Provence-Coasta Albastră 2020 – vacanța verii cu coronavirusul

Cum a fost vacanță în vara covidului? Masca a fost elementul nou, în jurul căruia s-au învârtit toate. Ai luat masca? Stai să nu uit masca! Aoleu, să vezi că am lăsat-o în mașină. Ca să fim siguri am pus măști peste tot, în buzunare, în genți, mașina este burdușită de ele prin toate încheieturile,  nu cumva să ne trezim fără. 

Însă în afară de mască, vă mărturisesc că vacanța de anul acesta nu s-a desfășurat altfel decât celelalte. Și asta nu pentru că am fi inconștienți, am ignora sau nu ne-ar păsa de existența acestui virus. Ci pentru că majoritatea recomandărilor despre care s-a tot vorbit cu privire la vacanțele de vara aceasta le respectam oricum și înainte de covid, așa că nu ne-au încurcat cu nimic.  

Ni s-a spus să privilegiem vacanțele în țara noastră. Sinceră să fiu tot în sudul Franței am fi mers, nu aveam în gând pentru vara asta vreo vacanță în străinătate. Nici măcar în Corsica n-am fi mers, cu doi copii mici nu poți să cuprinzi la maxim o destinație, drumurile lungi și schimbările mari de rutină sunt destul de dificile, copiii n-au nevoie de destinații de top pentru a fi fericiți, așa că dacă e de stat pe plajă și făcut castele de nisip, n-are rost să mă deplasez peste mari și țări. Iar țara în care locuim este foarte ofertantă în destinații de vacanță interesante, pentru toate gusturile, așa că nu ne plângem, avem de unde alege.   

Ni s-a mai spus să evităm locurile aglomerate. Păi oricum nu mă dau în vânt după stațiuni turistice aglomerate, locurile pe care le aleg în general pentru vacanțe sunt cât se poate de naturale, liniștite și ocolite de turismul în masă și asta nu doar acum cu covidul. Nu mi-aș imagina de fel o vacanță la mare într-un loc mega turistic și comercial, înghesuită pe plajă sau prin hoteluri cu sute de persoane. Nu te gândi acum că merg chiar în pustietate, însă Coasta Albastră, de exemplu, rămane, deși modestă, o destinație agreabilă, colorată și destul atrăgătoare. 

 

                  

Drumul l-am făcut cu mașina personală, așa că nu au fost probleme cu distanțarea, nici nu ne-am stresat cu întârzieri sau anulări.  

Cazarea am avut-o în camping, în căsuța noastră individuală unde ne-am putut gospodări singuri, așa cum facem de obicei, nu am stat cu teamă pe la hoteluri mari și agomerate.  

Casuta aproximativ ca cea pe care am avut-o noi cu doua dormitoare, bucatarie dotata si utilata cu tot ce trebuie, baie, terasa (in fata).

Cât despre masă… Aici recunosc, am mers de mai multe ori la restaurant. Nu ne-am putut da în lături de la o bouillabaisse, supa tradițională de pește degustată la malul mării, la restaurantul nostru preferat, nici de la alte preparate mediteraneene. Am mai ieșit din când în când să mâncăm sau să bem un pahar, dar ne-am preparat și singuri, căsuțele având o bucătărie complet dotată și utilată cu cele necesare, dar și o terasă spațioasă pentru a lua masa afară. În plus, anul acesta am fost norocoși și am primit o căsuță cu vedere la mare. Campingul pune la dispoziția turiștilor, contra cost, mici grătare pe gaz (focul este strict interzis în zonă din cauza incendiilor frecvente de vegetație, unul destul de mare având loc chiar la câteva zile după plecarea noastră), așa că ne-am pregătit singuri multe bunătăti, rapide și gustoase. Firește că nu am stat să gătim chestii complicate: friptură pe grătar, pește proaspăt, legume și fructe de sezon, salate, charcuterie și brânzeturi locale. Toate au fost delicioase (nu eu am fost bucătarul!), mai cu seamă minunata salată de caracatiță home-made și calamarii pane, ambii pescuiți de însuși Andrei din apele mării. 

