Nu știu ce am păzit de nu m-am dus să văd satul Montrésor până luna trecută! Știam de el, vream să-mi fac drum până acolo, dar am tot amânat, pe principiul las’ că mergem luna viitoare, las’ că mergem aialaltă, las’ că acum e iarnă, mergem la vară și tot așa. E drept, nu-i așa aproape, 64 km de Tours, dar nici prea departe nu se poate spune că este. Totuși, când am fost întrebată unde vrei să mergi duminică de ziua ta, referindu-se undeva aici, în regiune, răspunsul a venit prompt, sigur și la obiect, de parcă ar fi fost acolo în minte dintotdeauna: la Montrésor!
Montrésor este un sat situat în departamentul Indre et Loire, clasat printre cele mai frumoase ale Franței, știți voi, lista aceea de care v-am vorbit săptămânile trecute. Pe listă sau nu, satul chiar este frumos. Aproape de Tours mai sunt și altele la fel, cum ar fi Candes Saint Martin și Crissay-sur-Manse, plus Montsoreau, dar acesta, administrativ vorbind, este în regiunea vecină Pays de la Loire.
Mă documentasem pe internet despre Montrésor, văzusem că este un sat din acela deosebit, cu străduțe înguste, case de piatră, obloane colorate, în fine, știți voi, sat din ăla de vis. În plus mă informasem că există și un castel în localitate, așezat strategic, pe o colină, astfel încât să domine așezarea. Scotocind străfundurile netului, am găsit și un traseu de plimbare, din ăla pentru puturoși, care ocolește satul pe malul râului Indrois, ca mai apoi să pătrundă fix prin centru și să se oprească la poartă castelului. L-am găsit perfect pentru a descoperi sătucul, asta că să pot zice apoi că am făcut o plimbare tematică și că n-am căscat gura aiurea.
Deși duminică de ziua mea ploua mărunt și vremea nu era nici pe departe prielinica unei plimbări, am zis că nu în fiecare zi împlinesc 30 de ani, așa că ne-am echipat, ne-am urcat în mașină și duși am fost. Pe drum observăm că soarele se chinuia să iasă, dar fie nu și-a dat el silința prea tare, fie norii au fost mai puternici, că atunci când am ajuns la destinație, ploua într-o veselie. Eh, da’ ce, la umbrelă nu merge vizitat Montrésor? Ba bine că nu!
Dacă toate satele astea remarcabile sunt în general bine ascunse în mijlocul nicăieri-ului, ei bine Montrésor e mai în mijlocul nicăieri-ului decât oricare altul. Drumul până acolo se face inițial pe autostradă (opțional desigur!), continuând apoi pe niște șosele departamentalo -comunale, uitate de lume (dar asfaltate ca în palmă!), de te întrebi dacă nu cumva ai greșit direcția. Nu zic că e urât, Doamne ferește! Este un peisaj chiar idilic: câmpuri întregi de floarea soarelui uscată, câmpuri de unde s-a recolatat astă-vară grâul, unele păstrând încă baloții de paie strânși frumos, în movile, ferme vechi de piatră izolate, dar locuite, pădurici, văi, râuri…
Ajunși într-un final la Montrésor, am parcat mașina în centru (care centru nu e așa greu de găsit, fiind ceva de genul, ai intrat în sat și hop, iată-te în centru), în parcarea gratuită pusă la dispoziția vizitatorilor. În spatele parcării se ridică zidurile vechi ce înconjoară castelul. Dar nu la castel mergeam atunci. Am coborât o străduță bine în pantă și trecând pe lângă Les Halles aux Cardeux, sub arcadele căreia se ținea demult o piață de lâna, apoi traversând strada principală, am ajuns la un podeț peste râul Indrois, bine ascuns între două ziduri.
Les Halles aux Cardeux
De aici începe traseul turistic „Les balcons de l’Indrois”, traseu care permite admirarea unei priveliști deosebite asupra satului și a castelului. Frumoasă poteca și deși ploua cam urât, iar noi ne plimbam cu umbrela în mână, tot am mers până la capăt. Este chiar deosebită mică drumeție: câteva poduri peste râu, mici cascade, curțile caselor, verdeață cât cuprinde, măsuțe și terase, castelul care domină totul în jur… Pe parcursul potecii sunt amenajate, în punctele cheie, plăcuțe explicative că să afli mai multe despre ce vezi în jur.
