Nu știu câți dintre voi ați văzut filmul Vive la France, o comedie franțuzească prostească, ca mai toate comediile franțuzești de altfel, ce spune povestea a doi ciobani din Taboulistan, Muzafar et Feruz, transformați peste noapte în teroriști desemnați să arunce Turnul Eiffel în aer. Din păcate pentru ei, misiunea devine foarte complicată, așa cum devin toate situațiile în Franța, când încep să se lovească de diferențele culturale dintre regiuni și de problemele administrative tipic franțuzești. În fine, nu despre filmul în sine voiam să vă povestesc, ci despre scena când, ajunși la Marsilia, la întrebarea adresată unui barman Aici este Franța? primesc un răspuns care mi s-a părut foarte amuzant când am văzut filmul și foarte adevărat când am ajuns personal la Marsilia: Ici c’est pas la France, c’est Marseille.
Când mă gândesc la Marsilia, cuvântul care îmi vine în minte (după calănci) este melanj. Amestec. O mixura de oameni, culori, mirosuri, stiluri, forme, culturi. Un oraș complex ce reunește elemente atât de diferite, dar care au reușit să conviețuiască atât de bine împreună și să formeze o structură atât de bine închegată, de-ți dă impresia nefirească că nici n-ar trebui să fie altfel. Sărăcia la un loc cu bogăția, peisajele ireal de frumoase la un loc cu mizeria, mirosul de pește vândut la tarabă pe fundalul iahturilor luxoase, clădirile monument și chiloții întinși la ferestrele lor, oamenii de toate națiile amestecându-se cu francezii, toate acestea m-au dus cu gândul la vorbele Mihaelei (al cărei articol îl recitisem înainte să plec): ca să îți placă, Marsilia trebuie văzută… altfel.
Și pe bună dreptate. Dacă vii la Marsilia în căutarea acelei belle vie tipc franțuzești, pe care ai văzut-o în filme sau despre care ai citit în romane, fii sigur că n-o s-o găsești. Dar în ciuda stereotipurilor și clișeelor de genul „orașul crimelor”, „orașul violenței”, „cel mai periculos oraș din Franța”- care cu siguranță au un sâmbure de adevăr la origine – și dincolo de mirosul de urină, de mizeria de pe străzi și de fețele dubioase ce se perindă pe lângă tine, vei descoperi un oraș plăcut, interesant, cu un potențial turistic enorm și cu o așezare geografică încântătoare; un oraș vechi, fondat de greci în anul 600 îH pe locul unei calănci, care și-a spălat păcatele cu investiții enorme în renovarea urbană pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2013. Cam așa am văzut eu Marsilia, al doilea oraș ca mărime al Franței și cel mai mare port comercial al țării.
Tot mergând prin Franța încep să-mi dau seama că țara asta n-are o identitate proprie și că oamenii aparțin mai mult regiunii decât țării ca întreg. Aproape toate regiunile, în special cele mărginașe, sunt „inundate” de elemente culturale împrumutate de la țările vecine, astfel că, la fel ca protagoniștii filmului mai sus amintit, nici nu mai știi unde este Franța cea adevărată. În Alsacia și Lorena ești cu un picior (sau poate chiar cu amândouă) în Germania, în Țara Bascilor și Midi-Pirinei în Spania, pe Coasta de Azur în Italia, iar despre Normandia și Bretania ai zice ca formează un stat separat. Corsicanii nici nu vor s-audă că-s francezi, iar savoiarzii se consideră pe jumate elvețieni. Și atunci unde este de fapt Franța???
În fine, revenind la Marsilia, așa cum este ea, mie mi-a plăcut. Nu-i chiar orașul meu preferat și nici pe departe orașul în care mi-ar plăcea să locuiesc, dar m-am simțit bine în zilele în care am hoinărit pe străzile ei. Poate că ținutul genții și-al bunurilor personale cu 10 mâini, și ochii în 7 la oamenii suspecți din jurul meu m-au dus ușor cu gândul la București, ca să vedeți că „școala vieții” absolvită acolo nu se uită ușor și-ți folosește adesea și prin alte părți. Am mers mult în săptămâna cu pricina prin oraș, atât în scopuri de plimbare, cât și cu alte treburi. Am mers pe jos și cu mașina, prin cartierele centrale, dar și prin cele mărginașe, suficient cât să-mi fac o părere de ansamblu.