Ce am făcut pe durata acestei vacanțe? Din 15 zile două au fost cu drumul deci nu se pun la socoteală. Pe restul le-am petrecut în mare parte la plajă. Căci despre asta sunt, nu-i așa, vacanțele la mare, despre o rochie lejeră peste costumul de baie, plecat dimineața către plajă, bălăceală și lenevit la soare. Bine, vorba vine lenevit la soare, cu doi copii mici nu prea lenevești niciodată. Eu și Andrei adorăm marea. Erika și Daria adoră la rândul lor marea, nu s-ar mai da duse de pe plajă și nu s-ar sătura de-am merge zi de zi timp un an întreg. Adoră, ca orice copil cred, jocul în nisip și scăldatul în mare, iar eu ador bucuria lor inocentă la spargerea unui val ori la găsirea unei scoici. Andrei se mai delectează în ultimii ani și cu alte îndeletniciri interesante, scufundări și pescuit submarin cu arbaleta, activităti care îi plac la nebunie și pentru care și-a procurat un adevărat arsenal cu echipament special.

Plaja pe care o frecventăm noi, Sainte Croix, este o plajă cu nisip fin, un golf mărginit de pereți stâncoși și înconjurat de o pădurice de pini pe care o traversăm zilnic în drumurile de la camping. Emblema plajei este o mică capelă așezată pe un pinten stâncos ce domină marea. Intrarea în apă se face destul de lin, fiind o plajă preferate de familiile cu copii. Alături de plaja vecină, Saulce, Sainte Croix deservește practic turiștii din capingurile de la Couronne, dar și ați doritori printre care și localnici din zonă. Sainte Croix este o plajă supravegheată, dar totodată destul de liniștită și naturală, nefiind mutilată de umbreluțe sau șezlonguri de închiriat. Oamenii stau pe nisip sau își aduc propriul scaun sau șezlong mobil de acasă și singura muzică care se aude este cea a valurilor ce se lovesc de tărm. La Couronne ascultăm la maxim în difuzoare doar marea. 

Dacă zilele le-am petrecut pe plajă, în două reprize, căci fetele dorm incă după-amiaza, serile le-am petrecut fie pe terasa căsuței, fie făcând plimbări prin împrejurimi, pe falezele stâncoase îmbrăcate cu pini din vecinătatea campingului, oprindu-ne la unul dintre cele câteva localuri pentru un cocteil sau o înghețată.   

Au fost și seri când am luat mașina și am plecat spre orășelele din apropiere pentru cină și plimbare. Sausset-les-Pins, un orășel drăguț fără prea multe pretenții, este preferatul meu, atât pentru portul simpatic animat de restaurante și cafenele, dar mai cu seamă pentru cornișa de promenadă în lungul căreia e o plăcere să te plimbi. Am mai mers și la Carry-le-Rouet, un alt micuț orăsel-port care își etalează farmecul prin calm și un cadru natural de exeptie. Ambele orașele sunt liniștite și nu au nimic din atmosfera de bâlci, obositoare și aglomerată, a marilor stațiuni de litoral. 

Într-una din zile am lăsat plaja de o parte și am pornit spre inima regiunii Provence, în Luberon, să-mi dau restanța din 2018 și să să vizitez satul Roussillon, clasat printre cele mai frumoase din Franța. Pe lângă satul în sine, tipic provensal, cu străduțe înguste și case cu fațade roșiatice, am drumețit pe Sentier des Ocres, un traseu turistic amenajat într-o fostă carieră de ocre, un fel de argila roșiatica folosita la construcția caselor și am mâncat ceva bun, local, la un restaurant cu vedere panoramică. Iar în drum spre casă ne-am oprit și la două domenii viticole pentru a degusta un pic din vinurile locale: Chasson-Château Blanc și Aureto.  

Și cam asta a fost tot. A fost cât trebuie, am invătat în ultimii ani să mă bucur de locuri mai molcom dar mai profund, să nu mai alerg de la un obiectiv la altul, să nu îmi mai doresc să cuprind mai mult decât se poate. Adesea și puțin e destul. Iar pentru ce-a rămas vor mai fi și alte vacanțe în zonă, numai ce ne-am rezervat căsuta pentru vara viitoare. Cum unde? Tot în campingul nostru Les Mouettes de la Couronne, micuțul sat de langă Martigues.