De când sunt aici în Franța pot spune că sărbătoresc de două ori Paștele: o dată pe cel catolic, pe care îl simt chiar mai intens dat fiind că sărbătorește toată lumea în jur, unde mai pui că mai este și weekend prelungit și a doua oară pe cel ortodox, care deși e al nostru, dacă n-aș face ouă roșii, parcă nici n-aș ști când trece. E greu să ții o sărbătoare pe care nimeni în jurul tău n-o serbează, dar pe de altă parte nici noi nu ne-am implicat în comunitatea românească de aici, nici nu suntem suficient de religioși ca să participăm la slujbele ortodoxe din Tours. Relația mea cu biserica este în general una incertă, însă nu despre asta vreau să vă vorbesc aici, ci că duminica de Paștele catolic fusei la castelul Valençay.
Valençay se afla de ceva vreme pe lista mea scurtă de vizitat, doar că n-am mai ajuns la el anul trecut. Cum în sezonul rece nu prea rentează să ieși la plimbare pe Valea Loarei, am tot stat cu ochii pe vreme de câteva săptămâni și cum am prins o zi frumoasă i-am zis lui Andrei fraza de care se temea cel mai mult: vezi că duminică mergem să mai vizităm un castel! Glumesc desigur, și lui îi place să meargă, poate nu atât cât îmi place mie, dar unul dintre secretele echilibrului într-un cuplu stă pobabil în împărtășirea pasiunilor: eu merg la pescuit de dragul lui, el vizitează (toate) castelele Loarei de dragul meu. Sună echitabil, nu-i așa? Pentru că s-a lăsat cu două castele într-un final, Selles sur Cher fiind în drum. Ziua era prea frumoasă, iar eu prea avidă de plimbare după o iarnă așa de lungă.
Dar să începem cu Valençay…
Valençay este unul dintre marile castele de pe Valea Loarei, promovat foarte bine și intens de către oficiile de turism din zonă, chiar dacă se găsește ceva mai izolat decât restul. Numele de Valençay se pare că provine de la cetatea gallo-romană Valenciacus, iar prima persoană atestată că ar fi construit un castel în zonă ar fi fost un anume Gauthier, seigneur de Valençay, în 1220. Abia mai târziu Louis d’Estampes, guvernator de Blois, împreună soția sa cea putred de bogată Marie Hurault, sunt cei care îl transformă -începând cu 1520- într-un castel renascentist, urmând ca în 1640 Dominique d’Estampes să adauge aripa vestică în stil clasic.
Curtea de onoare
Aripa din dreaptă și donjonul în stil renascentist; aripa din stânga în stil clasic
Gradina Ducesei
Curtea în terase specifică castelelor Loarei
Mai mare ți-e dragul să te plimbi prin grădină 🙂
Donjonul (turnul principal al unui castel) și zambilele mov
Degajând o sublimă armonie arhitecturală, castelul Valençay
a devenit în 1803, după ce a trecut pe la mai mulți stăpâni și a
cunoscut numeroase faze de transformare, proprietatea lui
Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, ministrul relațiilor exterioare
și apropiat a lui Napoleon. Talleyrand, cu gusturile sale fine și
elegante, l-a amenajat așa cum și-a dorit creînd, după cum el însuși
afirma, l’un des plus beaux lieux qu’on puisse habiter.
Decorat într-un stil desăvârșit cu marmură, tablouri de preț, obiecte de
artă și un excepțional mobilier în acaju ornat cu bronz, cu
siguranță putem spune și astăzi despre gusturile lui Talleyrand că n-au
fost prea rele.
a devenit în 1803, după ce a trecut pe la mai mulți stăpâni și a
cunoscut numeroase faze de transformare, proprietatea lui
Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, ministrul relațiilor exterioare
și apropiat a lui Napoleon. Talleyrand, cu gusturile sale fine și
elegante, l-a amenajat așa cum și-a dorit creînd, după cum el însuși
afirma, l’un des plus beaux lieux qu’on puisse habiter.
