De când sunt aici în Franța pot spune că sărbătoresc de două ori Paștele: o dată pe cel catolic, pe care îl simt chiar mai intens dat fiind că sărbătorește toată lumea în jur, unde mai pui că mai este și weekend prelungit și a doua oară pe cel ortodox, care deși e al nostru, dacă n-aș face ouă roșii, parcă nici n-aș ști când trece. E greu să ții o sărbătoare pe care nimeni în jurul tău n-o serbează, dar pe de altă parte nici noi nu ne-am implicat în comunitatea românească de aici, nici nu suntem suficient de religioși ca să participăm la slujbele ortodoxe din Tours. Relația mea cu biserica este în general una incertă, însă nu despre asta vreau să vă vorbesc aici, ci că duminica de Paștele catolic fusei la castelul Valençay.



Valençay se afla de ceva vreme pe lista mea scurtă de vizitat, doar că n-am mai ajuns la el anul trecut. Cum în sezonul rece nu prea rentează să ieși la plimbare pe Valea Loarei, am tot stat cu ochii pe vreme de câteva săptămâni și cum am prins o zi frumoasă i-am zis lui Andrei fraza de care se temea cel mai mult: vezi că duminică mergem să mai vizităm un castel! Glumesc desigur, și lui îi place să meargă, poate nu atât cât îmi place mie, dar unul dintre secretele echilibrului într-un cuplu stă pobabil în împărtășirea pasiunilor: eu merg la pescuit de dragul lui, el vizitează (toate) castelele Loarei de dragul meu. Sună echitabil, nu-i așa? Pentru că s-a lăsat cu două castele într-un final, Selles sur Cher fiind în drum. Ziua era prea frumoasă, iar eu prea avidă de plimbare după o iarnă așa de lungă. 

Dar să începem cu Valençay…
 
Valençay este unul dintre marile castele de pe Valea Loarei, promovat foarte bine și intens de către oficiile de turism din zonă, chiar dacă se găsește ceva mai izolat decât restul. Numele de Valençay se pare că provine de la cetatea gallo-romană Valenciacus, iar prima persoană atestată că ar fi construit un castel în zonă ar fi fost un anume Gauthier, seigneur de Valençay, în 1220. Abia mai târziu Louis d’Estampes, guvernator de Blois, împreună soția sa cea putred de bogată Marie Hurault, sunt cei care îl transformă -începând cu 1520- într-un castel renascentist, urmând ca în 1640 Dominique d’Estampes să adauge aripa vestică în stil clasic.  

Curtea de onoare



Aripa din dreaptă și donjonul în stil renascentist; aripa din stânga în stil clasic

Gradina Ducesei

Curtea în terase specifică castelelor Loarei



 Mai mare ți-e dragul să te plimbi prin grădină 🙂



Donjonul (turnul principal al unui castel) și zambilele mov

 

Degajând o sublimă armonie arhitecturală, castelul Valençay
a devenit în 1803, după ce a trecut pe la mai mulți stăpâni și a
cunoscut numeroase faze de transformare, proprietatea lui 
Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, ministrul relațiilor exterioare
și apropiat a lui Napoleon. Talleyrand, cu gusturile sale fine și
elegante, l-a amenajat așa cum și-a dorit creînd, după cum el însuși
afirma, l’un des plus beaux lieux qu’on puisse habiter.
Decorat într-un stil desăvârșit cu marmură, tablouri de preț, obiecte de
artă și un excepțional mobilier în acaju ornat cu bronz, cu
siguranță putem spune și astăzi despre gusturile lui Talleyrand că n-au
fost prea rele.  

Salonul albastru decorat cu mobilier în stil Louis XVI , un splendid birou Mazarin din sec. XVIII, vaze din porțelan de China și Japonia.

Marele salon în stil Empire din acaju ornat cu bronz, sub lustre din cristal de Boemia.

Dormitorul regelui Spaniei (prizonierul lui Napoleon)- un ansamblu interesant de piese de mobilier stil Louis XVI. 
Camera de oaspeți în stil directoire

Marea galerie ce deservește apartamentele și saloanele.

Sufrageria- masa în lemn de acaju concepută pentru 36 persoane, încadrată de coloane de marmură și tapițerii de Beauvais Empire.
 
Bucătăriile

Cava de vinuri

De la interior trecem la exterior, parcul Valençay
întinzându-se pe o suprafață de 53 ha (o nimica toată gândindu-ne că
veciunul Chambord are 5400 ha), structurat complex, așa cum se cade la un astfel de castel, cu grădini à la française, o curte de
onoare, grădinile Ducesei, grădina Antonin cu plante aromatice, un
labirint, o mini-fermă, plus o pădure ce poate fi
descoperit
ă de vizitatori la picior, cu bicicleta, sau cu mașinuțe
electrice.


În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a găzduit, la fel ca multe alte castele ale Loarei, o parte din operele de artă de la Luvru,
inclusiv bijuteriile coaroanei, ascunse aici de teama unui posibil
bombardament sau jaf german. Dar nici aici n-au fost în siguranță:
castelul scapă ca prin urechile acului de la distrugere pe 16 august
1944, ducele de Talleyrand folosindu-se de titul său german de duce de Sagan
pentru a-i convinge pe germani să cruțe castelul și conținutul sau
artistic. Astăzi Valençay se află în proprietatatea unei asociații care
regrupează mai multe monumente istorice din departamentul Indre.

Ferma

Le jardin à la française

Personal
mi-a plăcut castelul. Deși arhitectura exterioară nu se diferențiază
prea tare de restul castelelor din zonă (albe sunt toate!), interiorul
este bine întreținut, luminos, deosebit, ceva mai « modern » față de
restul din regiune, unde predomină stilurile gotic și renascentist. Mi-a
plăcut foarte tare și Curtea de Onoare, cu bazinul rotund în centru,
construită pe o terasă ce dă spre Grădina Ducesei, o treaptă mai jos,
ambele deschizând o vedere largă spre regiunea înconjurătoare. În plus,
vara cred că este o plăcere să parcurgi parcul imens pe bicicleta, la
vântul rece care bătea afară nu era cazul pentru noi. Așa că după o tură
scurtă la picior ne-am îndreptat spre ieșire, nu înainte de a
face un popas la magazinul de suveniruri de unde mi-am achiziționat 3 cărticele, plus vreo 2-3 magneți.  

 
   
Urma cea de-a doua vizită pe ziua respectivă, la castelul Selles-sur-Cher

  

Clic pe prima poză și scroll până la ultima, pentru a le vedea pe toate la dimensiunea originală.
  

Étiquettes : , , ,