Les balcons de l’Indrois
Intrarea pe traseu
Râul Indrois, afluent al râului Indre, afluent la rândul lui, al Loarei
Castelul Montrésor
Castelul Montrésor
Biserica din Montrésor
Am continuat drumul marcat și bine indicat, nu că am fi avut pe unde să ne pierdem și am intrat înapoi în sat. Traseul continuă pe străduțe înguste, vechi, aproape pustii. De fapt asta este un aspect pe care l-am observat frecvent aici: nici țipenie de om la stradă, nimeni să caște gura, nimeni să vadă cine trece, nimeni să bârfească cu vecinul. Adesea am impresia că mă plimb prin muzee, nu prin sate locuite. Probabil era duminică, nu știu…
Trecem prin fața Bisericii Montrésor, impunătoare, construită între 1519-1541, în stilul specific al arhitecturii renascentiste din regiunea Touraine și continuăm tot printre case caracteristice, luate parcă din alte timpuri și trântite aici, în zilele noastre moderne. Doar puținele mașini din curți îți amintesc în ce secol ești, altfel cu siguranță ai uita. Dacă până atunci admirasem satul de jos, de pe malul râului, acum era invers, admiram râul de sus, de pe străzile satului. În curând aveam să le admir pe toate de pe terasa castelului, dar despre asta vă povestesc într-un episod viitor…
Biserica Montrésor
Opincuțe 🙂
Atenție! Mâță pe acoperiș!
Mă așteptau amândoi în poarta castelului. Hai că vin acum!
PS: Albumul complet este, desigur, pe Picasa, dar nu cred să-mi fi scăpat prea multe poze. Sincer sunt un pic dezamăgită, mi se pare că pozele se văd un pic mai neclare pe picasa de la o vreme, deși pe blog se văd ok, chiar dacă sunt importate tot de acolo și nu înțeleg de ce. Voi utilizatorii aveți idee?
S-ar putea sa te intereseze si:
Larisaaaaa….mi-e rau….cum de ai asteptat atat sa ajungi in coltul asta de rai ???? 😀 :D. (stii cum e , ne dorim mereu sa ajungem cat mai departe si amanam mereu locurile cat de cat la doi pasi de casa). Oraselul asta este balsam pentru sufletul meu. You made my day 😉
Ma bucur! Chiar nu stiu cum de l-am amanat pana acum… E chiar fain! Chiar ma gandeam ca daca as recomanda cuiva un singur loc din regiunea asta, Montrésor ar fi.
buna!sunteti o norocoasa! intr-adevar, este un loc rupt din povesti!!! va invidiez! sa inteleg sa sunteti deja stabilita in Franta?
Nu stiu daca sunt norocoasa sau nu ca locuiesc pe Valea Loarei, ca peste tot sunt si bune si rele, dar incerc sa profit la maxim de zona in care locuiesc.
ce plimbari minunate facem noi cu tine! 🙂
Ma bucur ca va plac!
foarte pitoresc. casele alea din piatra cu flori la geam sunt de vis
Este chiar pitoresc! M-asteptam sa imi placa, dar nu asa de mult. Daca ar fi fost si soare…
In primul rand, La multi ani, draga Larisa, sa fii sanatoasa si cel putin la fel de plina de viata si dornica sa descoperi lucruri frumoase pe care sa le impartasesti si altora! 30 de ani este o varsta minunata, bucura-te de fiecare moment din viata ta!
Despre satuc, ce sa zic, imaginile sunt superbe chiar daca le-ai facut pe ploaie, locul chiar pare desprins din povesti, are de toate: castel, biserica mare, apa curgatoare, mici cascade, podete, casute vechi din piatra, verdeata cat cuprinde, floricele …
Am inteles ca vrei sa ne lasi in suspans pana la urmatoarea poveste, cea despre castel, da' totusi, spune-mi, macar, cine erau cei doi care te asteptau in poarta castelului, ca mor de curiozitate! 🙂
Nu stiu ce sa zic de pozele de pe Picasa, eu n-am sesizat nicio diferenta.
Toate cele bune!
Cand ti-am zis ca n-am sesizat nicio diferenta intre pozele de pe blog si cele de pe Picasa, am avut in vedere pozele mele de pe blog respectiv de pe Picasa pentru ca atunci cand am vrut sa accesez link-ul pus de tine pentru Picasa am primit mesajul "Aceasta pagina nu a fost gasita". Vezi tu ce se intampla, poate tre' sa faci o setare, ceva.
Multumesc mult pentru urari si pentru cuvintele frumoase!
Mi-ar fi placut sa fie soare in ziua in care am vizitat satul, dar asta a fost, ar fi trebuit sa ma mobilizez asta-vara sa merg. Oricum a fost placut si asa, mai ales ca spre finalul plimbarii ploaia s-a oprit. In poarta ma asteptau sotul si Azorel :), au fost mai rapizi decat mine. Eu ramasesem in urma cu fotografiatul :)).
Cat despre album, acum ar trebui sa fie ok. Mereu uit s-al fac public inainte sa pun linkul pe blog :D.
