Se făcea că într-o sâmbătă eram invitați la niște prieteni la un grătar, la Saint Nicolas de Bourgueil. Pentru că era o zi caldă și pentru că „evenimentul” începea pe la ora 18, ne-am gândit că ar fi bine să plecăm mai devreme de acasă, astfel încât să profităm de soare vizitând totodată ceva prin apropiere. Hai la un castel! am zis eu fericită. Hai! a răspuns el, neavând încotro. Am scos de la catastif lista cu castele nevizitate, am calculat repede în minte care ar fi cel mai aproape de locația petrecerii, astfel că n-a trecut mult până ce concluzia a fost stabilită: Mergem la castelul Brézé. Ok, Brézé să fie! 


Mă documentasem despre Brézé cu mult timp înainte și mă făcuse curioasă ceea ce văzusem pe internet: un castel sub un castel. Cum vine asta? Păi sub castelul propriu-zis, cel care se vede la suprafață, există o rețea întreagă de tuneluri subterane săpate în piatră, toate împreună formând aproape un alt castel. Brézé este situat destul de departe de Tours, undeva în apropierea orașului Saumur, adică în departamentul și implicit regiunea vecină, Pays de la Loire. Oricum aveam drum într-acolo, deci 20-30 km în plus nu mai contau.

Ajunși la poarta castelului, am avut 2 surprize, una plăcută, alta mai puțin plăcută. Prima a fost festivalul medieval în plină desfășurare pe domeniu. Cum sunt amatoare de medieval, bucuria a fost mare, mai ales că nu citisem nimic despre asta pe site-ul castelului. A doua, mai puțin plăcută, a fost să aflu că interiorul nu se putea vizita, ci doar curtea și și celebrele subterane. N-am înțeles exact de ce, pentru că pe internet nu scria nimic, dar nu mă puteam întoarce nici acasă, dacă tot bătusem drumul până acolo, la fel cu nu puteam nici să-i oblig pe oameni să deschidă special pentru mine. În mod normal  o parte din saloane se închiriază pentru nunți, botezuri și alte sindrofii, dar o altă parte sunt deschise turiștilor. În fine, m-am cam „ofticat” un pic, că în poze camerele arătau tare bine, dar asta a fost, poate că vreodată voi mai avea ocazia să mă întorc. 

Până la urmă ceea ce îl face pe Brézé ăsta deosebit nu-i nicidecum interiorul, nici exteriorul, ci rețeaua de tuneluri subterane, Brézé fiind un bun exemplu de habitat trogloditic. Ce este acesta? Păi… conform wikipedia, habitatul trogloditic este o formă de arhitectură, rudimentară sau somptuoasă, ce constă în amenajarea de habitate subterane sau săpate în rocă sedimentară (calcar, gresie, tuf etc) sau vulcanică, în funcție de regiune și climat. Ei bine, habitatele acestea trogloditice reprezintă, alături de castele, una dintre „specialitățile” Văii Loarei. Extracția tufului, care a servit la construcția castelelor și orașelor Loarei, a lăsat găuri adânci, la propriu, în pereții de stâncă ce mărginesc fluviul, astfel că oamenii le-au găsit imediat o întrebuințare, transformându-le după caz în reședințe, mai simple sau mai burgheze, în „cave” viticole, întrucât temperatura din interiorul lor este benefică păstrării și maturării vinului, în hoteluri, restaurante sau pensiuni. Asta este teoria general valabilă, însă vă închipuiți probabil că la Brézé n-or fi săpat roca dedesubt ca să facă cu ea castelul deasupra. În cazul de față, rețeaua de galerii subterane a fost săpată voit, fosele și galeriile servind ca mijloc de apărare.  

Habitatele trogloditice sunt prezente în aproape toată zona Loarei, însă cele mai multe și fascinate sunt în provincia istorică Anjou; cică la sfârșitul secolului XVIII, aproape jumătate din oamenii din împrejurimile Saumur-ului locuiau sub pământ. Și da, dacă sunteți curioși, există și astăzi o mulțime de persoane care locuiesc în astfel de case săpate în piatră; nici nu trebuie să cauți prea mult, le vei întâlni la tot pasul: Vouvray, Rochecorbone, Luynes, Tourquant sunt pline de ele. Unele sunt chiar fain realizate, nefiind cu totul în stâncă, doar cu jumate, ca un fel de casă obișnuită ieșită din piatră, ca să zic așa. Desigur, sunt faine doar să le admiri, pentru că eu personal nu m-aș muta într-una. Sunt ca o plantă, mă ofilesc fără lumină. 

