Uite că trecu mai mult de juma’ de toamnă și eu n-apucai să scriu nimic despre asta. Exact despre toamnă, știți voi, anotimpul meu preferat, cel pe care-l contemplez mereu, cel cu care zic că mă identific. Oameni buni, vouă nu vi se pare că timpul ăsta trece al naibii de repede, că eu habar nu am când se duse anul ăsta! Nu știu cât de adevărate sunt ipotezele alea despre compresarea timpului, dar parcă ieri vă povesteam despre revelionul meu cu fondue și vinuri  alese. Parcă nici nu terminai de povestit, că iată-mă din nou făcând planuri pentru următorul revelion. Știu, e de-abia octombrie, dar dacă vrei revelion de calitate, tre’ să rezervi din vreme, că altfel rămâi fără. De fapt nu revelionul în sine îl pregătesc eu atât de sârguincioasă. Revelionul e o seară până la urmă, ce mari pregătiri se pot face pentru ea, ci vacanța de iarnă mă roade. Am zis că dacă vara asta n-am avut o vacanță adevărată, să ne încropim una pentru iarnă. Mai multe detalii o să vă dau eu la momentul potrivit, momentan este în faza de proiect, deși n-ar fi prea greu de ghicit pe unde aș putea eu să merg iarna (sau primăvara, sau vara, sau toamna, oricând, oricum)! Sperăm să se și materializeze frumos, că viață e cunoscută pentru imprevizibilitatea sa, pe care mi-a demonstrat-o în numeroase rânduri de-a lungul timpului. 

 
Dar până la iarnă mai este, deocamdată să ne bucurăm de culorile toamnei, alea care la mine în oraș lipsesc cu desăvârșire. În Touraine totul este destul de verde, încât, dacă n-ar fi frig, aș putea băga mâna în foc că suntem în luna august. Hai, în septembrie! Tot mă uit cu atenție la copaci și mă întreb în sinea mea băi frate, când s-or colora ăștia frumos, să ies și eu la pozat, să realizez niște opere de artă tomantice. Tot privesc, tot analizez, prin parc, prin oraș, pe lângă oraș și ajung la concluzia că fie anotimpurile au luat-o razna, fie culorile se vor schimba brusc, fie eu nu le mai distig bine. Sau poate frunzele aici se vor scutura direct verzi, cine știe ?! Dar sunt convinsă că o să vină ele și culorile acelea fantastic de ruginii,  mai spre sfârșitul lunii, tocmai de aceea mi-am programat weekendul  viitor o ieșire la Castelul Cheverny, unul dintre puținele care mi-au rămas de vizitat. Asta dacă nu plouă, desigur! Am văzut pe internet că au acolo o frumoasă grădină englezească și deja mi-o închipui desăvârșit de maro-ruginie și pe mine plimbându-mă că o contesă pe covorul de frunze uscate. Bine-ar fi să fie soare, că v-am mai spus doar, zilele fără nori în Touraine sunt numărate. Apropo de vreme închisă, de care dacă cumva vă e dor, nu ezitați să-mi spuneți, să vă trimit o țâră, că am din belșug aici, mă gândeam într-o seară în timp ce-l plimbam pe Azorel prin cartier, pe o vreme din aia, pe care nu scoți nici un câine afară, că abia când e nor, plouă mărunt și miroase a frig, îmi recunosc orașul.  

 Abia am găsit un mic colț de toamnă în parc!

Toamna asta cred că a fost singura care n-aș fi vrut să vină niciodată, pe care n-am așteptat-o deloc, așa că nici n-am simțit-o cum trebuie, nici nu m-am bucurat de venirea ei, ca alte dăți. Nu știu de ce aș fi vrut ca vara să nu se mai termine, că nu s-a întâmplat nimic deosebit pe timpul ei, dimpotrivă, chiar mi-a adus niște ușoare dezamăgiri la care m-am așteptat într-un fel, dar care aș fi preferat să nu vină. Cu toate astea, parcă totuși nu mi-a venit să mă despart de soare, de vremea caldă, de plimbările la ceas de seară prin orașul gol, de lâncezeala la soare pe nisipul Loarei și mai ales de înghețata de coacăze pe care o savuram în fiecare seară. Însă inevitabil, vremea înghețatei a trecut de mult și a venit vremea ceaiurilor fierbinți. Nu m-am putut niciodată declara fan ceai, dar toamna asta mi-am cumpărat vreo câteva sortimente, care m-au făcut savurez cu plăcere și drag câte o cană, două, trei pe zi. Iar ca să meargă la ceai, mi-am luat și o carte nouă, prima în ultima jumătate de an, în format clasic, pe hârtie, Les trois vies de Margareta de Charlotte Link. Nu e vreun roman complex, ci unul simplu de buzunar, dar cu o poveste captivantă,  relatată într-un stil plăcut și ușor de parcurs. Numai bun de toamnă!  

Din martie de când mi-am luat lizeoza (tableta de citit) mi-am tot cumpărat cărți electronice în română de pe elefant.ro. Era simplu și eficient : alegeam cartea, plăteam online cu cardul, descărcam și citeam. Singurul dezavantaj era oferta de e-book-uri, nu suficient de variată. Forțată astfel de împrejurări, mi-am luat această carte, primul meu roman de la librărie, în franceză. Nu mă înțelegeți greșit, cărți în franceză mi-am luat multe de când sunt aici, dar în general erau cărți ce țin de hobby-uri, călătorii, munte, foto, bucătărie și ce mă mai interesează pe mine, dar niciodată romane. Așa că wish me luck, deși nu prea mai este nevoie, am ajuns la jumate aproape, în câteva zile și eu fiind impresionată de viteza cu care am citit. Poate cândva ar trebui să-mi fac și o listă a cărților citite, dacă de filme îmi făcui.  


Apropo de filme, la capitolul ăsta stau prost. Văzui o groază, unul pe seară ca de obicei, dar nimic spectaculos, demn de menționat. În ultima vreme am fost in the mood pentru comedii, romanțe, în general filme ușoare, lipsite de orice complexitate, la care te uiți doar să te binedispui, fără să fii nevoit să le analizezi prea mult. În weekendul ce vine mă duc să văd Gravity, că nu fusei încă! App, știți că multe filme apar în România cu mult înainte să apară aici în Franța? Și mă refer la premiera națională. Ciudat, nu ? La mine Gravity de exemplu abia săptămâna  trecută a apărut la cinema!
 


… Și încă un colț mic pe malul Loarei. 
Azorel se încadrează perfect în peisajul tomnatic, nu credeți? 

Acestea fiind zise, vă las cu toamna, să vă bucurați de ce a mai rămas din ea, de zile însorite și calde, câte mai sunt, că acușica or să bată sărbătorile la ușă. Nu vă mint, la mine în oraș deja s-au montat luminițele de Crăciun și pun pariu că mâine-poimâine vin și căsuțele pentru târg. Deci … unde naiba se duse anul ăsta?!
Etichete: