Montsoreau este un sătuc mic, încântător în regiunea istorică Anjou. Casele albe, așezate în terase pe deal, străduțele înguste, obloanele colorate, florile de la ferestre, Loara și confluența sa cu Vienne, castelul, vinurile savuroase, dar mai ales farmecul și șarmul deosebit au făcut ca Montosoreau să se claseze printre cele mai frumoase sate ale Franței.
Citisem despre sat și trecusem o data cu mașina pe acolo când am făcut plimbarea prin vie la Turquant. Îmi rămăsese în minte și mi-am propus într-o zi să mă întorc. Plănuiam s-o fac vara, dar întâmplător am ajuns mai repede. În ziua când am vizitat Saumur, la întoarcere am făcut o oprire la Montsoreau și una la Candes Saint Martin. Sunt două sate minunate, ce nu trebuie ratate.
Cum pășești în sat, o să te lovească în față castelul. În aproape orice așezare de pe Valea Loarei te va izbi câte unul, asta dacă nu te plesnește cumva chiar din drum, răsărit din mijlocul câmpului. Câteodată merg pe șosea și-mi sare în față mașinii câte un castel. Poate nu unul turistic, că pe alea le cam știu pe unde sunt, ci un castel-hotel, restaurant, sau chiar casa cuiva. E plăcut! Este unul dintre motivele pentru care ador acesta regiune… chiar dacă nu văd palmieri verzi în februarie.
Castelul Montsoreau se ridică la o mică distanță de apele Loarei. Îl desparte o șosea îngustă. Am citit că la momentul construcției sale, în secolul XV, fațada dădea direct în fluviu, însă în 1820 s-a amenajat malul despărțitor, pe unde astăzi trece șoseaua. Probabil și-au dat și ei seama că fluviul ăla nu e chiar mort, dimpotrivă, trăiește și se mai și umflă. Umflat era și când am fost eu. Iarna Loara este înspăimântătoare, mai ales în zona asta, în aval de Tours, după ce s-a îndestulat cu raul Vienne, un pic mai la deal.
Montsoreau are o poveste interesantă, proprietarul cel mai celebru rămânând fără îndoială Charles de Chambes, imortalizat de Alexandre Dumas în romanul „Doamna de Montsoreau„. Cartea, scrisă trei secole după evenimentele pe care le narează, are ca personaj principal pe Françoise (Diane în carte), soția lui Charles și pe amantul acesteia domnul de Bussy d’Amboise. Cică Françoise de Méridor, căsătorită cum spusei cu Charles, îl cunoaște într-o zi pe Louis d’Amboise, seigneur de Bussy la castelul Coutancière, castel care mai există și astăzi din câte am auzit, dar este hotel și se îndrăgostește de el. Cum soțul, Charles, trăia mai mult pe la Paris, servindu-l pe ducelele d’Alençon, drăguța Françoise, își făcea de cap la castel.
Cică Bussy ăsta, amantul, era, cum altfel decât bărbat frumos, fin, seducător, curajos și cultivat. Dat naibii, ce mai! Dar nici soțul nu era rău. Contrar celor povestite de Dumas, Charles nu era nici bătrân nici urât. Așa am citit, vă dați seama că n-am avut onoarea să-l cunosc personal. Însă nu trece mult și bârfele ajung la urechile lui Charles, care se întoarce de urgență la castel de la capitală și își obligă nevasta, care își susținea nevinovăția, să îi scrie un bilet amantului și să-i dea un rendez-vous la castelul Coutancière. Vă dați seama că nu pentru cină! Bussy vine la întâlnire, și instantaneu este închis, ferecat, și 10 oameni îl atacă. Încercând să scape, se aruncă pe fereastră. Și moare. Și cum credeți că reacționează Françoise? Primește cu indiferentă vestea morții iubițelului și nu întârzie să se impace cu soțul. Tare, nu?
|
|
 |
Povestea am citit-o în cărticică mea Les Chateaux de la Loire. Înainte de culcare mai citesc despre câte un castel. Și nu le-am terminat, deși am cartea de ceva vreme. Ca să vedeți câte sunt. Parcă după ce aflu povestea, fiecare castel devine mai special. Altfel, n-ar fi decât un munte de pietre, frumos aranjate. Povestea parcă-i da suflet, nu credeți? Mai am o poveste de gelozie, cu lacrimi și crime, dar aștept să văd castelul și o relatez după!
