
N-avem munte, n-avem nici mare, dar avem un sezon cultural de excepție, 2015 fiind anul cel mai potrivit să vizitezi această regiune. Iar ca să vă explic de ce, trebuie să ne întoarcem puțin în istorie…
25 ianuarie 1515: François I este încoronat rege al Franței în catedrala din Reims. Suveranul are doar 20 de ani dar domnia sa va marca lumea întreagă, lăsându-i o moștenire emblematică: Castelele de pe Valea Loarei.
25 ianuarie 2015: Anul François I pe Valea Loarei și o serie de evenimente excepționale ce comemorează cei 500 de ani de la încoronarea acestuia. Tot anul Valea Loarei va sărbători această aniversare printr-un sezon cultural spectaculos, ce va permite încă o dată scoterea în evidență a unuia dintre criteriile pentru care această regiune a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial de UNESCO: loc important de artă și istorie, peisajul Văii Loarei și mai ales numeroasele sale monumente culturale, ilustrează perfect idealurile Renașterii.
Astfel, cu ocazia eventualelor voastre vacanțelor în regiune, găsiți o agendă încărcată cu evenimente. În programul mai multor castele se regăsesc anul acesta expoziții, vizite tematice, concerte, spectacole, reconstituiri istorice, conferințe sau animații menite să ne arunce pe toți în Evul Mediu, prin prisma acestui personaj excepțional, monarh emblematic al Renașterii, umanist și amator de artă, făcându-ne totodată cunoscute copilăria și educația sa, spiritul cavaleresc și visurile legate de cuceriri, plus alte momente importante din viața sa. În afara acestor reconstituiri, anul 2015 este punctat și prin alte celebrări, acțiuni de valorificare a patrimoniului și de mediere culturală. Pentru că francezii nu glumesc când zic că fac turism.
(foto august 2014)
(l-am vizitat de două ori în 2011, însă pozele mele de la vremea respectivă nu reflectă măreția construcției; promit că revin cu altele pe măsură la vară!)
Chambord, Blois, Azay-le-Rideau, Amboise, Villandry numeroase sunt castelele de pe malurile Loarei care au fost construite în această perioadă, unele din voința regelui, altele din voința nobililor care-l înconjurau, toate aceste bijuteri de piatră stând astăzi mărturii ale Renașterii Franceze.
(foto ianuarie 2015)
Pasionat de artă, François I devine un adevărat promotor al acesteia prin modul de viață pe care-l impune la curte, această devenind un veritabil foaier artistic. La fel ca marii protectori ai artelor din Italia, suveranul comandă opere de artă celebre ale artiștilor francezi sau străini. Colecția sa se compune din picturi în general, dar și din alte obiecte de artă ca tapițerii, sculpturi și alte efecte. François I este cel care cumpără Gioconda, asta dacă cineva se întreabă de ce tabloul este expus la Luvru.
Până pe 13 septembrie: vizită ghidată „Cei mai frumoși ani ai lui François I la Amboise„, în fiecare duminică la 11h30, la Castelul Amboise;
Între 01 aprilie și 04 noiembrie: animația „Arta ecvestră în epoca lui François I” la Castelul Rivau;
Între 18 apilie și 20 septembrie: expoziția „Regele și Împăratul (François I și Charles Quint) la Cité Royale de Loches;
Între 23-24 mai: spectacol „Viața la castel, curtea sub François I„, la Castelul Langeais;
Între 6 iunie și 22 septembrie: expoziție pe tema evoluției grădinilor în perioada Renașterii la Castelul Villandry;
Între 20 iunie-19 iulie: festivalul „Avanti la Musica”, concerte, vizite, defilări de costume venețiene pe străzile din Amboise și prin grădinile castelului Amboise, menite să sublinieze originile italiene ale orașului;
Între 3-4 iulie concert de muzică renascentistă cu ocazia festivalului anual Nuits des Milles Feux la Castelul Villandry;
Între 4 iulie-18 octombrie: „Comorile bibliotecii lui François I„, expoziție la Castelul Blois;
Între 8 iulie-29 august: spectacol „A la Cour du Roy François„- La curtea regelui François -teatru, reconstituri ale vieții la curte, concerte și focuri de artificii la Castelul Amboise;
6 iulie: concert „Magnificences à la cour de François I” în cadrul celei de-a 5-a ediții a festivalului de muzică clasică Chambord, la Castelul Chambord;
Între 26 și 27 iulie: reconstituirea istorică a uni bal la curte imaginat de Leonardo Da Vinci pentru a celebra victoria de la Marignan, la castelul Clos Lucé (Amboise);
Între 28 noiembrie-10 ianuarie: Crăciunul de-a lungul secolelor, o întoarcere la tradițiile de Crăciun din perioada Renașterii la Castelul Amboise.
