Poziția strategică și ușor de apărat de la Loches a fost ochită din cele mai vechi timpuri, romanii fiind de fapt cei care au construit primele fortificații. Insă abia în 1249 Louis al IX-lea include Loches în patrimoniul regal, urmând ca mai târziu, în secolul XV, Charles al VII-lea sa locuiască perioade destul de lungi în oraș.
Promenada prin Cité Royale de Loches a fost încântătoare. E drept că toamna trecuse, așa că n-am prea admirat cine știe ce culori răpitoare. Dar ne-am bucurat de vremea călduță și de ultimele raze de soare, plimbându-ne agale pe străduțele pavate, încremenite în timp. Vizitarea cetății se face în cerc și este gratuită, se plătește o taxă de intrare de 8 euro pentru logis royal + château-fort.
In cetate se intră, așa cum vă spuneam, pe Porte Royale, poarta regală, impresionantă prin măreția sa, care a fost construită în mai multe reprize, între secolele XIII-XIV. Zidul care încercuiește cetatea și din care face parte și poarta a fost construit de Henri II Plantagenêt în a doua parte a secolului XII, acesta fiind întărit în secolul XIII, în special prin săparea de fose.
Nu după mult timp, ne apare în față Biserica Colegială Saint-Ours, un edificiu religios în stil roman. Numeroase părți din construcție datează din secolul XI, însă piatra de temelie a fost pusă în secolul V, de către Saint Eustache, episcop de Tours. Biserica adăpostește mormântul lui Agnès Sorel, favorita regelui Charels VII. Din păcate, nu știu din ce motiv, biserica era închisă în ziua vizitei noastre, așa că am admirat doar exteriorul și frumoasa sa grădină medievală, cu plante aromatice, înconjurată de ziduri.
Urcând străduța prin stânga bisericii, intrăm în curtea castelului, după ce am plătit, firește, taxa de intrare. Logis Royal, clădirea încăperilor regale, se situaza în partea de nord a cetății medievale și ilustrează tranziția de la arhitectura medievală la cea renascentistă, fiind construită în două etape: partea de sud în secolul XIV, iar partea de nord în secolul XV. Am avut noroc ca la ora la care am ajuns să înceapă un tur ghidat, așa că l-am urmat și noi prin încăperile castelui, aflând o mulțime de povestioare interesante. Castelul de la Loches este gol, excepție făcând câteva piese de mobilier gotic, excelet realizate și conservate, tapițerii flamande, plus trei portrete ale personajelor cheie, unul al regelui Charles VII si doua ale amantei sale, Agnès Sorel. Cu siguranță fără istorisirile ghidului, vizibil pasionat de ceea ce face, aș fi găsit castelul mai anost.
Turul începe cu prima încăpere, sala Charles VII, urmează sala Ioana D‘Arc, sala Agnès Sorel, care i-a adăpostit osemintele până în 2005, când au fost mutate în biserica Saint–Ours, respectând astfel ultima dorință acesteia, sala Ars Musica, sala Charles VIII, terminând cu cabinetul de lucru al reginei Anne de Bretagne și capela de rugăciune a acesteia, o operă desăvârșită a stilului gotic flamboiant. Se poate fotografia înăuntru, însă lumina fiind slabă am ales să privesc mai mult cu ochii decât cu obiectivul camerei foto.
Pe parcursul vizitei, aflăm de la ghid o mulțime de întâmplări petrecute între acele ziduri, cum ar fi întâlnirea istorică dintre Ioana D’Arc și regele Charles VII, dar cele care fac deliciul nostru, al vizitatorilor, sunt de departe intrigile și picatenteriile de la curte, cum ar fi faptul că moda vremii era ca doamnele să-și radă părul de deasupra frunții, până aproape de creștetul capului, iar peste aceast
ă „chelie” să-și trecă câteva cozi împletite din părul rămas în spate. Se pare că nici castelul de la Loches nu este nici el străin unor astfel de întâmplări și zvonuri, cele mai multe dintre ele fiind legate de o anume femeie frumoasă, Agnès Sorel.Născută lângă Tours, în 1422, într-o familie din mica nobilime locală, Agnès Sorel devine la 17 ani doamna de companie a ducesei Isabelle de Lorraine. Frumoasă și isteață, cu o educație desăvârșită, ea trece în serviciul reginei Marie d’Anjou și cedează avansurilor regelui Charles al VII-lea, mult mai învârstă decât ea, Agnès Sorel devenind prima amantă oficială din istoria Franței. Nu că până atunci regii Franței n-ar fi avut amante, doar că acestea rămâneau mai ascunse. Agnès Sorel îmbrățișează repede rangul de primă doamnă a regatului, sigură pe farmecele sale, machiindu-se cu artă, purtând bijuterii scumpe și rochiile cele mai îndrăznețe. Ea aduce decolteurile adânci la curte, umerii goi, coafurile sofisticate, colierele de perle și trenele lungi, de până la 8m lungime. Felul său de viață excentric, condamnat adesea de societatea acelor vremuri, și extravaganța debordantă o pun pe însăși regina în umbră.