Dar majoritatea timpului mi l-am petrecut prin Portul Vechi și pe străduțele din jur. N-ai cum să ratezi zona asta dacă ajungi aici; e inima Marsiliei. Străjuit de cele două forturi Saint Nicolas și Saint Jean, astăzi este doar un port de „plaisance”, aici fiind acostate doar ambarcațiuni private. Pe trotuarele din jur sunt o mulțime de localuri îmbietoare care te invită să iei loc, și chair dacă nu te invită localul, te invită chelnerii care stau la pândă la orele mesei „Mademoiselle (ce bine-mi pare că par mai tânără!) un petit menu du jour?!„.
colina la 154m, care ofera o panorama unica asupra
orasului si imprejurimilor. Protectoare a pescarilor si marinarilor,
este o biserica de rit romano-catolic, construita in stil
romano-bizantin.
Napoleon al III-lea si oferit cadou de acesta imparatesei Eugénie in a
doua jumatate a secolului XIX. Astazi apartine orasului si foloseste
pentru diverse congrese si manifestatii.
datorita designului exterior cu linii, de rit romano-catolic, construita
in stil neo-bizantin.
Primul loc în care am făcut cunoștință cu Marsilia a fost cartierul Le Panier (tr. coșul), centrul istoric al orașului. Mie mi-au plăcut străduțele înguste, cu case și obloane colorate, cu rufe întinse la geam, împânzite de mici buticuri și terase, chiar dacă erau destul de mizerabile, iar fețele ce mă priveau de după colțuri nu erau chiar prietenoase. Al meu soț mă mustra să mergem mai repede, dar eu am ignorat totul (inclusiv amenințările unui nebun- nu la adresa mea, ci la adresa tuturor celor care treceau) și am încercat să sustrag frumosul din ce aveam în jur. Apropo de locuri ciudate, am ajuns și pe niște străduțe adiacente arterei Canebière, una dintre cele mai mari ale orașului. De fapt noi căutăm un magazin provensal, dar am nimerit fix invers: la bazar.
Magazine
arăbești, africane, asiatice, un amalgam de mărfuri, de mirosuri și de
oameni… Paradoxal eram destul de fascinată de ce văd în jur, chiar
dacă și aici al meu mă mustra să mergem mai repede. Am mers mai repede
când mi s-a părut că unuia îi cam sticlesc ochii la aparatul foto ce-l
afișam ostentativ la gât. Și apropo de oameni dubioși, noi chiar trăim cu
impresia că doi ce-au vrut să ne vândă nu știu ce monezi la o masă din Vieux Port, atentau la Ipad-ul lui Andrei… Din fericire am ajuns întregi acasă și
fără bunuri lipsă, chiar dacă-au fost și zile în care m-am plimbat
singură prin oraș. E nevoie doar de un pic mai multă atenție și-un strop
de vigilență, în fond oamenii ce locuiesc aici ce naiba fac?!
N-am ratat nici Nôtre Dame de la Garde, basilica din vârful dealului, ce veghează orașul. Fiind singură în ziua cu pricina și fiincă în Marsilia animalele de companie nu-s autorizate în autobuze, am luat trenulețul turistic până acolo. E o variantă mai scumpă recunosc, însă la momentul respectiv n-aveam de ales. În plus trenulețul te duce prin multe locuri importante, te lasă sus, te plimbi în voie cât vrei, după care același bilet îți permite să cobori cu alt trenuleț. Minunat acolo sus deasupra orașului, mai ales că era o zi senină! Priveliștea asupra orașului, a împrejurimilor, a mării și a insulelor este magnifică. N-am intrat înăuntru pentru că n-aveam voie cu Azorel (de fapt n-aveam voie cu Azorel nici măcar în curtea bisericii, totuși am intrat!), dar sunt convinsă că în realitate mozaicurile interioare-s foarte faine, eu eu am rămas cu ce-am văzut în poze. Cu siguranță e un loc pe care nu trebuie să-l treci cu vederea dacă ajungi aici, însă locul care mi-a plăcut cel mai mult din tot orașul a fost Cornișa.
reprezentand-o pe Fecioara Maria cu pruncul Isus, masoara 11.2m inaltime
si este acoperita cu folie de aur.
D’If si insulele Frioul.
