![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
În primul rând mi s-a părut cel mai bun 3D văzut până acum, în sensul că ăsta chiar era 3D. M-am ferit la un mometdat de niște sulițe care veneau spre mine. Apoi imaginile sunt de poveste. Absolut minunate. Actorii sunt frumoși, bine aleși și joacă chiar bine, replicile sunt simpatice și amuzante iar povestea minunată. Magie, castele, vrăjitoare pe mătură, zâne cu baghete fermecate….efectiv m-am teleportat în lumea copilăriei. Cred că a fost unul din puținele filme care au reușit pe deplin să mă desprindă de realitate. Am ajuns la concluzia că îmi plac filmele fantasy în ultima vreme. Mă binedispun la maxim. Vi-l recomand…dacă vă plac poveștile și adorați să visați.
Mi-am pus și lizeoza în funcțiune și am început să citesc seară de seară pe ea. Asta când nu uit să o încarc, că desigur se mai întâmplă, adesea chiar, să mă bag în pat entuziasmată de lectură și să descopăr lizeoza descărcată. Și atunci tot la cartea de hârtie revin. Citesc acum Șoseaua Cățelu Nr 42, una dintre cărțile electronice luate de pe elefant.ro. Foarte făină, așa scrisă dintr-o suflare, dură și amuzantă în același timp, cutremurătoare, dar plină de învățăminte. Pe hârtie citesc Pratique de la photo créative de Bryan Peterson. Aproape am terminat-o. E foarte simpatică: chestii-trestii interesante despre compoziții, unghuri și alte treburi în ale fotografiei.
În rest, aștept să se mai încălzească vremea, să înverzească natura și să explodeze florile în culori de primăvară. Nu de alta, dar am o listă lungă de castele de vizitat prin zonă. Dacă anul ăsta nu termin Valea Loarei, n-am rezolvat nimic! Și când oi termina-o, oi lua-o de la capăt probabil!
Si mie mi-a placut filmul în 3D! :))
Cred ca în toata Europa este vreme urata! Primavara se lasa asteptata!
O zi frumoasa Larisa! >:d<
E chiar fain! Iar efectele sunt spectaculoase. N-aveam asteptari prea mari, dar uite ca mi le-a intrecut.
Zi frumoasa si tie Minnie!
Filmele și cărțile sunt frumoase… Mai ales cele de acțiune!
Drăguțe pozele! Frumoase mai sunt serile din Tours!
Pupicei, Lari!
Multumesc Maria! Te pup!
Astept vremea buna sa mai ies la fotografiat.
zi drept, tu stai la Londra :)))) nu mi mai zi de ploaie ca mi s a pus pe suflet. eu ma indeletnicesc cu telefoane, acte, mizerii de astea de inceput
Da, uneori chiar si eu incep sa am dubii in ceea ce-mi priveste domiciliul :)). Oricum departe nu sunt…deci clar de la voi vine vremea asta :)).
Spor cu rezolvatul treburilor!
Mda și eu aștept vremea bună, la Cluj e super extra mega mohorat, la Ineu zice mami ca dat cu grindina…pffff, primăvară nu avem încă, am trecut de zilele alea super optimiste în care am crezut ca e aici 😛
Da, da si eu credeam ca gata a venit! Se pare ca m-am inselat. Ore cat o mai tine vremea asta mohorata?!
Oricum sa stii ca nu a fost in zadar iesirea…pozele sunt fantastice ;).
Mersi, ma bucur ca nu m-am inomolit si udat degeaba ;)!
ce frumoase sunt pozele, ma bucur ca poza aceea de la Nisa a fost cu noroc 🙂 cel mai curioasa insa sunt cum de era filmul in original, asa ceva e chiar un eveniment :D. si aici e vremea capricioasa, nu am avut grindina, dar e ba soare, ba ploaie, ba vant. si peste toate nu am chef deloc sa lucrez pentru facultate, as dormi nonstop 🙂 eh, sper sa imi revin curand. te imbratisez, sa ai o saptamana mai insorita si clipe la fel de relaxante!
Sincera sa fiu si eu m-am mirat ca filmul ruleaza in versiune originala. Si asa la un cinema obisnuit. Ca asa mai am un cinema in oras, unde filmele ruleaza intotdeauna in versiune originala, insa nu chiar toate noutatile.
Multumesc Milena, o saptamana usoara si tie si spor la lucru pentru facultate! Vine el cheful pana la urma 😉
Foarte frumos sursprins orasul noaptea. Si la Londra vremea e la fel de mohorata. Vrajitorul din Oz o sa il vad saptamana viitoare la cinema, chiar ma intrebam daca se merita, dupa review-ul tau, m-ai facut curioasa asa ca voi merge fara dubii. In rest, nu prea am iesit din casa ca am fost tintuita la pat, am adormit intr-o seara cu geamul deschis si a doua zi m-am trezit intepenita, am crezut ca paralizasem, nu ma puteam misca, cu chiu cu vai am reusit sa ajung la acupunctura, dupa 6 sedinte sunt ca noua.
Am vazut ca sunt multe recenzii proaste pentru Oz, ba ca e pt copii, ba ca e prost, ba ca este prea fantasy. Dar acum, pe bune, cand te duci la un film despre vrajitorul din Oz la ce te astepti? La o drama? La actiune?
Asa ca daca "gusti" filmele cu vrajitoare pe matura si zane cu baghete megice, o sa iti placa cu siguranta ;).