Așa… altceva, păi… Montsoreau este un orășel situat în departamentul Maine-et–Loire, regiunea Pays de la Loire, la vreo 60 km de Tours și vreo 12 de Saumur. Populația sa, formată în mare parte din artizani, pescari și viticultori a crescut odată cu carierele de exploatare a pietrei din zonă. După ce carierele au fost părăsite, în găuri s-au amenajat locuințe și cave de vinuri, sau altele au permis găzduirea culturilor de ciuperci de Paris. Da, se pare că zona de lângă Saumur furnizează 70% din producția de ciuperci de Paris a Franței. Așa o fi, n-am cântărit. Tot la Saumur există Muzeul Ciupercilor. Nu știu, nu l-am vizitat, dar cred că m-ar tenta.
M-am plimbat câteva ore prin Montsoreau, fără hartă, fără plan, doar cu intuiția. Nici țipenie de om, nici o prăvălie deschisă, nimic. Parcă ar fi fost pustiu. În afară de faptul că era iarnă, mi-a plăcut mult. Tare mult chiar! La vară revin, cu un plan probabil, pentru că sunt trasee marcate tematice prin sat. Exact ca pe munte. Până atunci mai citesc câteva povești din cărticică. Cine știe ce mai descopăr!
S-ar putea sa te intereseze si:
Asta e minunat acolo la tine că fiecare sătuc are castelul lui, la o aruncatură de băț poți face parte live dintr-o poveste. Cred ca asta apreciez cel mai mult la unele locuri, faptul că aproape de casă e plin de poveste și plin de frumusețe… Regiunea asta a ta e divina, dacă nu ți-am zis până acum 🙂
Da, e placut sa ai diverse obiective dragute in apropiere. In felul asta in weekend poti sa iesi, sa vizitezi, sa te plimbi. Aici vara e frumos si sunt multe de facut. Iarna totul este mort.
Dar si tu pe langa Cluj ai o multime de locuri faine la o aruncatura de bat.
superbe fotografii si sa ne mai spui povesti !
Astept sa vina vara, sa mai ies sa mai vizitez.
Mersi Coco!
Se scrie "merci", nu "mersi". De ce nu scrii așa? După ce că ești în Franța…
http://dexonline.ro/definitie/mersi
Da, da e franțuzesc!
…cuvântu.
Da, provine din limba franceza, intr-adevar. Dar exista si in romana, adaptat.
Am citit cartea, am citit-o! Tu ai citit-o? Îți place? Vai, nici nu știi ce mult o iubesc!!! Am ambele volume într-o carte cu 897 de pagini (scrise).
Nu e tare cum moare și nici fazele de genu. Sunt foarte emoționante și nu mi se pare ceva amuzant. Chiar sufăr când văd cum cineva e așa indiferent… la lucrurile astea.
P.S.: Eu știam că se scrie "Monsoreau" (așa scrie și pe cartea mea). Castelul o fi, chiar cred, dar povestea prea îi seamănă celei cu Hercule!:)))
Pup, Lari!
Maria, am incercat sa scriu articolul intr-un mod amuzant si placut. Mie orice poveste spusa intr-o maniera vesela mi se pare mai draguta.
Cat despre sat si castel…se numeste Montsoreau. Acum am vazut si eu ca romanul apare ca Doamna de Monsoreau, dar l-am gasit si La dame de Montsoreau…nu stiu care este varianta corecta pana la urma. Eu m-am luat dupa numele localitatii.
Te pup!
Nici nu mai știu ce să cred… Mă rog!
Mă bucur că ai vrut să pari amuzantă (chiar era prea trist acel episod, acum sesizez): mă face să mă simt binedispusă!
Mie de obicei imi plac mult mai mult castelele din caramida rosie, dar asta arata incredibil de frumos! Zau ca merita o vizita.
Pe aici toate sunt din piatra alba.
Am citit ca se exploata in carierele din zona aceasta piatra. Chiar si casele din localitati, sunt toate albe.
Ma bucur tare mult ca reusesc sa citesc la tine pe blog despre aceasta fantastica vale pe care eu inca o visez si pe care sper sa o vad curand.
Sa stii ca si reciproca este valabila ;).
Ma bucur si imi place sa citesc la tine pe blog despre Venetia si Italia in general la care tot visez.
au sclifositii aia o tara…
cam au….
