Pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte La Chandeleur, să-i zicem sărbătoarea candelelor, sau sărbătoarea lumânărilor, care, desi este o sărbătoare religioasă, este foartepopulară pentru … clătite. La origine, în epoca romană, era vorba despre o sărbătoare în cinstea zeului Pan; se spune că toată noaptea oamenii parcurgeau străzile Romei cu torțe aprinse în mâini, astfel că în 472 Papa Gelase decide o crestinizeze, înlocuind-o cu o sărbătoare a purificării fecioarei Maria, la 40 de zile după Crăciun. Dar nu despre semnificația religioasă vream să vă povestesc, ci despre clătite.
din iarnă îndelungată, nu întâmplător clătita, prin forma ei rotundă şi
prin culoarea ei aurie, aminteşte de discul soarelui.
Se zice că papa Gelasius a împărțit clătite pelerinilor care soseau la Roma. Mai târziu, în Evul Mediu se credea că dacă nu se fac clatite de Chandeleur, grâul va fi rău anul ce vine. De asemenea, când se făceau clătitele se respecta tradiția monezii de aur: țăranii întorceau prima clătită cu mâna dreaptă, ținând în mâna stângă o monedă de aur. Dacă ritualul era respectat, familia avea bani, iar cine întoarce clătita fără să o scape pe jos era fericit fericit tot anul.
Însă indiferent dacă astăzi lumea mai crede sau nu în aceste mituri,
prepararea clătitelor pe 2 februarie este o bună
ocazie de socializare şi chiar de explorare a unor noi reţete. Ceea ce facem de altfel și noi. Probabil știți deja că în Franța există două mari familii de clătite: cele dulci, numite crêpes, pe care le cunoaștem cu toții, și cele sărate, numite galettes, umplute cu diverse combinații de șuncă, brânză, sau legume. Îmi aduc aminte că acum doi ani am fost invitați la niște prieteni cu ocazia sărbătorii clătitelor, unde am mâncat desigur, clătite. V-am povestit atunci. Anul tecut nu mai știu exact ce am făcut, dar anul ăsta ne-am decis să ținem și noi sărbătoarea weekendul ce a trecut, că azi pe 2 februarie era, vorba aia, peste mâna. Când am fost în Bretania mi-am cumpărat o cărțulie cu rețete de crêpes și galettes, așa că sâmbătă seara am purces la treabă.
Inițial am vrut să fac două compoziții: una pentru clătitele dulci, știți și voi, cu ouă, lapte, făină și diverse parfumuri (rom, vanilie și un strop de lichior de mandarină), ingrediente pentru care n-am gramaj, le adaug în principiu din ochi și alta pentru clătitele sărate. Am și cumpărat făina de sarrasin, în traducere liberă de hrișcă, pentru galettes, dar în final m-am rezumat doar la cele dulci, pentru felul principal am pus un salău pe grătar. Eh, avantajele vieții la curte!
Pentru că nu voiam clătite clasice cu gem, m-am tot uitat pe internet și am ales Crêpes Suzettes, cunoscutul desert franțuzesc creat de Auguste Escoffier în onoarea actriței Suzanne Reichenberg. Tot auzisem de el, dar nu încercasem niciodată. Clătitele în sine sunt clasice, specificul fiind de fapt sosul din unt topit, suc și coajă de portocale (sau mandarine), zahăr și lichior Grand Marnier cu care se servesc. Practic, se unge fiecare clătită cu acest sos, se împăturește, se așează într-o tavă, se mai adaugă un pic de sos și pe deasupra și se dă 10 minute la cuptor. Eu am înlocuit Grand Marinier cu Mandarinello, ca asta aveam acasă. Sunt multe rețete pe internet, puteți încerca și voi.
În mod normal clătitele se servesc cu cidru, o băutură slab alcololizata obținută din fermentarea merelor, dar cum eu nu prea mă dau în vânt după ea, le-am asortat cu un vin spumos rozé din regiune. Și uite-așa am petrecut noi seara de Chandeleur de anul acesta. Vorba vine seara de Chandeleur, că Chandeleur este astăzi, dar parcă lunea n-are nici un iz de sărbătoare, nu-i așa?