Aaaa, am avut eu o banuiala ca asta ar putea fi! 🙂 Si eu uit de multe ori sa fac public albumul inainte sa dau link-ul, spre disperarea sora-mii! 🙂
Si cu ramasul in urma sunt tot cam ca tine, ador sa fac poze! De data asta, insa, sotul este cel scos din rabdari! 🙂
De obicei pregatesc albumul inainte sa scriu postarea, dar il fac public odata cu ea. Se pare ca adesea uit :)).
Si la mine e la fel, sotul e scos din rabdari adesea :D. Stie ca pe oriunde mergem fac multe poze…cel mai tare se enerveaza cand il pun sa opreasca masina te miri unde vad eu un cadru care-mi inspira ca ar putea fi "o opera de arta" :))
Nu ai dreptate, Larisa, este foarte, foarte urat satul :))
In alta ordine de idei, in legatura cu problema de pe Picasa, check mesajul Alexandrei Rosu pe FB – Blogosfera de turism.
:))) urat rau!
Mersi Anda, am vazut mesajul Alexandrei, chiar am facut si setarea respectiva. O sa verific la urmatoarea incarcare cum se vor vedea.
Cum încarci pozele pe Picasa? Ai un Picasa Web Album Uploader? In cazul în care da, atunci pozele iti sunt micșorate și de asta să ți se pară că nu sunt la fel de clare cum le încarci tu pe blog (unde se poate sa ti le ia la dimensiunea reală). Îmi dau și eu cu presupsul, desi mie îmi place cum se vad, diferenta tu o stii..
De sat nu mai zic nimic… ce mai pot sa spun la cum arata? Bestial! :*
Asa este, le micsoreaza si se vad neclare. Bine, e cam ciudata treaba, ca uneori se vad neclare, alteori nu, uneori le aditeaza automat…in fine, am bifat casuta aia sa mi le incarce la dimensiunea originala, de care vorbea Alexandra. Vad eu la urmatoarea incarcare.
E fain satul, mi-a placut cel mai tare din cele vizitate in zona.
Am rasfoit blogurile ,pe unele m-am oprit,dar la tine am amanat.Am intrat acum, cu timp si chef de a citi o poveste.Foarte frumos totul. Franta,cu toate ca am citit multe carti pe vremuri,nu mai credeam ca se pastreaza nealterata.Mi-ai demonstrat ca m-am inselat.Seara buna!
Ma bucur mult!
Cred ca Franta, la fel ca si alte cateva tari din Europa, este printre cele care si-au conservat cel mai bine monumentele istorice, orasele, satele. Si au numai de castigat, o multime de turisti vin sa le viziteze si pleaca impresionati.
Seara buna asemenea!
Cate locuri necunoscute atat de minunate si speciale mai sunt pe lumea asta! Si nu prea departe de noi. Stiu ca Franta poseda multa frumusete. Si ma bucur nespus ca am norocul de a citi blogul tau si de a calatori virtual (poate deocamdata! :)) in locuri ce mi-as dori sa le vad vreodata "live". Imi place mult atat descrierea dar mai ales pozele.
Asa este Ileana, sunt multe locuri interesante aproape de noi, numai ca prinsi in rutina zilnica si dornici sa cutreieram cat mai departe, uitam de ele. Dar uite ca atunci cand apare cate o ocazie, e placut sa le vizitezi…
Multumesc, ma bucur ca iti plac povestirile mele :)!
vaaaaaai! ce minunatii! Larisa draga, fotografiile tale sunt fenomenale! orice catalog turistic ar da bani grei sa aiba un reporter ca tine, te-ai gandit la o astfel de meserie? Textul ce însoteste imaginile este atât de convingator, ca acum îmi vine sa împachetez si sa vin la Montresor! 🙂
seara faina! :-*
Da, ar trebui sa-mi ofere niste bani oficiile de turism pentru ca le promovez zona! :))
M-am gandit doar sa merg la un curs de fotografie, sa invat mai mult, dar inca nu m-am mobilizat si nici n-am gasit unul la mine in oras.
Multumesc Carmen,pupici si un inceput de weekend excelent!
Satul aceste are o frumusete de basm. Atat de pitoresc, atat de plin de vegetatie, culoare… E splendid. Castelul, podetul acela, apa, multe flori… mi-a placut si Les Halles aux Cardeux, acea fosta piata de lana… e fantastic de frumos totul. Satul pare incremenit intr-un timp trecut…acum cateva sute de ani. Ca o calatorie in timp…
Splendid!
*acesta…
Si mie mi s-a parut la fel, incremenit intr-un timp trecut, parca uiti in ce an esti cand te plimbi pe stradutele lui. E interesant cum au reusit sa conserve totul atat de bine…
Te pup Elly, o zi frumoasa sa ai!
