Nu numai ziua străzile din Amboise sunt pline de viață. Chiar și nopțile, mai ales cele de vară, sunt vibrate la noi în oraș datorită diferitelor evenimente nocturne organizate pentru turiști, dar de care ne bucurăm și noi localnicii, unul dintre ele fiind  Marché à la belle étoile.
 

 

Marché à la belle étoile este o piață nocturnă organizată aproape săptămânal la Amboise în iulie și august (zilele diferă de la an la an) începând cu ora 18 până la miezul nopții, fie la piciorul castelului, în Place Michel Debré, fie în Place Saint Denis, scuarul din fața bisericii cu același nume, pe care nu ai cum să o ratezi, este cocoțată pe un deal și vizibilă din tot orașul.  


Piața reunește mai mulți artizani  ce vând o mulțime de obiecte hand-made, frumoase dar destul de costisitoare (bijuterii, obiecte de decor, textile, etc), dar și comercianți cu produse locale (vinuri, brânzeturi, mezelui, cârnați, gemuri, pâine și patiserie, dulciuri, etc). De asemenea la piață sunt și standuri cu mâncare-cârnați, fripturi, fouées, paella, plus alte bunătăți tradiționale sau internaționale-lce se pot lua la pachet sau sunt servite la fața locului-există un loc amenajat cu mese și băncuțe-acompaniate firește de un vin bun sau un pahar de bere rece. Și ca tacâmul să fie complet, atmosfera este animată de muzică cântată live de formații sau artiști locali, de dansuri sau scurte piese de teatru. 
 
Piața este foarte interesantă și chiar dacă nu este foarte mare, ambianța este foarte însuflețită și veselă. Așa că dacă ajungeți vara pe Valea Loarei nu ezitați să verificați siteul biroului de turism și să va programați vizită la Amboise în ziua cu piața. Anul acesta rămâne doar seara de marți, 29 august. Veți descoperi o fată extrem de plăcută și plină de viață a bătrânului orășel de la malul Loarei. 
  
Știu, vă vorbesc despre piață nocturnă și vă arăt poze făcute ziua! :)) Cum vine asta? Piața începe pe la ora 18 de regulă și cum vara se innopteaza târziu ai mai multe șanse să prinzi piața pe lumină decât pe întuneric. Eu merg cam în jur de 19-20 de exemplu, nu mai târziu. 
 
Carnati locali cu diverse arome, merg de minune la aperitiv alaturi de o bere sau un vin spumant sec.
 
 
 
 
 
 
Regele si regina sunt printre noi, muritorii de rand! :))
 
 
 
 
 Pozele sunt din anii trecuți. Am fost și anul acesta de vreo două ori, dar de când cu Erika am început să mă bucur de locuri mai mult cu ochiul liber și mai puțin prin obiectivul camerei foto. Ca să  nu mai zic că ultima dată ploaia ne-a tăiat tot cheful de plimbare. 

 
S-ar putea sa te intereseze si:
Etichete: , , , ,