Mi-e dragă casa în care locuim, cu șemineul ei imens și curtea-i generoasă. Mi-a fost dragă din prima clipă în care am vizitat-o, când am știut că în ea vreau să trăiesc. Mi-e foarte drag Amboise, orășelul acesta micuț și cochet, așa cum mi-e drag și Tours, cu veselia și cu terasele lui multe, ce mi-au înveselit primii ani de pribegie. Mi-e dragă Loara, cu apele ei indolente, cărora nu le păsa parcă de nimic. Mie dragă de fapt Touraine, provincia aceasta preponderent rurală, cu oamenii ei liniștiți și câmpurile-i ondulate, dar mai ales cu castelele ei ce răsar de te miri unde. M-am atașat de ea în acești aproape zece ani (zece! vă dați seama?), mă fascinează și mă încântă și știu sigur mi-ar lipsi, dacă viața mă va duce vreodată spre alte meleaguri. Într-un fel, astăzi în Touraine mă simt acasă.
Dar mi-e dragă totodată și România, nu încetez s-o port în gând. Mi-e drag satul în care am copilărit, cu drumuri de pămant, dar cu amintirile despre părinti, bunici, focul din sobă, ori viscole cumplite cum numai în Bărăgan poți să trăiesti. Mi-e drag și mi-e dor adesea de Bucureștiul gri, cu locurile prin care am umblat, de primii ani de (i)maturitate lipsită de griji, de prieteni, de povești la pahare, prea multe la numar uneori. România, cu bune și cu rele, așa cum este ea, înseamnă rădăcini, origini, oameni dragi. Înseamnă cultură mea și limba pe care o vorbesc, în care gândesc și visez, un loc de care aparțin, indiferent de colțul de lume în care mă aflu. Un loc al meu, în care mă întorc oricând să mă regăsesc. Într-un alt fel și în România mă simt acasă.
Și atunci unde este de fapt acasă? Există oare două acasă?
Când ești român și locuiești în străinătate, cea mai răscolitoare treabă este că te simți prins între două țări: cea natală, de care nu ai cum să te rupi, pentru că este a ta și face parte din tine și țara adoptivă, în care trăiesti, care îți oferă negreșit mai multe și în care faci tot posibilul să te integrezi. Eu una așa mă simt în mod constant, nu știu dacă aș putea vreodată să-mi schimb cetătenia și în suflet, nu doar în acte. Sau oare îți poți schimba cetătenia peste noapte și în suflet? Mă întreb…
Vorbesc despre cetățenie căci am primit de curând scrisoarea mult așteptată. Cea care începe cu Félicitations, Madame. Am primit cetățenia franceză. Sunt cetățeanul acestei țări care, acum zece ani m-a adoptat. Sau eu am adoptat-o pe ea, nici nu mai știu. Sunt cetățeanul acestei țări de care soțul, dar mai ales copii mei aparțin. Rămân în continuare cetățeanul României, chiar dacă acte românești nu mai am de ceva vreme. Sunt cetățeanul a două țări pe hârtie. Sunt cetățeanul a două țări și în suflet?
Oricât de adaptată aș fi aici și cât de bine aș vorbi limba franceză, voi rămane pentru francezii născuți aici o străină, indiferent de ce carte de identitate am. O străină pe care cei din jur o vor întreba curioși despre originea ei. Culmea este că mă simt din ce în ce mai străină de țara în care m-am născut, pentru că depărtarea schimbă oameni, răceste și rupe multe legături. Teoria zice că în timp totul devine mai ușor, că uiți de casa veche și te adaptezi în cea nouă. Dar tot în timp apare și dorul. De origini, de locuri, de oameni. Sau poate dorul de tine, cel de dinainte. De dinainte ca depărtarea să te schimbe. Este momentul când apar intrebări, cauți răspunsuri, pui în balanță și cantărind îți dă cu minus. Sunt omul cu două naționalități, dar fără nici o cetătenie. Sunt suspendată între două țări, de nici nu mai știu căreia dintre ele îi aparțin.
PS: Poza de mai sus nu are legătură nici cu România, nici cu Touraine. Dar este, cred eu, evocatoare pentru articol. Este făcută luna aceasta, în noiembrie 2020, în plină pandemie și lockdown (la noi) la Paris, unde am fost cu treabă. Era atât de frumos și colorat malul Senei, dar totodată atât de trist și pustiu…
Felicitari, Madame, pentru obținerea cetățeniei! �� Eu mi-am dorit de cand ma stiu o alta cetățenie și abia aștept sa încep demersurile în acest sens în câteva luni! Multora le suna ciudat, dar eu nu am problema asta de a ma împărți între doua locuri. Capul și picioarele îmi sunt într-un singur loc, și oricât de dur ar suna, nu mi-e dor de România, sufletul și gândul nu-mi sunt acolo, chiar dacă parintii da. Dar cumva, nu am simțit niciodată ca aparțin locului. Nici în Irlanda nu pot zice ca ma simt acasă, dar aici ni s-au oferit șanse la care în România nici nu visam, iar pentru asta sunt recunoscătoare. Încă îmi mai caut locul și acel "acasă" și sper sa ajung sa-l găsesc în timp util, sa apuc sa ma bucur de el după pofta inimii.
Multumesc! Eu in acesti aproape 10 ani am trecut prin stari multe si diferite. Au fost perioade cand ma simteam perfect aici si nu simteam dor de Romania. Au fost perioade exact pe dos, in special dupa nasterea Erikai, cand am simtit un puternic dor de tara. Uneori ma simt pe dinafara aici, dar culmea, nu ma mai potrivesc nici in Romania. Ce sa zic… stiu unde mi-e locul, dar tot ma incearca uneori un amalgam de ganduri si emotii.
Am inceput sa scriu un comentariu de cateva ori si din diverse motive nu l-am dus la bun sfarsit. Pe scurt, ideea era ca desi nu m-am mutat in alta tara ci doar in alt oras decat cel in care m-am nascut, copilărit si zic eu ca am trait unii din cei mai frumosi ani, am simtit ce zici tu aici. Suspendarea asta intre doua "acasa". Doar ca in timp am invat sa cred puternic in zicala "niciun fulg de nea nu cade in locul nepotrivit". Imi place mult substratul ei si cred ca pe undeva fiecare ajunge acolo unde trebuie sa ajunga ca sa-si implinească destinul personal. Asa ca mereu suntem acolo unde trebuie sa fim indiferent unde suntem 🙂
Multumesc pentru incurajare, Bia! Probabil ca ai dreptate, toti cadem cumva la locul potrivit. Adica si eu personal stiu sigur ca aici imi este locul, nu imi doresc sa ma intorc in tara. Dar si asa, tot ma incearca sentimente ciudate si contradictorii uneori.
Larisa, si dupa 20 de ani o sa simti la fel…. Asa suntem noi oamenii sa uitam ce e rau si sa ne aducem aminte doar de lucruri, oameni si locuri frumoase… Vezi sa nu va mutati iar ca o sa ai o gramada de case cu amintiri frumoase de la fiecare:)