E superb! Îmi vine să îmi fac bagajul şi să merg acolo!
Te astept! 😉 Dar nu chiar acum, ca e prea frig 🙁
Satul acesta imi aminteste de Cotswolds din Anglia. Aceleasi case in culoarea mierii, mici detalii haioase stau in geam sau sunt prinse de garduri, balcoanele pline cu flori, micile detalii ale vietii la tara, biserica centrala cea mai importanta din sat etcc
Interesant si acest satuc, cred ca mi-ar trebui minim 1 luna sa vad tot ce imi povestesti tu aici. Incepe sa ma deprime situatia … 🙂
Cotswolds mi-ar placea si mie sa vizitez candva. Am zis ca daca mai merg vreodata in Anglia, o s-o fac pentru imprejurimile Londrei. Sunt faine satele astea, atat de specifice fiecarei tari si totodata atat de asemanatoare…
Stau si ma intreb daca exista vreo localitate din Franta care sa nu beneficieze de prezenta impozanta a unui frumos castel. :)) Daca si in sate sunt astfel de constructii, imi imaginez ca orasele sunt burdusite de obiective turistice. Nu intamplator Franta e unde e(adica locul 1 la numarul de vizitatori anual). Oamenii au ce sa vada!
Satul este foarte idilic, iar pe ploaie i se accentueaza romantismul. Si pe verde e minunat peisajul, imi imaginam, privind fotografiile, cum i-ar fi stat in decor autumnal super colorat. :))
Totul e la superlativ! 🙂 Noua nu ne ramane decat sa visam ca vom ajunge vreodata pe meleaguri franceze…
Adevarul este ca aici in regiunea in care locuiesc, fiecare localitate are un castel :))! Si eu ma mir uneori… Ceea ce este inclus in circuitul turistic este o parte infima din ceea ce exista in rest, proprietati private, domenii etc… Este o tara frumoasa dpdv turistic, dar au avut si o strategie buna de promovare de-a lungul timpului, astfel ca multi oameni vin sa o viziteze.
Cat despre sat, eu vazusem pe internet niste poze superbe, de toamna, numai ca pentru asta trebuie vizitat undeva la sfarsitul lui octombrie. Am observat ca atunci se instaleaza pe deplin pe aici….
Te înțeleg de ce îi spui cel mai frumos!:) Și eu aș spune la fel…
Un weekend frumos!
Cu siguranta sunt altele si mai frumoase, dar din cele vazuute de mine, asta mi-a placut cel mai tare.
Pupici Maria si o saptamana usoara sa ai!
Te intrebi cum de mai exista astfel de locuri si cum de mai traiesc oameni acolo. Eu cred ca o duc bine, sunt mai putini stresati, au o viata mai domoala si mai traditionala.
Satele de piatra sunt intotdeauna frumoase. Si florile lor colorate se asorteaza de minune cu piatra.
Multumim pentru poveste, asteptam si altele…
Cu mare drag :)!
Categoric sunt mult mai putin stresati oamenii care traiesc in astfel de sate, decat cei care traiesc in marile orase. Cu toate astea, nu stiu cati tineri mai raman acum aici…
Cred ca am o slabiciune vis-a-vis de potecute. :)) Imi plac si cand stiu ce poze s-ar putea realiza acolo…. ma oftic!!
:))
…numai vreme buna sa fie…
Doamne cat de frumos e! Oficial te invidiez, din nou.. absolut minunat ! Vreau si eu o plimbare prin acel satuc :(( Minunate pozicile tale si iti multumesc ca pui multe ca sa am si eu cu ce sa-mi bucur ochii.Superb!
Eu uneori am impresia ca pun prea multe poze si ca s-ar putea sa fie deranjant pentru unii, dar nu ma pot abtine :)).
E minunat că poți să trăiești și să te bucuri de atâta liniște și frumusețe. Detaliile surprinse de tine, mai ales speritoarea, spun totul despre cultura și istoria acestor locuri.
Stiu, e placut sa te poti bucura de ele. Sunt locuri frumoase, n-au cum sa nu-ti intre in suflet.
Şi are şi un nume pe măsură… 🙂 Ca să vezi ce comori ai aproape de casă!
Ma intreb de o sa fac cand o sa le termin pe toate de vazut :)). Dar oare o sa le termin, ca parca pe zi ce trece descopar altele, aparent banale, dar interesante.
WOW ! E absolut superb ! Cat e de frumos, parca e desprins din povestile cu printi si printese ! Ireal de frumos !
Si mie mi s-a parut la fel, desprins dintr-o poveste. Parca uiti in ce secol esti cand te plimbi pe stradutele sale…
Daca as fi fost pictorita 😉 cel putin doua tablouri as fi "zamislit" aici 😉 minunate pozele
Multumesc frumos!