Mândră de poziția sa, favorita se înconjoară rapid de prieteni influienti, nobili, comercianți și finanțiști ai epocii, mergând până la implicarea în politica țării, prin sfaturile oferite regelui în particular. Indragostit până peste cap, Charles VII îi oferă numeroase cadouri, printre care și domeniul de la Loches, apoi castelul Beauté-sur-Marne. Dacă castelul Beauté-sur-Marne este astăzi dispărut, castelul de la Loches încă mai păstrează amintirea acestei doamne.
In șapte ani, Agnès Sorel îi dăruiește regelui trei fete. Ele sunt recunoscute ca prințese ale Franței, sub numele de Valois și vor fi mai târziu măritate cu nobili ai epocii. Insă a patra sarcină îi este fatală lui Agnès Sorel. Ea moare în 1450, pe drumul spre Abația Jumièges din Normandie, unde pornise pentru a-l întâlni pe rege, plecat la război. Un zvon că Agnès Sorel a fost asasinată prin otrăvire a circulat, dar nu s-a confirmat niciodată.
Cu toate astea, analizele moderne, recent practicate pe osemintele sale deshumate, au dezvăluit urme de mercur, însă fără a fi posibil de demonstrat dacă au fost de origine criminală, sau doar o eroare medicală, la vremea aceea mercurul folosindu-se ca medicament. Disperat după moartea amantei, regele îi înhumează inima la abația Jumièges, iar corpul în colegiala Saint-Ours de la Loches, respectând ultima dorință a acesteia. Profanate de revoluționari și adăpostite pentru o perioadă în incinta castelului, osemintele lui Agnès Sorel si-au regăsit locul de veci în colegială din 2005.
Vizita încăperilor regale se termină cu loggia, un turn circular cu scări în spirală, care coboară în grădina castelului, umbrită de tei, ce oferă o vedere deschisă către orașul Loches. Pe partea opusă grădinii se găsește terasa
Agnès Sorel, accesul făcându-se printr-un turn.Si cam asta a fost plimbarea. După vizitarea castelului–fortificat am urmat străduța cetății înapoi la Porte Royale, pe care am ieșit spre oraș, încheind totodată acesta cea ce-a doua vizită, ceva mai fructuoasă, în orășelul Loches.
Ponturi utile posibililor vizitatori:
2. Mai recomand să urmați tururile ghidate, pe cât posibil, atât la Logis Royal de Loches cât și la restul castelelor de pe Valea Loarei. Sunt gratuite, sunt în mai multe limbi de circulație internațională și la mai multe intervale de timp pe zi, trebuie doar să verificați pe site-ul internet al castelului vizat orele de start. Cu siguranță astfel de tururi mănâncă mai mult timp, deci nu veți avea vreme să vizitați foarte multe castele în vacanța voastră din regiune, însă adesea povestea din spatele castelului se poate dovedi mai interesantă decât castelul în sine.
coco says
o poveste frumoasa cum ne arati tu mereu!!!
Larisa says
Ma bucur ca ti-a placut 🙂
Nice says
O cetate pe care as vizita-o bucuroasa indiferent de anotimp. M-a impresionat porta de intrare, donjonul, dar cel mai mult felul cum ai relatat povestea lui Agnes Sorel. O astfel de femeie puternica avea si numerosi dusmani, nu doar admiratori, asa ca e nu e exclusa varianta otravirii.
Larisa says
O parte din povestea despre Agnes Sorel am aflat-o de la ghid, restul am citit-o singura. Mi s-a parut interesanta si de aceea am ales s-o relatez si pe blog, desi cred ca putini sunt cititorii interesati de astfel de istorisiri :)). Ma bucur ca tie ti-a placut si ca ai apreciat-o.
CARMEN says
o plimbare minunata! Castelele de pe malul Loarei sunt absolut de poveste!
Ce noroc avem cu tine, ca "le vizitam" si noi :))
O saptamâna minunata sa ai, Larisa draga!
Larisa says
Sunt intr-adevar. Si mai sunt si povestile din spatele lor. Eu am noroc ca locuiesc aici, astfel ca le pot vizita pe indelete. Pentru cineva care vine in vacanta e drept ca timpul este limitat, deci este mai greu sa acopere foarte multe. Asta este si unul din motivele pentru care scriu despre ele, sa-i ajuute sa-si stabileasca prioritatile 🙂
O saptamana minunata si tie, Carmen!
Alexandra V says
Desi sunt f multe pozele din articol, atat de multe (cum imi place mie :D) incat am simtit ca m-am plimbat eu pe acolo, as fi vrut sa vad si restul de poze, doar ca la mine nu merge link-ul 🙁
Larisa says
Hm, ciudat, ar trebui sa mearga ca albumul este public. Uneori mai uit sa-l fac public recunosc, dar acum pare sa fie ok. O sa mai studiez problema.