O să încerc să nu ratez prea multe (intenționez să merg la cele marcate cu roșu).
Mai multe informații găsiți pe site-ul evenimentului: Fraçois I, La Renaissance en Val de Loire
*Bătălia de la Marignano, astăzi Melegnano, un orășel la 16 km sud-est de Milano, a avut loc între 13 și 14 septembrie 1515 și i-a pus față în față pe François I, regele Franței, împreună cu aliații săi venețienii cu mercenarii elvețieni care apărau ducatul Milano. Bătălia este un episod al Războaielor din Italia începute de Charles al VIII-lea în 1494 pentru a controla ducatul Milano. Este prima victorie a tânărului rege François I (sursa wikipedia).
Eu o sa ma multumesc cu vizitele pe blogul tau.Esti un ghid exceptional pentru mine.Tot ce ne prezinti o faci cu seriozitate si multe detalii.Cred ca multi nu te stiu ,pentru ca o vizita aici te face mai bogat.Numai bine!
Multumesc, ma bucur.
Acum depinde si de fiecare cititor de ce este interesat, nu-i asa?
ai uitat de croaziera :-p daca o sa castig la loto :)))))
Merde! :))
N-ajunge in partea mea de Loara, intoarce la Saumur din cate am citit parca. Pacat, cele mai multe castele sunt pe aici.
Pff, ce casute a avut dl. Francois…. zi-mi ca nu ai vrea si tu macar "o casuta" din astea! :))
Cum sa nu? :)) Cine nu viseaza la o asemenea casuta?! :))
Eu zic ca ar trebui sa te plateasca oficiul de turism al regiunii pentru reclama. Te pricepi, se vede ca o faci cu pasiune si iti iese. Singura problema (zic eu) e transportul pana acolo, Parisul e destul de departe si apoi daca nu poti conduce masina, e totusi cam dificil sa vizitezi castelele pe cont propriu cu transport in comun … (Evident asta e doar in cazul meu). Totusi e bine ca am vizitat regiunea si categoric m-as duce din nou (la cate orasele, castele si gradini) mi-au mai ramas de vazut.
Da, asa este, cel mai eficient pe Valea Loarei este sa inchiriezi o masina. Se poate ajunge la multe castele si cu trenul, dar e cam greu potrivesti orarele, mai ales daca vrei sa profiti la maxim si sa vizitezi mai multe castele pe zi.
Multumesc! Despre multe ma interesez pentru mine si-apoi imi zic ca nu strica sa le pun pe blog. Nu mi-ar da zgarcitii astia de francezi niciun ban :))
Din fericire am ajuns în zona aceasta, e drept că nu am vizitat decât 4 castele(Chambord, Blois, Amboise şi Chenonceau), deci mai am multe de bifat. Pentru anul acesta traseul este deja făcut, parte bună este că, cuprinde şi castele….cel puţin 4 🙂
Mulţumim pentru articol. Pentru cei interesaţi e binevenit!
Sunt chiar curioasa ce destinatii ai ales pentru anul acesta :).
Eu momentan visez la ceva munte iarna asta, sper si niste zapada, pentru la vara n-avem nimic concret.
Cu mare drag. Si eu sper sa fie de folos celor interesati.
E surpriză! O surpriză pe gustul tău…. Apropo, în vacanţa asta intenţionăm să plecăm cu bicicletele după noi. 🙂
Atunci nu-mi ramane decat sa astept 😉
Chiar asa, Larisa, nu te-ai gandit niciodata sa devii ghid pentru o agentie de turism din zona? Eventual pentru grupurile de romani, dar nu neaparat…
Cred ca acolo se intampla mereu cate ceva interesant, asa ca orice moment pentru a vizita V. Loarei este potrivit. 😀
La fel ca si alti comentatori si eu ma multumesc cu vizitele pe blogul tau. 😀
Ba sa stii ca m-am gandit, dar n-am aprofundat niciodata problema. In principiu tre' sa ma intorc din nou la scoala daca vreau sa fiu ghid, ceea ce nu prea m-a incantat. In plus, oricat de dezvoltat este turismul in Franta, este destul de greu sa gasesti un job in domeniu, mai ales ca strain. Asa ca ma multumesc sa fiu ghid doar din pasiune :))