În urmă cu vreo câteva săptămâni, pe când via avea frunze galbene, m-am tot ținut să fac câteva plimbări pe podgorii, să admir peisajul. N-am reușit să ajung decât la Rochecorbon, pentru că în weekendurile ce au urmat, cerul s-a acoperit cu nori grei și așa a rămas aproape până în prezent. Au fost câteva tentative de înseninare în ultimele zile, dar degeaba, acum via nu mai are frunze deloc. Îmi propusesem atunci să merg spre Saumur, eventual să mai fac o oprire pe la Candes Saint Martin, locul meu preferat de pe aici, mai ales că în zona aceea aș fi avut de unde alege podgorii frumoase. Mi-am plănuit fiecare detaliu, sperând până în ultimul moment să iasă soarele, ba chiar ne-am îmbrăcat într-una din sâmbete, ne-am pregătit și ne-am urcat în mașină, tot așteptând o minune. Degeaba! Dacă ar fi să aleg un singur lucru care nu-mi place în zona în care locuiesc, ei bine, acesta cu siguranță ar fi vremea înnorată mai tot timpul anului. Eh, ar mai fi și distanța față de munți și probabil și altele, dar mă rog, în respectiva sâmbătă norii erau durerea mea. Păi dacă la Saumur n-are rost să mergem, atunci unde? Am pornit mașina, am ieșit din parcare, am luat-o spre bulevardul central al orașului, fără să avem habar. Trebuia totuși să alegem o destinație, nu de altceva, dar măcar să știm în ce direcție o luăm. Câți kilometri or fi până la Loches? Vreo 40 zice GPS-ul. Mergem la Loches? Hai să mergem la Loches… 

Și uite așa, într-o sâmbătă de noiembrie, pe la ora 15.30, în condițiile în care la 16.30 se însera, noi parcam mașina undeva în centrul orășelului Loches, orășel simpatic, așezat pe valea râului Indre, afluent al Loarei, într-o direcție total opusă față de Saumur. Am coborât, mi-am tras bine căciula pe cap, mănușile pe mâini și am ieșit la plimbare. Dacă stau să mă gândesc bine, numai vreme de plimbare nu era; după ce că era nor, mai era și un frig de crăpau pietrele. Dar e bun și frigul cu o haină groasa pe tine, doar nu o să hibernăm până la vară, mai trebuie să ne dezmorțim picioarele, nu?
  
Așa că am luat-o la pas, fără hartă, fără plan, fără nici cea mai mică idee, că eu îmi făcuse temele pentru Saumur, pe străzile din Loches. Frumos, ce să zic: „orașul de jos” se prezintă cu toate casele albe, cu o arhitectură interesantă și omogenă, cu obloane colorate, de lemn, cu străzi înguste în pantă, cu vreo câteva turnuri medievale, vechi porți de intrare în oraș, plus o sumedienie de localuri îmbietoare, restaurante, braserii și baruri, fără măsuțe în stradă de data asta. Seamănă cu Chinon, doar că este un pic mai puțin animat, dar probabil că am nimerit noi în perioada nepotrivită. Sunt sigură că vara-i altă treabă pe aici.

Centrul Istoric din Loches

Turnul Saint Antoine

Privind în jur, mi-am dat seama că Loches nu se deosebește cu mult de restul orașelor de pe Valea Loarei, ba mai mult, îmbină echilibrat cam toate „ingredientele” acestora: un centru istoric armonios, așezat la poalele unei coline pe care stă o cetate medievală cu ziduri înalte și groase de piatră, cetate ce adăpostește un castel renascentist, câteva grădini, plus una bucată biserică romană impunătoare.
   
Urcând străzile „orașului de jos”, ajungem în ceea ce se cheamă „Cité Royal de Loches„, cetatea de care vă ziceam, așezată în vârful dealului, încă locuită și astăzi, dar pustie în sâmbăta cu pricina. După ce că era nor și frig, mai se lăsa și seara, așa că nici urmă de oameni pe stradă, doar câțiva localnici rătăciți și doi turiști săriți, amatori de plimbări pe ger, cu un câine îmbrăcat în roșu și-un aparat foto după ei.
 
Am trecut pe lângă Biserica Saint-Ours, impresionantă de altfel, poate chiar una dintre cele mai impresionante văzute pe aici, am continuat pe lângă căsuțele tradiționale caracteristice regiunii, am traversat o alee colorată și am ajuns la donjon, cea mai veche construcție din Loches, datând cică din anul 1000. Donjonul se poate vizita, dar noi n-am făcut decât o plimbare în jurul lui. Undeva în spate este un punct interesant de belvedere, de unde se poate admira o panoramă largă asupra câmpurilor din jur și satelor vecine, dar fiind nor și chiar puțină ceață, n-am ce să vă arăt, așa că încercați să mă credeți pe cuvânt. Și Biserica Saint-Ours, care are în mod normal o grădină medievală superbă, se poate vizita, dacă vii vara, la fel și castelul, dar nici în acesta din urmă n-am mai intrat. Grădina era în amenajări, dar chiar și altfel, nu cred că aveam ce admira în ea, la sfârșit de noiembrie. Cine știe, poate o să mă întorc cu altă ocazie, într-un anotimp mai cald.

Biserica Saint Ours

Donjonul
Prin Cité Royal de Loches

 Castelul, văzut de jos, din oraș 

După ce am coborât din cetate, am mai făcut o scurtă plimbare prin oraș, apoi ne-am retras într-un local pentru un ceai cald. N-am zăbovit mult nici acolo și am luat drumul casei, nu înainte de a intra într-o cofetarie, că tare poftă aveam de ceva dulce. Și uite așa am văzut și Loches, pe negândite, vrând să ajung de fapt la Saumur și încep să cred că mă apropii cu pași repezi spre „bifarea” tuturor obiectivelor din regiunea în care rezidez. Ce-o să se întâmple după? Probabil o s-o iau de la capăt, nu-i rău, până la urmă nu „bifa” în sine contează, ci cum te-ai smtit în acel loc și plăcerea de a-l revedea. Totuși, mai aștept un pic să-mi continui plimbările, până la primăvară, că tare-i urât să dârdâi pe străzi, fie ele și medievale. O să am cam mult de așteptat, dar nu disper; și iarna are părțile ei frumoase. Acu’ vine Crăciunul, Revelionul și zăpada! Nu prea cred totuși să vina zăpada pe aici pe la mine, dar nu-i bai că nu vine, poate o să plec chiar eu în căutarea ei.



S-ar putea sa te intereseze si:

Gastronomie si vinuri locale 
Etichete: , , ,