Pe Cornișă m-a dus prima dată trenulețul. Atunci n-am putut să fac multe poze din mers, dar în ziua următoare mi-am convins soțul să meargă cu mine. Știa locul, că a petrecut vreo câteva luni la Marsilia înainte să ne cunoaștem, îi plăcea și lui, așa că n-a fost greu. Am lungit șoseaua ce șerpuiește pe malul Mediteranei cu mașina, apoi am parcat și am lut-o un pic la picior. Ah, ce mi-au plăcut plajele și terasele, deschiderea spre albastrul infinit al mării și insulele stâncoase din zare! Ceva mai ferită de mulțimea turiștilor din Port, Cornișa mi s-a părut o oază de liniște în acel oraș agitat. Sau cel puțin așa era în acea dimineață însorită. Și-au mai fost și alte locuri pe unde am ajuns mai mult sau mai puțin întâmplător, dar n-are rost să le iau pe toate la rând.
este un bulevard ce lungeste Meiterana de la plage des Catalans la
plages du Prado)
Recunosc, am fost puțin reticentă cu Marsilia la început. Pentru că auzisem atâtea, mă așteptam la ce-i mai rău. Nu știu la ce exact, probabil să primesc un rol într-un film cu gangsteri. Dar n-a fost chiar așa în final. Îmi imprimasem o hartă înainte să plec, dar nu m-am folosit de loc de ea; am mers efectiv pe unde m-a purtat intuiția. Mi-am scos chiar și o listă de restaurante, ca într-un final să mă așez la întâmplare, unde era mirosul mai îmbietor. Iar cele mai plăcute momente în oraș, au fost câteva ceasuri petrecute într-o după-amiază aproape toridă pe scările din fața impunătorului Hotel de Dieu la umbra unui copac, cu vedere Vechiul Port și la Nôtre Dame nefăcând nimic, doar privind în jur, oamenii, strada.
Sunt în acest oraș locuri și locuri, unele mai frumoase, altele mai puțin frumoase. Pentru că și la Marsilia, ca în orice alt oraș, sunt și bune și rele, ținând într-un final de noi, de cum alegem să privim și cu ce alegem să rămânem. Iar dacă reușim să măturăm un pic mizeriile, nu va rămâne la suprafață decât frumosul.
bine ca nu l au furat pe Azorel :-p noi n-am avut niciodata probleme, adica eu una chiar n am avut niciun stres desi al meu mereu zice ca s prea increzatoare si intr o zi o sa ma fure careva cu totul 🙂 nici mie nu mi ar placea sa locuiesc la Marsilia (cand ne am mutat in zona am zis ca oriunde numa la Marsilia nu), si mereu ne blestemam zilele cand mergeam cu masina (de multe ori luam trenul, e mai ok), dar e un oras fain.
Si apropo de asta nu e Franta, am fost la o piesa de teatru si francezii chiar faceau misto de chestia asta. Era vorba de un grup de arabi, in Algeria, care au dat nas in nas cu un turist francez. Si nu l au vazut cu ochi buni (colonie, razboi…) pana a zis francezu ca-i din Marsilia. Atunci arabii au exclamat pai Marsilia nu-i Franta, Marsilia e de a noastra!
ps.merci de pomenire vesnica
O da, traficul!!!! E infernal! Si toti claxonau disperati, de parca aveai unde sa inaintezi :)). In plus chiar ma uitam la masini si aproape toate erau mai mult sau mai putin zgariate, lovite, "coafate".
Pai cam asa este cu regiunile Frantei, sunt tare diferite intre ele, iar daca si francezii le vad asa, e clar. Am gasit pe facebook un articol despre asta: http://www.konbini.com/fr/culture/en-image-france-vue-parisiens/. M-a amuzat teribil :)).
Dragă Larisa,
Să citesc postarea ta de astăzi a fost pentru mine o adevărată încântare. În primul rând pentru că mi-a plăcut ce ai scris despre oraș, obiective, de poze nu mai vorbesc, iar în al doilea rând pentru că plănuiesc să ajung si eu la Marsilia în septembrie.
Mi-am propus să merg cateva zile pe Coasta de Azur, și pentru că Marsilia e relativ aproape, să petrecem si acolo cateva zile. Chiar vreau sa te întreb, cate zile mi-ar trebui sa vad ce ai vazut si tu, dar fara sa fac maraton? Eu ma gandisem ca din cele 7 nopti petrecute în Franta, 3 sa stam în Marsilia (am si gasit un hotel dragut în zona portului vechi) iar celelalte 4 în Cannes, pentru ca vreau sa fac si putina plaja iar in Nisa plaja e cu pietricele.