Iti doresc insanatosire grabnica. App, cred ca trebuie sa incerc si eu acupunctura sau ceva de genul, ca foarte des imi intepeneste juma' de spate 🙁
Foarte frumoase pozele! Și podul cu lumini albastre… Se văd foarte bine seara!
Multumesc!
Da, luminile albastre fac tot farmecul.
Se pot face fotografii frumoase cand ploua, mai ales noaptea cand asfaltul ud reflecta luminile orasului.
La mine ninge momentan.
Cred ca imi iau si eu cartea Soseaua Catelu 42, are numai review-uri bune 🙂
Ah, ce lunga e iarna acolo la voi!
E faina cartea. Si eu am luat-o pentru ca am citit un review bun pe un blog.
Vreme urata este si pe la noi deci nu ai de ce sa fii prea intristata 🙂 Azi a incercat de 3 ori sa ploua… 🙁
Am avut si treaba si azi, si ieri…am si citit cartea la care am facut recenzia aceea. E o carte cam la fel ca si cartea Alinei Nedelea: scrisă destul de simplu, dură, singura diferenta fiind ca ca nu e amuzanta. E reala, brutal de reala si sincera.
Acum abia am venit din gradina, am taiat via (nu eu) eu doar am adunat joardele de vita-de-vie si le-am legat in manunchiuri, treaba nu foarte simpla, mi-am zgariat si julit mainile 🙂 Faptul ca a plouat a facut sa nu fie terminata de taiat via asa ca mai am treaba…;)
In fine…mai am o carte inceputa 🙂
O seara frumoasa, draga mea!
Uitasem. Frumoase pozele de noapte! Am dat un "like" pe pagina de FB unde fotografia ta este aleasa fotografia saptamanii 🙂 Felicitari!
Multumesc Elly!
Pai inseamna ca o sa o sa iasa vinul bun la toamna ;)!
Cred ca o sa-mi iau si eu cartea citita de tine, dar mai tarziu, dupa ce termin de lecturat ce am cumparat. Oricum, ti-am scris, mi-a placut recenzia, pare interesanta.
Seara faina si tie!
Wou, ati iesit la fotografiat in ploaie? Asta numesc eu pasiune. 🙂 Si a meritat, fotografiile sunt superbe. 🙂
Si la noi vremea e destul de capricioasa, dar s-a incalzit si asta conteaza cel mai mult. Ca mai ploua, ca mai bate un vanticel razlet, e normal pana la urma, asta inseamna primavara. Pomii au inverzit si ei…
Eu nu am mai facut nimic interesant, imi petrec timpul fotografiind de zor floricele de prin ghivece. :)) Am trecut la setarile manuale si rezultatele nu sunt deloc imbucuratoare.
Multumesc Nice!
Adevarul este ca atunci cand am plecat ploua usor si m-am gandit ca se va opri curand, nicidecum ca va incepe mai rau.
Am vazut pe facebook fotografiile tale, sunt foarte faine. O sa te obisnuiesti cu setarile manuale cu timpul si ai sa vezi ca usor-usor rezultatul va fi mult mai bun decat pe modul auto.
hahaha 🙂 Oz: The Great and Powerful am vazut si eu saptamana trecuta :))) excelent! m-am simtit din nou copil!
te pup. O seara faina!
Nu-i asa ca-i fain tare! E chiar placut si relaxant. O zi buna Carmen!
Aha, deci pentru asta au fost acele likes, bravo, Larisa, minunată fotografia! Ca să-ţi răspund la una din întrebări, acum două zile m-am întâlnit cu o tipă tare drăguţă din Baia Mare, cunoscută tot online şi acum şi offline. Şi a fost minunat să stăm la poveşti la o cafea, este tare plăcut să te întâlneşti cu oameni cu care povesteşti virtual şi apoi să-i vezi şi altfel.
Cred ca este minunat sa cunosti oameni care pana acum ii stiai doar din online. De exemplu eu tot urmaresc intalnirile voastre, a blogerilor calatori si tare mi-ar placea sa particip si eu. Poate am ocazia intr-o zi.
In ultimul timp am avut foarte multe lucruri pe cap
Sper sa scap in curand de toate si sa ma detasez un pic
Am uitat sa iti spun ce e cel mai important!
Poza cu Catedrala e absolut superba
Multumesc Alice!
Spor la rezolvat treburile!
Nu cred ca as fi in stare sa ies din casa cand ploua pentru a face poze. Asta este diferenta dintre un om care pune pasiune in ceea ce face si unul care prefera sa admire dovada pasiunii celuilalt, stand la caldura. :))
Felicitari pentru "fotografia saptamanii"!
Da, fiecare cu piticii lui cum se zice :))!
Multumesc Vienela!
Prin Baia Mare 🙂 Dar m-as plimba prin Budapesta 😀
Si eu m-as plimba prin Budapesta!
Superbe poze, mi-ai facut pofta de o plimbare pe acolo si de o sedinta foto in ploaie.
Felicitari pentru "fotografia saptamanii"! La mai multe!
Multumesc Tina!
Pai te astept prin zona 😉
Desi ar fi bine sa nu ploua totusi.
Pozele pe timp de noapte sunt foarte expresive!
Felicitări pentru fotografia de la Nice. Mie mi-a dat un fior de plăcere. Mă leagă multe amintiri de plaja aceea.
Filmul nu îl știam dar îmi plac poveștile.
Despre carte am citit o recenzie dar nu am trecut-o la priorități.