Acușica se întrevede primăvara (judecând după ghioceii înfloriți la mine în curte) și eu nici măcar n-am terminat de povestit despre vacanța de iarnă de anul trecut, dacă vă vine să credeți. Am scris parțial articolul acesta de ceva vreme, dar fiindcă a venit sezonul cald peste mine n-am mai apucat să-l finalizez și să-l public; parcă mi se părea nu-știu-cum să vă mai povestesc despre zăpadă vara. Dar în caz că nu știați, referitor la vacanța noastră de iarnă savoiardă, mi-a rămas restanță de povestit ultima zi, celebra zi în care mi-a ajuns muntele până-n gât de n-am mai vrut nici împinsă de la spate să-l urc. Cum s-a întâmplat asta?
Păi…încă de când mi-am făcut planul pentru săptămâna la munte mi-am propus mai multe ture decât puteam să duc. Aveam suficiente pentru o lună de stat în Alpi și nici nu concepeam să treacă o zi din sejur fără să ne punem rachetele în picioare. Însă cum adesea socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, în ultima zi iată că nici eu nici Andrei (și probabil nici Azorel, dar n-a știut cum să ne spună) n-am mai avut nici o tragere de inimă să ne pornim pe potecă. Traseul era pregătit, pleca de undeva din Saint-Gervais-les-Bains, se numea Boucle du Bettex și promitea panorame deosebite spre Mont Joly și Mont Blanc. Așa dacă vremea era frumoasă, desigur!
Însă cum nu întotdeauna stele se aliniază cum trebuie, în ziua cu pricina, pe lângă faptul că entuziasmul nostru de a urca pe munte era destul de slab, afară mai și ningea ca-n basme. Am pornit totuși spre Saint-Gervais-les-Bains, ba chiar am urcat la telefericul de la Bettex în speranța că se va înfăptui subit o minune prin care soarele avea să iasă și cheful nostru de rachete avea să explodeze, însă nu s-a întâmplat nici una nici alta, așa că după ce am parcat mașina la cota 1400 am concluzionat că ar fi mai bine să o lăsăm baltă. Am rămas totuși pentru o băutură caldă, după care am coborât în Saint-Gervais și întrebându-ne ce să facem cu timpul rămas am zis să o luăm ușurel spre Chamonix-Mont-Blanc și-om vedea noi pe parcurs cu ce să ne umplem ziua.
Pe Autostrada Albă în drum spre Chamonix-Mont-Blanc
Proastă idee! Chamonix-Mont-Blanc mi s-a părut cel mai neprimitor loc dintre toate cele pe care l-am văzut în Alpii Francezi și n-am să-nțeleg niciodată de ce o mulțime de oameni (și mă refer aici la cei care nu vin pentru vreun traseu montan anume) se înghesuie acolo, unde totul e scump mega-turistic și comercial, când sunt o mulțime de alte stațiuni autentice în împrejurimi. În fine, fiecare cu gusturile lui, eu dacă n-aș vrea să escaladez Mont Blancul aș alege un sat mai liniștit. Așa că n-am zăbovit prea mult în Chamonix. De fapt nici nu ne-am dat jos din mașină, după un tur prin oraș ne-am gândit că n-am avea ce face, mai ales iarnă pe o vreme extrem de mohorâtă.
Un pic derutați pentru că nu știam încotro s-o luăm, ne-a dat prin cap chiar să urcăm pe Aiguille du Midi însă vizibilitatea redusă ne-a salvat de la pierzanie, mai exact de la ușurarea portofelului cu 100 de euro, cât costă biletul pentru două persoane la telefericul ce te duce la deosebita altitudine de 3800m. Mai bine că s-a întâmplat așa, aș prefera să mă laud cândva cu aceeași altitudine muncită la picior.