Vouă cum vă plac clătitele? Nu vă cred dacă-mi spuneți că nu vă plac!
Frumoasă tradiție, felicitări pentru articol!
Multam! O traditie frumoasa si gustoasa :p
Eu mananc extrem de rar clatite. Cred ca o data la 5 ani? :)) As spune ca-mi plac cele cu diferite umpluturi sarate, dar cum nu prea am ocazia sa le degust…
Cat despre cele dulci ce pot spune, dupa gemuri/dulceturi nu ma prea omor eu. Dar clatitele cu ciocolata sunt ok. 😛
Salaul nu ni l-ai aratat? 😀
Si eu fac destul de rar, desi imi plac la nebunie. Daca mi le-ar face cineva ar fi bine, dar asa sa intinzi in tigaie una cate una devine plictisitor dupa doua-trei :)) Dar ma sacrific din cand in cand, de pofta :p
Deci pe cele cu ciocolata le preferi…
Salaul n-a mai apucat sa fie fotografiat :)).
Interesanta sarbatoare!Mi-am amintit ca am promis candva partenerului,ca-i fac clatite si am uitat.Nu sunt o harnica la capitolul asta,dar o sa rezolv si acea cerere.O zi buna!
:)) O promisiune referitoare la clatite trebuie tinuta! Zi buna asemenea va doresc!
Imi ploua in gura! :)) Imi plac f mult clatitele, dar mai mult imi plac simple, fara umplutura. Anul trecut am invatat sa fac si clatite din alea pufoase, pancakes 😀
Uite ca mi-ai dat o idee. N-am incercat niciodata sa fac pancakes, des m-am gandit de cateva ori. Mersi :)!
Eu iubesc clatitele. Daca ma gandesc bine aproape as putea spune ca sunt desertul preferat. Le iubesc si pe cele sarate( cu somon/ciuperci/ cascaval) fiind preferatele mele dar dulci (flambate, cu gem de caise, cu branza de vaci si stafide, cu nutella si banane, cu gem de capsuni).
Cand eram la Paris zilnic mancam clatite, un adevarat rasfat.
Asa este, sunt excelente, si mie imi plac mai toate combinatiile, si sarate, dar mai ales dulci. Mai putin cea cu ciocolata cred :)). Stiu ca e ciudat, dar nu sunt fana ciocolata. Despre restul si eu as putea spune ca-s desertul meu preferat :).
avem programat un festival al clatitelor :)…cu fetele mele, o sa vezi! :)))
Abia astept 😉
l-am amanat putin, ocupate fetele :)!!!
Imi fac cafeluta de dimineata si in timp ce mi se deschidea calcul ca sa incep sa-mi savurez cafeaua langa blogurile care imi plac (aici intra si al tau), ma gandeam: am dulceata, am cateva oua…ce ar fi sa invit diseara prieteni la o seara de clatite? si cum stateam asa pe ganduri, ce-mi apare in fata ochilor? articolul tau cu clatite! acum stii ce se va intampla diseara la mine acasa, nu? 🙂
Hai ca raspund mai tarziu… Deci??? Cum a fost seara de clatite? Savuroasa banuiesc :p.
Ma bucur ca blogul meu este printre cele preferate :)!
Poate o sa facem si noi candele in forma de claita rulata pe http://www.artacerii.ro
.P.S frumos articol !
Multumesc!
Saptamana trecuta, cred, am facut clatite pentru sotul pofticios, deci nu pot spune ca nu ne plac. Foarte rar am mancat sarate, cu dulceturi, eu cu banana si ciocolata, mancam cel mai des. Am facut si americane, imi salvasem si niste retete vechi cu malai… cred ca mexicane. :))
Nici eu n-am mancat foarte desc clatite sarate, mai ales in tara. Aici sunt destul de la moda ca sa zic asa. Sunt bune, dar sa stai sa faci una cate una, iti piere foamea :))
Mexicane zici? N-am incercat.
Asta e o sarbatoare pe care nu m-ar deranja sa o tin in fiecare saptamana 😀 Interesanta reteta ta 😀
:)) sa stii ca nici pe mine :p. Dar sa mi le faca cineva eventual…