Vreau sa fie un concediu relaxant, sa si vedem cate ceva, obiectivele importante, dar sa ne si odihnim, sa facem si plajă, nu sa alegam ca nebunii cu harta in mână.
Ce zici, ar fi suficiente 4 zile pentru oras???????? Sau sa stau mai putin in Marsilia si sa aloc mai mult timp pentru Nisa, Cannes, Monte-Carlo????????
Multumesc Larisa, te pup și îți doresc să vezi cât mai multe locuri minunate, ca să ne povești și nouă!
Vad ca acest prim comentariu al tau se dusese in spam. L-am eliberat azi, dar oricum ti-am raspuns la intrebari mai ajos, la al doilea comentariu pe care mi l-ai lasat, cu privire la Marsilia.
Mie personal imi place mai mult Coasta de Azur, deci da, daca as fi in locul tau as sta 3 zile la Marseille si restul la Nice-Cannes dupa caz.
Si apropo de Coasta de Azur, in afara de locurile mult prea cunoscute si de fite ca sa zic asa, gen Cannes sau Monte Carlo, mai sunt si altele mai putin stiute, dar superbe: Antibes, Eze, Menton, Saint-Jean-Cap-Ferrat, Roquebrune-Cap-Martin, toate in apropiere de Nice, unde poti gasi si plaje micute simpatice, dar poti face si plimbari, vizite. Am scris despre cateva dintre ele aici: http://www.blogul-larisei.com/search/label/COASTA%20DE%20AZUR
Vacanta placuta iti doresc!
Mmmm, ce locuri faine! 😀 multam pentru album 😀
Ma bucur ca ti-au placut :)!
Selfie! 🙂
Da, revenind la subiect, eu nu stiam mare lucru despre Marsilia in afara de de ceea ce am invatat la scoala, ma bucur sa aflu si alte detalii de la oameni ce l-au luat la pas. xo
Selfie-ul este la putere :)).
Eu pana sa vin aici nici macar nu auzisem de multe orase din Franta,culmea, nici macar de orasul in care locuiesc :)).
Mie îmi plac fotografiile tale… sunt asa de frumoase, inclusiv de selfie! :))))))
Avem si noi o regiune aici unde acum cativa ani chiar vroiau sa fie "liberi"! Se numeste Frisland si chiar dialectul de acolo este o alta limba, nu are nimic in comul cu olandeza……
pupici lui Azorel! :))
Multumesc, ma bucur ca iti plac :).
Nu stiam de regiunea despre care vorbesti din Olanda. De fapt sincera sa fiu nu cunosc prea multe despre Olanda In general. Cred ca in fiecare tara exista cate o regiune de razvratiti :))
Nu stiam ca este un oras al contrastelor, eu am vazut doar zona portului care m-a cucerit pe loc. In poze, evident. :)) Acum, am aflat mai multe despre el si dupa cum l-ai prezentat tu(foarte frumos si obiectiv) nu mai pare deloc un oras pe care sa-l pui pe lista de preferate. Imi plac orasele extrem de sigure, de calme, de armonioase. Cred ca raman la Dubrovnik, Bruges sau Trogir. :))
Ca si peisaj, orasul este superb, vazut de la distanta desigur :D. Vazut mai de aproape, incep sa iasa la iveala si neajunsurile, mizeria, oamenii dubiosi etc.
Eu mai auzisem una-alta de rau despre oras, mai ales de cand sunt aici. E cunoscut ca cel mai rau famat oras din tara, dar si asa tot mi-am dorit sa-l vad. Intr-adevar poate nu e de pus pe lista de preferate, dar daca ai ocazia merita vazut, macar o data in viata.
Ma multumesc sa vad orasul aici la tine,altfel…Imaginile sunt la inaltime ca intotdeauna.Esti un maestru in a ne povesti cu poze alaturi.Oricum ar fi orasul,eu il vad frumos.Multumesc!
Multumesc mult :), ma bucur ca va place!
daca mergeai prin nordul Marsiliei, era imposibil sa nu va placa , prin arodimentele 13, 14, 15 si 16 , acea zona in care intri dupa ora 22:00 cu un pistol mitraliera in mana 😉
la inceputul lui noiembrie vom fi pentru o zi în Marseille, va fi prima oprire din timpul croazierei pe Mediterana, dupa îmbarcarea în Genova. Se vor putea vizita Marseille si Avignon… Am sa-mi scriu si eu impresiile, daca voi mai avea blog pana atunci 😉
Superbe fotografiile tale!