Așa că în lipsă de alte activități am hotărât să luăm telecabina spre Flégère și să căscăm gura pe acolo, în speranța că se vor ridica la un moment dat norii și măcar vom reuși ceva pe ziua respectivă, în speță să admirăm panorama spre impunătorii patrumiari. Dar nu s-a întâmplat nici asta, Mont Blancul n-a vrut în rupul capului să-și ia rămas bun de la noi, așa că după un vin fiert și nițică relaxare pe șezlong am coborât dezamăgiți la mașină și cu ea înapoi spre Gietaz, încheind astfel un pic cam trist ultima zi de vacanța în Alpi. Poate anul acesta avem mai mult noroc de zile cu soare pe unde om merge…
Se întrevedea o înseninare. Din păcate a fost doar o iluzie.
Lumea schia la greu
Unul dintre ghetari
Relaxare la 1800m
Nici ne-ai naibii n-au vrut să se împrăștie norii :((
Ghetarul Bossons
Concluzia trasă: să nu mă mai calicesc și să intercalez zilele de rachete cu alte activități, gen plimbări sau diverse vizite. Chiar și eu mă pot plictisi de urcat pe munte!
Citește toate episoadele vacanței savoiarde:
Rochebrune: nori, viscol și cea mai scumpă omletă
Chamonix-Flégère sau cum am ajuns să mă plictisesc la munte
Chamonix-Flégère sau cum am ajuns să mă plictisesc la munte
S-ar putea să te intereseze și:
superbe imagini, muntii încarcati cu zapada sunt maiestuosi! Bobita este un scump si ce frumos ca îl luati cu voi peste tot.
Si la noi au fost doua saptamâni calde, de primavara.. Azi-noapte a nins un pic, acum este asa – nici iarna, nici primavara! Of! Vreau zapada mare! 🙂
Start bun în weekend, Larisa!
Nici n-am mai putea acum sa plecam fara el. Ar lipsi cineva din vacante :))
Si eu vreau zapada mare! La voi mai sunt sanse, la mine deloc. Trebuie sa merg la munte :))
Multumesc, asemenea si tie Carmen!
Te-ai plictisit ca era turistica zona plus faza cu uitatul dupa varful vedeta 😀
Ca daca porneai din capul locului fara nici o miza, doar in cautarea linistii si a consumului de calorii = producere energie mentala, altfel statea treaba 🙂
Adevarul este ca prin Alpi rar mai gasesti locuri care sa nu fie turistice :(.
Si da, poate ca ai dreptate, adesea am cam multe asteptari :)).
Tu vrei zapada mare, eu vreau iarba mare! :)) Verde, cu flori, soare, chiar si tantari (glumesc:D), numai sa vina odata caldura aia!
Si eu vreau iarba, dar mai intai vreau o zapada buna sa-mi fac pofta :)). Dupa poate sa vina primavara :))
E frumoasa iarna pe munte sunt fascinata cand ma uit la poze dar nu as vrea nici in ruptul capului sa simt frigul. In mai cand am fost pe Ciucas, am prins si zi cu ninsoare dar vremea a fost acceptabila. In plina iarna stau cuminte acasa. Abia astept sa urc iar! 🙂
Nu prea simt frigul iarna la munte, ma incalzesc de la efort. Mai degraba-l simt in oras. In plus, cum spui si tu, adesea vremea este acceptabila, muntii tin adapost, vant puternic este doar in golul alpin si pe creste.
Spor la urcat! Si eu abia astept!
Toti avem limite, toti avem zile mai proaste sau fara chef. La fel cum exista zile cu soare si zile cu nori si vreme urata. Uneori peste tot sunt `semne` ca e mai bine sa ne relaxam, asa cum ati facut si voi.
Pana la urma cu asa panorama, nu ai nimic de regretat …
Da, cred ca o saptamana dr urcat pe munte e mult si pentru mine :)). E bine in vacante sa intercalam activitatile, dar de multe ori sunt atatea de facut si de vazut intr-un timp scurt ca parca nu-ti vine sa nu faci nimic…
la munte, da! sa fie zapada din belsug!!!
iarna e cea mai frumoasa la munte!