mi-a placut coctailul Bellini, cu Prosecco si piure de piersici, desi am citit pe internet ca este originar de la Venetia nu de la Milano. Eu sunt amatoare de vin spumant asa ca mi-am luat Prosecco si pentru acasa, cred ca inca mai am vreo 2 sticle. Bine ca mi-ai adus aminte, acum stiu ce beau in weekend :))
Asa este, in Romania nu prea a prins si nu e vorba doar de restaurante. Nici acasa, cand este vreo sindrofie nu se practica, sau nu la fel de intens ca aici. Pacat…
coco says
Larisa ce m-ai nimerit :)…imi place rugaciunea asta de seara :)))
te pup!
Larisa says
Ma gandeam eu ca tie o sa-ti placa rugaciunea asta :))
Aliceee Traveler says
In Franta, desi am locuit cu francezi nu am observat atat de tare acest obicei, probabil fiindca in familia noastra si printre prietenii lor nu se obisnuieste. In schimb in Spania aceste aperitive se numesc tapas si se consuma in excces, as spune zilnic, de catre spanioli si turisti deopotriva. Sunt delicioase, un adevarat festin. La ei se consuma alaturi de o sangria sau o bere rece.
Larisa says
Da, da, imi amintesc ca am citit la tine pe blog un articol despre tapas. Am incercat de cateva ori la un restaurant spaniol in Tours. Exista printre ce servesc aici niste inele de ceapa pane care imi plac foarte mult, nu stiu daca sunt autentice sau le fac francezii sa se afle-n treaba :).
Sangria insa nu prea ma incanta, prea dulce pentru gusturile mele la inceput de masa…
Alexandra V says
Avem si noi in familie o traditie "sanatoasa" de dupa masa: care cum apuca sa isi aprinda tigara mai repede :)) Si "care cum apuca" sunt eu, care trb sa ma ascund prin gradina sa nu ma vada taica-miu :D:D :)) Cam asta e din pacate obiceiul nostru cel mai constant 🙂
Larisa says
:))
Am avut si eu mult timp obiceiul asta. Nu stiu prin ce minune de ceva timp nu-l mai practic.
Alexandra V says
Felicitari!!!! Sper sa iti calc pe urme! :D:D
Larisa says
Spor! Nu-i usor, dar merita in final…
Anonim says
Am deprins si noi obiceiul apéro-ului, mai ales atunci cand nu avem chef de gatit. Un lucru ne-a uimit, acela ca atunci cand ciocnesti un pahar cu un francez trebuie neaparat sa te uiti in ochii lui ca de nu e lipsa de respect.
Larisa says
Da, da, asa este. Uitasem de asta :)). Deci si acolo la munte se practica des aperoul 😉