Apropo de filme frantuzesti, mi-au placut mult: "Le fabuleux destin d’Amélie Poulain", "Ensemble, c’est tout", "Paris", "Le temps de l'aventure", "Bienvenue chez les Ch’tis"… oooo iubesc filmele frantuzesti care arata viata de zi cu zi a oamenilor simpli :))
te pup. Sa ai o saptamâna faina!
Retinusem ca vei avea o oprire la Marsilia in vacanta de toamna. Fain. Cred ca si Avignon e un oras dragut, am citit numai de bine despre el, insa de data asta n-am avut timp sa ajung. Cu siguranta vor mai fi si alte ocazii.Abia astept si impresiile tale, eu inca mai sper sa nu renunti la blog definitiv.
Dintre filmele pe care le-ai numit tu am vazut doar Bienvenue chez les Ch’tis. E amuzant intr-adevar :)). Intouchables ai vazut? Nu e comedie, dar e un film frantuzeasc tare bun.
🙂 de cate ori citesc titluri de film, le caut pe wikipedia pentru ca traducerile dintr-o tara in alta sunt atat de diferite! 🙂 Intouchables s-a tradus "Aproape cei mai buni prieteni" sigur ca l-am vazut, atunci imediat cand a aparut la cinematograf! excelent! Sa cauti filmele care ti le-am scris, zau ca merita vazute, toate. Nu sunt comedii, nici unele! sunt povesti rupte din viata. te pup
Multam pentru recomandari Carmen, o sa le caut si eu. De cateva am auzit numai de bine.
Te pup! Gata vacanta?
Dupa o tura de week-end la pas prin Montreal mi-am luat doza de oras pitoresc… de la tine 🙂 E fain sa ai asteptarile depasite in bine, chiar simti ca ai descoperit ceva si in timp, doar aceste descoperiri raman.
p.s. fotografii tot mai faine, evoluezi foarte frumos!
Intr-adevar uneori e fain sa ai asteptarle depasite. Bine, nu pot spune ca mi le-a depasit cu mult, doar ca m-am asteptat eu la tot ce e mai rau :)).
Multumesc Claudia! Cred ca e vorba de exercitiu, ca de studiat n-am studiat prea multe.
Am citit cu mult interese ultima ta postare, în primul rând pentru că mi-a placut cum ai descris orașul, ceea ce ai vazut, de poze nu mai vorbesc, iar în al doilea rând pentru că sper să ajung și eu în septembrie în Marsilia. Planul meu de călătorie este ca din cele 8 zile de concediu, 3 sa stau în Marsilia si 5 sa vizitez oraselele de pe Coasta de Azur.
As vrea sa stiu de câte zile am nevoie sa vad ce ai vazut tu, fara sa fac maraton. Crezi ca sunt suficiente 3 zile pline doar pentru Marsillia??!! Am gasit un hotel dragut în portul vechi si vreau sa fac înca de pe acum rezervarile.
Te pup si îți doresc călătorii minunate!
Eu cred ca si 2 zile pentru vizitat Marsilia in sine sunt suficiente si asta fara sa faci maraton, mai ales daca spui ca ai cazarea in Portul Vechi.
Portul Vechi, Catedrala Notre Dame (poti urca la ea cu autobuzul sau cu trenuletul turistic, daca urci pe jos o sa-ti ia mai mult) si Le Panier se pot vedea lejer intr-o zi la picior, iar pentru a doua zi poti alege o plimbare pe Cornisa si Cartierele cu plaje, plus o croaziera de cateva ore in Calanques de Marseille.
A treia zi ti-o poti rezerva mai bine pentru imprejurimile Marsiliei; Cassis si La Ciotat sunt niste orasele superbe, nu departe de Marsilia si poti ajunge la ele si cu autobuzul.
Oricum mai multe detalii despre zona asta gasesti pe blogul Mihaelei, Vacante Vacante; ea a locuit acolo, deci cunoaste mai bine zona: http://vacantevacante.com/
sau pe site-ul oficiului de turism: http://www.marseille-tourisme.com/
Multumesc frumos! Vacanta frumoasa si tie iti doresc!