Te-ai plimbat prin Montsoreau ca printr-un decor (real) de teatru 🙂
Fiecare castel e umanizat de povestea lui…cum spui, devine parca mai frumos, mai interesant, mai special.
E foarte frumos castelul dar si fotografiile au meritul lor. Adica cine le-a facut 🙂
Noapte buna!
Mersi Elly! Chiar a fost o plimbare placuta, "vanam" de mult castelul asta.
Am cam inghetat de frig pe parcursul plimbarii :)) dar a meritat. Abia astept sa vina vara.
Te pup!
Ce ţi-e şi cu femeile astea! 😀 Chiar că e grozav să poti să mergi în apropiere de locul unde stai şi să vezi asemenea minunăţii. Parcă sunt decoruri de filme… Arată superb şi Montsoreau ăsta! 😀
Da, e placut sa ai in apropiere locuri dragute. Cum ii spuneam si Biancai mai sus, in zilele libere poti face plimbari interesante, fara sa bati un drum lung.
Zona asta e incredibila, cred ca e o placere sa locuiesti in Tours si sa poti sa faci scurte iesiri de o zi si sa vezi mereu locuri noi, superbe!!!
E o zona frumoasa, dar parca e mai frumoasa vara, cand e cald si soare, si totul e colorat in jur…
Este adorabil acest castel, cu atat mai mult imi place pentru ca e constuit din piatra alba. 😀 🙂 Iar faurirea unei legende in jurul unui loc, e o buna metoda de a atrage turisitii, de a populariza zona, de a o face mai interesanta si captivanta.
Imaginile sunt de poveste, foarte reusite, ca de obicei! 🙂
Multumesc Nice!
Da, ai dreptate, legendele si povestile castelelor atrag turistii. Tocmai de aceea sunt povestite prin carti si ghiduri turistice. Cum am mai spus, cred ca oamenii astia pe aici sunt in stare si dintr-un bolovan sa faca obiectiv turistic, daca-l slefuiesc bine si-l promoveaza cum trebuie.
Pe Valea Loirei cum te dai jos din pat, cum dai cu ochii de un castel 🙂 .
Povestea cu Madame de Monsoreau mi-a amintit de filmul cu acelasi nume.
Amantul plin de iubire, amanta plina de cruzime.
Îmbinarea asta descrierea unui castel cu o poveste de amor este foarte bună.
Sfârșit de săptămână plăcut!
:)) cam asa este Corina.
Eu n-am vazut filmul, nici nu stiam ca exista un film dupa roman. Dar daca mi-ai zis, o sa-l caut si eu.
Multumesc Corina, un sfarsit de saptamana minunat!
Imi vine sa ma mut acolo, oare se poate?:))
In castel, cam greu ;), dar in apropierea lui, cu siguranta.
Larisa, de cate ori vad la tine o fotografie, imi spun in gand ca este cea mai frumoasa, ca locul pozat de tine este cel mai frumos… De data aceasta nu mai am cuvinte. Imi place atat de mult castelul…
Sa ai o duminica minunata!
Mersi mult Vienela!
O duminica faina si tie!
Asa tare-mi place, cand vin la tine trebuie sa ma duci prin locuri frumoase. Niciodata nu ma dezamagesti cu pozele si povestile locurilor pe care le vizitezi! 🙂
Ma bucur ca iti plac!
Multumesc!:*
La cat de frumoase sunt cladirile se poate spune practic ca Montsoreau este o cetate nu un banal satuc, insa pot afirma cu tarie ca este si o adevarata incantatare.
Este o localitate faina. As vrea sa ma intorc pentru o plimbare vara.
Imi place foarte mult acest articol, si ar trebui sa existe mai multe asfel de articole pentru a fi cat mai informati in aceasta privita. Mai asteptam articole de acest gen, la fel de bune si chiar ma intereseaza foarte mult acest subiect.
Multumesc!
Daca te intereseaza valea Loarei, aici gasesti toate articolele pe care le-am scris despre majoritatea locurilor vizitate: http://www.blogul-larisei.com/search/label/VALEA%20LOAREI
toate locurile vizitate le descrii foarte frumos,si cand vad si imaginile eu deja ma si vad mergand prin acele locuri,, citesc , recitesc paginile tale pentru ca imi place foarte mult cum scrii.Astept sa citesc cu placere si alte pagini cu noi locuri vizitate de tine…