Vacanța la mare (tot) pe Coasta Albastra (ediția 2021)

A trecut atât de mult timp de când ne-am întors din vacanța de vară, că nici nu mai știu ce am făcut ca să pot povesti pe blog. Am uitat parcă tot, amintirile s-au estompat în mintea mea, altele noi luându-le locul. A trebuit să mă uit peste pozele făcute că să-mi reamintesc. Ah, uite am fost și aici, am mâncat și asta, am vizitat și aialaltă! Pff, ce de lucruri am făcut astă vară! :)) Așa se întâmplă dacă nu scriu pe blog la timp, precum scriam odată. Am scris acest articol în minte de mai multe ori. L-am scris pe fragmente încă de la fața locului, când mă bronzam la soare pe plaja de la Couronne. Il scriu acum, mai târziu, dar uite că-l scriu. Pentru mine și pentru mâna aceea de oameni care încă mai citește acest blog. E greu până deschid pagina, după cuvintele curg. Astăzi despre vacanța de vara de anul acesta, vacanța anuală la mare, petrecută la fel ca anul trecut în sudul Franței, la Mediterană. Știți voi, la Martigues, pe Coasta Albastră, acolo unde ne place nouă cel mai mult!

 

 

 

Cazarea este în fiecare an doar una, campingul Les Mouettes, unde revenim cu drag de fiecare dată. Căsuța era rezervată încă de anul trecut, știam fix pe care o dorim: numărul 45, cu terasa care da spre mare. A fost minunat să văd marea în fiecare dimineață timp de două sapamani, să o privesc lung, până departe în nesfârșirea ei albastră, aceeași dar mereu altfel. Mi-a lipsit când am ajuns acasă, parcă îmi lipsește și astăzi acum când mă gândesc.

Drumul a fost așa cum este mereu, lung, foarte lung și obositor, dar merită de fiecare dată. 700 de kilometri nu-s de colea, mai ales cu doi copii mici în mașină, atașați în scaunele lor. Cum am făcut vă întrebați? Am plecat la 3 noaptea de acasă, astfel că atunci când fetele s-au trezit eram destul de aproape de destinația finală. A fost un copromis bun, căci am putut avea un drum liniștit toți patru. Patru, căci Azorel a rămas acasă de data acesta, cu Mia și cu mama. A fost prima vacanță fără el, i-am simțit lipsa, dar m-am consolat cu gândul că el a fost bine, cu cineva de încredere, pe care cunoaște. Azorel are 10 ani și apreciază mai mult confortul casei și curții proprii decât aventurile la mare la soare alături de doi copii mici, gălăgioși și mereu cu chef de joacă. 

Plaja a fost ca de obicei micuțul golf Saint-Croix, nisipul la fel de fin ca anul din urmă, doar apa ceva mai rece decât o știam. Vara 2021 a fost mai rece peste tot, inclusiv în sudul Franței, dar a fost ok pentru bălăceală. Programul de mers la plajă a rămas neschimbat și anul acesta, desfășurându-se tot în două reprize, dimineața și după-amiaza, cu pauză de masă și siestă la prânz. Fetele au adorat mersul la plajă, cum altfel? Cel putin un lucru e sigur, la plajă și la bălăceală mergem la sigur cu copiii! Atât au fost de preocupate de joaca în nisip, că am putut și citi o carte, o noutate în ultimii ani. N-am scăpat de săpatul gropilor in nisip și tot pe-o singură parte m-am bronzat, dar ce să-i faci, riscurile părințelii sunt evidente. Mă voi bronza pe de-a-ntregul la pensie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Au fost și zile în care am lăsat plaja și am făcut plimbări prin zonă. Mai puține ce-i drept și nu toate precum am plănuit. 

De exemplu anul acesta nu ne-a mai ieșit drumeția dorită în Calanques de Marseille. Din cauza de copii mici aș zice pe scurt, din cauza unei incompatibilități dacă aș zice pe lung. Incompatibilitate între așteptările mele (de a face un plimbarea mult-dorită)  și capacitățile fetelor (plimbarea fiind prea dificilă pentru ele). Practic, nici n-am intrat bine pe traseu că a trebuit să ne întoarcem. Cu nervi, firește, în primă fază, dar cu resemnare ulterior. N-a fost bai în final, ne-am continuat ziua cu planul B, care nu există inițial, dar l-am încropit în drum spre mașină, mai exact cu o plimbare prin orășelul Cassis. Mai fusesem la Cassis, dar orice revenire este plăcută, căci este un orășel tare simpatic și atrăgător. Nu știu dacă așa este el cu adevărat, sau doar mi s-a părut mie de ciudă că n-am ajuns în Calanques, dar în această vară mi s-a părut mai fain ca niciodată. 