 

Revenind la castelul Brézé în sine, vizita a decurs fără prea multe peripeții prin galeriile subterane destul de întunecoase, înguste și cu un teren foarte accidentat. Zău că dacă n-ai niște încălțări stabile, ai toate șansele s-o iei la vale, mai ales că tunelurile sunt în pantă. În plus aceste tuneluri sunt adevărate labirinturi, noroc că nu-i mare castelul, că altfel m-aș fi pierdut cu ușurință. În afara galeriilor propriu-zise, săpate sub castel, există și o fosă, un șanț, care înconjoară toată construcția. Știți castelele alea din filme înconjurate de apă? Închipuiți-vă că așa e Brézé, doar că apa a secat, rămânând doar șanțul.


După ce am terminat cu subternul, am dat o raită și pe la festivalul medieval. De fapt festival e mult spus, mai mult un târg sau ceva de genul. Nu erau prea multe atracții, iar alea care erau se adresau mai mult copiilor, dar a fost interesant într-un final. Eu mă așteptam la mai multe spectacole, lupte, eventual și un loc de unde să închiriezi costume, deși nu prea mi-ar fi venit să umblu în vreo rochie din aceea lungă la ce căldură era afară- asta că tot mă plângeam data trecută când am fost la Chaumont că numai pe vreme mohorâtă nimeresc la castele. Festivalul însemna de fapt o mică piață medievală cu fel și fel de obiecte din lemn, ceramică, fier, dulciuri artizanale – la prețuri destul de măricele, câteva corturi medievale prin care mișunau oameni costumați în armuri, domnițe, cai, câteva ateliere de fierărit cu tot cu fierari, altele de lucru al pieilor, plus un turnir la care am ajuns din păcate aproape de sfârșit. M-am simțit un pic că într-un episod din „Game of Thrones”, unul mai puțin sângeros, firește.

 
În concluzie, interesant castelul Brézé, dar ar fi fost și mai interesant dacă reușeam să văd și interiorul; fără, parcă 11 euro de persoană mi se pare mult. Mi-au plăcut galeriile subterane, mai ales că nu mai văzusem ceva asemănător pe la alt castel, mi-a plăcut și festivalul medieval, ocazie cu care mi-am dat seama că îmi doresc să particip și la altul mai mare. O să studiez și problema asta. 

PS: Cam așa arată subteranul. Poza este de pe site-ul castelului Brézé la fel ca și sursa istoriei de mai jos.

Puțină istorie:  
Existența castelului Brézé este atestată în anul 1063; în 1318, Jeanne de l’Etang, fiica Catherinei de Brézé și a lui Macé de l’€™Etang, aduce domeniul Brézé ca și zestre soțului ei Péan de Maillé. Căsătoria celor doi da naștere familiei Maillé-Brézé, ai cărei urmași vor stăpâni castelul timp de 300 de ani. Gilles de Maillé-Brézé obține în anul 1448 dreptul de a fortifica castelul și de a aduce acolo o garnizoană militară, astfel că în același an primele fose subterane sunt săpate. Ceva mai târziu, un alt descendent, Arthus de Maillé-Brézé reconstruiește castelul în stil renascentist, fațada lui apropiindu-se de ceea ce vedem noi astăzi, iar vechile fose sunt aprofundate, acestea înconjurând complet castelul și coborând până la 18m adâncime.  Cu timpul, castelul trece pe la mai mulți stăpâni, că toate celelalte, fiecare aducându-și aportul la arhitectura lui, ca într-un final să ajungă în 1959 în posesia familiei Colbart, ai cărei descendeti îl stăpânesc și astăzi.



S-ar putea sa te intereseze si:
Gastronomie si vinuri locale 
Etichete: , , , ,