Din ce povestesti tu acolo si de ce am mai auzit cred ca Marsilia e surata lu' Napoli. Pozele sunt foaaaarte faine si desi orasul e generos si ofera cadre fantastice oricui e dispus sa-l imortalizeze tu ai facut o treaba faina cu toate incadrarile. Singurul amendament: reusesti sa schimbi formatul pozelor sa devina un pic mai mari. Nu de alta, dar la cat de faine sunt chiar merita sa iasa mai mult in evidenta.
Multumesc Monica, ma bucur ca ti-au placut.
Cat despre dimensiune, ele se vad micute in articol, dar daca dai clic pe poza si scoll/next le vei vedea la dimensiunea originala. Ai incercat asa? Daca le-as pune mai mari in articol, blogul s-ar incarca mai greu.
Nu stiam ca francezii se simti mai putin francezi….interesant si de analizat! Din poze pare un oras foarte atragator, cel putin dpdv fotografic deh….obicei prost :))) Chiar are farmec! Un sentiment similar l-am avut cand am venit prima oara in Mississippi, acum 3 ani. Primul soc a fost legat de saracia lucie din jur plus alte caracteristici diferite de ce vazusem in alte state. Acum imi place la nebunie, vad dincolo de neajunsuri si iau ce e mai frumos. Si e fain asa, ptr ca niciodata n-o sa dam de-un loc perfect, m-am convins de asta. Daca noi oamenii eram perfecti, poate si locurile erau asisderea 🙂
Da, desi recunoscuti pentru nationalismul lor, se pare ca si francezii au imprumutat destul de mult de la altii si tin mai mult la regiunea/orasul lor decat la tara in sine. Ca sa nu mai zic ca in anumite orase te simti mai degraba intr-o tara araba decat in Franta, cum e si cazul Marsiliei de altfel, din cauza numarului mare de imigranti veniti din fostele colonii.
Ai dreptate Renutzule, e un oras atragator pentru un fotograf pasionat, tocmai datorita contrastelor.
N-am fost la Marsillia dar mai rau ca in Napoli nu cred ca poa' sa fie in materie de mizerie si oameni dubiosi :))
Mai am mult pana ajung sa povestesc despre asta, dar oricum, din ce vad in pozele tale in Marsilia macar e frumos daca, vorba ta, maturi mizeria :)) In Napoli… not so much. Tre sa cauti mult ca sa gasesti frumosul. Exista, dar tre sa stii unde sa te duci dupa el 😛
Am tot auzit de comparatia asta Marsilia -Napoli. Cum n-am ajuns inca la Napoli nu prea am cum sa-mi dau cu parerea…
Oricum din cate am citit si am auzit pe la altii, Marsilia arata mult mai rau. Au investit foarte mult in restaurare pentru anul trecut, cand a fost capitala europeana a culturii, astfel ca zonele centrale arata cat de cat bine astazi. Dar daca mergi mai spre margine e jale.
Da, pai stiam ca a fost capitala culturala, sigur n-avea cum sa fie nasol in centru. Si in Napoli sunt zone mai curate (cele in care stau bogatasii) dar partea centrala e mizerabila.
In cazut asta trebuie sa fie si Napoli capitala europeana candva (daca n-o fi fost, habar n-am), poate asa isi mai schimba un pic fata :)).
Orice tara trebuie sa aiba orasul ei rau famat. Pacat ca-i asa, cred ca imprejurimile sunt superbe la Napoli.
Da, nu stiu, pentru mine a fost pentru prima data cand am vazut un oras strain care are nivelul de civilizatie sub Bucuresti…
Intr-adevar, pe langa Napoli chiar ai ce vedea. Capri, Coasta Amalfi, Vezuviu si Pompei, o gramada…
buna ziua,am o intrebare ,as vrea sa stiu policlinicile agreate de ministerul de interne pentru permise de conducere?multumesc
Buna ziua,
Din pacate nu stiu sa va spun.
Noua romanilor ne place sa comentam tot, indiferent de loc. Noi le știm oe toate si, din punctul nostru de vedere romanesc, nimic nu ne convine. Întorși in tara, ne trezim la realitate. Haideți frați romani, nu mai criticați atât, mai bine ne vedem de bubele noastre, caci mai întâi de toate noi suntem cei prăpădiți, nu alții.
Nimeni nu a criticat nimic. Pur si simplu atat eu cat si ceilalti comentatori ne-am exprimat parerile personale, pro sau contra, cu privire la subiect. E dreptul nostru, nu-i asa?
Comediile frantuzesti nu sunt niciodata proaste, "stimata" Doamna Domnisoara…..