Îmi aduc aminte că am început vizita prin a coborî prin labirintul de străduțe colorate de la parcare în portul vechi, unde fetele au găsit un carusel în care s-au dat de trei ori. Vizitele nostre pe oriunde mergem se învârt astăzi în jurul acestor caruseluri colorate, cea mai mare bucurie a lor. Fiindcă era deja ora prânzului, am poposit la primul restaurant cu specific mediteranean care ne-a ieșit în cale, unde nu mai știu ce am mâncat, dar oricum ceva bun, proaspăt și local. După masa savuroasă și încă trei ture de carusel (noroc că s-a închis apoi, că acolo ne petreceam ziua) am luat trenulețul turistic care ne-a făcut un tur prin tot orașul. Minunat, mai ales pentru liniștea oferită, căci fetele au fost foarte captivate de acest mijloc de transport.

 

 

 

 

Într-o altă zi am mers la Marsilia. Se anunța vreme urâtă cu ploaie în toată regiunea, nici un loc nu părea să scape de urgie, nici măcar Marsilia, dar am zis că e oraș mare, sigur găsim ceva de făcut, oricum în camping nu puteam sta. În plus mie chiar îmi place acest oraș, foarte tare. Am plecat astfel fără nici un plan, căci orașul îl cam cunoaștem acum. Am nimerit surprinzător de acesta dată ieșirea de pe șoseaua rapidă, pe care sistematic în fiecare an o ratăm și ne-am petrecut prima oră căutând un loc de parcare, ocazie cu care am revăzut jumătate de oraș. În acest timp am ochit și un carusel, așa că prima oprire a fost la acesta. Vremea începea să arate din ce în ce mai prost, așa că ne-am gândit noi, tot prost, să luăm trenulețul turistic până la catedrala de pe deal, Notre Dame de la Garde, simbolul Marsiliei. Eu am mai fost acolo, pe vremea când vizitam orașe în tihnă, le disecam minuțios colțișor cu colțișor, cu un aparat Nikon de gât. Am scris despre Marsilia de atunci, acum a fost altfel. Inclusiv vremea, ploaia a început precum anunțase la meteo și ne-a făcut ciuciulete atât în mini-tren, deși e acoperit, cât mai ales sus, la catedrala. Îmi amintesc că am petrecut jumătate de oră în criptă, foarte interesantă, n-aș fi nimerit-o altfel, alături de numeroși oameni care se adăposteau și ei de ploaie, iar când s-a mai potolit am coborât cu toții pleoștiți și înfrigurați în oraș, unde am mâncat la un restaurant de lângă port. După masă am mers, ați ghicit, din nou la carusel, după care ne-am întors în camping, cu gândul că pe viitor ar trebui să-mi pun haine grose în bagaj chiar și la Marsilia. A naibii înclzire climatică!

 

 

 

 

 

 

Într-o seară am mers să mâncăm supa tradițională bouillabaisse la restaurantul La Calanque Bleu de la Sausset-les-Pins, ca în fiecare an. A fost la fel de bună precum o știam, chiar și savurată în grabă, căci fetele nu au răbdare să ne lungim prea mult la masă. Îmi place la nebunie acest fel de mâncare! Atât de tare încât atunci când am plecat am trecut pe la piată de pește de unde am luat pește proaspăt special bouillabaisse, de la un pescar. Acasă, după studii aprofundate, m-am încumetat la o bouillabaisse de casă. A fost bună, dar nu mai încerc, îi las pe cei mai pricepuți. Și că veni vorba de mâncare, nici anul acesta nu ne-am dat în lături de la preparate savuroase din bucătăria zonei. Îmi place foarte tare bucătăria mediteraneană, așa că pe unde am mers am mâncat proaspăt și local. Nu a fost chiar lejer de fiecare dată, dar asta este, nu mâncăm așa în fiecare zi. Specialități cu pește sau caracatiță am mâncat cel mai des, iar de băut vinurile au fost la fel de bune precum le știam, le-am descoperit anul acesta pe cele de Cassis, cele rosé sunt preferatele mele. Înghețata aproape zilnică a fost excesul suprem. Recunosc, promit că nu mai fac!

Etichete: CALATORII, COASTA ALBASTRA, FRANTA, SUD