Dragii mei, Iar au trecut o mie de ani (vorba vine) de când nu am mai scris nimic pe blog. Între muncă, copii și treburile casei nu mai rămane mult timp liber, iar ăla care rămane mi-e din ce în ce mai greu să îl...
Parcă nici nu-mi vine să cred că a trecut mai bine de jumătate din anul acesta. Și ce an! Un an de pomină, anul care ne-a adus pandemia aceasta ce ne chinuie de luni bune. Nici nu știu când au trecut aceste șase luni, căci...
Ne-am “deconfinat” aici pe 11 mai, deja avem mai multe săptămani de libertate. Începând de astăzi, 2 iunie, ne “deconfinam” și mai mult, trecem la etapa următoare, ca și voi majoritatea presupun. Vorba vine libertate, căci starea de urgentă a rămas, purtăm măsti, păstram distantă,...
Iată-ne și la finalul acestei perioade de izolare. Ziua cea mare așteptată de toată lumea în Franța (sau nu, căci sunt destul de mulți fără chef de muncă!) este 11 mai. 56 de zile de consemnare la domiciliu vor fi fost în total. 56 de...
Iată-ne trecuți și de a… nu mai știu câta săptămâna de izolare. Parca nici nu îmi vine sa cred ca a trecut și luna aprile, adică patru luni deja din anul acesta de pomina, 2020, cel care ne-a pricopsit cu coronavirusul. Parca ieri era...
Iată-ne trecuți și de a cincea săptămâna de consemnare la domiciliu. Începe sa fie lunga si ma întreb adesea cum o sa ne amintim de aceasta perioada și ce învățăminte vom trage din ea. Oare ne vom aminti lucrurile plăcute? E drept, petrecem mai mult...
Iată-ne trecuți și de a patra săptămână de izolare, astăzi am intrat în a cincea. Suntem bine și în acest moment cred că asta contează cel mai mult. Să fim sănătoși și să rămânem așa. Restul sunt detalii, vom vedea noi pe unde vom scoate...
… nu neapărat cum o făceam „pe vremuri”, dar măcar așa, din când în când, poate că nu l-aș fi lăsat să moară. Pentru că blogul a murit efectiv la începutul acestui an, odată cu indiferența mea și lipsa chefului de a mă ocupa...
Dragii mei, Scriu această postare în minte de ceva vreme, însă abia acum am ajuns să o și pun pe tastatură. Cu cât trece mai mult timp cu atât parcă mă indepărtez de acest blog și îmi este din ce în ce mai greu...
Dragii mei, Au trecut aproape nouă luni de când nu am mai scris ceva pe blog… Foarte mult aș zice față de anii “de glorie” 2013-2014 când scriam des, aproape despre orice, plus că urmăream o mulțime de bloguri. A trecut inspăimantător de mult...