Decorat într-un stil desăvârșit cu marmură, tablouri de preț, obiecte de
artă și un excepțional mobilier în acaju ornat cu bronz, cu
siguranță putem spune și astăzi despre gusturile lui Talleyrand că n-au
fost prea rele.
Salonul albastru decorat cu mobilier în stil Louis XVI , un splendid birou Mazarin din sec. XVIII, vaze din porțelan de China și Japonia.
Marele salon în stil Empire din acaju ornat cu bronz, sub lustre din cristal de Boemia.
Dormitorul regelui Spaniei (prizonierul lui Napoleon)- un ansamblu interesant de piese de mobilier stil Louis XVI.
Camera de oaspeți în stil directoire
Marea galerie ce deservește apartamentele și saloanele.
Sufrageria- masa în lemn de acaju concepută pentru 36 persoane, încadrată de coloane de marmură și tapițerii de Beauvais Empire.
Bucătăriile
Cava de vinuri
De la interior trecem la exterior, parcul Valençay
întinzându-se pe o suprafață de 53 ha (o nimica toată gândindu-ne că
veciunul Chambord are 5400 ha), structurat complex, așa cum se cade la un astfel de castel, cu grădini à la française, o curte de
onoare, grădinile Ducesei, grădina Antonin cu plante aromatice, un
labirint, o mini-fermă, plus o pădure ce poate fi
descoperită de vizitatori la picior, cu bicicleta, sau cu mașinuțe
electrice.
În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a găzduit, la fel ca multe alte castele ale Loarei, o parte din operele de artă de la Luvru,
inclusiv bijuteriile coaroanei, ascunse aici de teama unui posibil
bombardament sau jaf german. Dar nici aici n-au fost în siguranță:
castelul scapă ca prin urechile acului de la distrugere pe 16 august
1944, ducele de Talleyrand folosindu-se de titul său german de duce de Sagan
pentru a-i convinge pe germani să cruțe castelul și conținutul sau
artistic. Astăzi Valençay se află în proprietatatea unei asociații care
regrupează mai multe monumente istorice din departamentul Indre.
Ferma
Le jardin à la française
Personal
mi-a plăcut castelul. Deși arhitectura exterioară nu se diferențiază
prea tare de restul castelelor din zonă (albe sunt toate!), interiorul
este bine întreținut, luminos, deosebit, ceva mai „modern” față de
restul din regiune, unde predomină stilurile gotic și renascentist. Mi-a
plăcut foarte tare și Curtea de Onoare, cu bazinul rotund în centru,
construită pe o terasă ce dă spre Grădina Ducesei, o treaptă mai jos,
ambele deschizând o vedere largă spre regiunea înconjurătoare. În plus,
vara cred că este o plăcere să parcurgi parcul imens pe bicicleta, la
vântul rece care bătea afară nu era cazul pentru noi. Așa că după o tură
scurtă la picior ne-am îndreptat spre ieșire, nu înainte de a
face un popas la magazinul de suveniruri de unde mi-am achiziționat 3 cărticele, plus vreo 2-3 magneți.
mi-a plăcut castelul. Deși arhitectura exterioară nu se diferențiază
prea tare de restul castelelor din zonă (albe sunt toate!), interiorul
este bine întreținut, luminos, deosebit, ceva mai „modern” față de
restul din regiune, unde predomină stilurile gotic și renascentist. Mi-a
plăcut foarte tare și Curtea de Onoare, cu bazinul rotund în centru,
construită pe o terasă ce dă spre Grădina Ducesei, o treaptă mai jos,
ambele deschizând o vedere largă spre regiunea înconjurătoare. În plus,
vara cred că este o plăcere să parcurgi parcul imens pe bicicleta, la
vântul rece care bătea afară nu era cazul pentru noi. Așa că după o tură
scurtă la picior ne-am îndreptat spre ieșire, nu înainte de a
face un popas la magazinul de suveniruri de unde mi-am achiziționat 3 cărticele, plus vreo 2-3 magneți.
Urma cea de-a doua vizită pe ziua respectivă, la castelul Selles-sur-Cher.
Clic pe prima poză și scroll până la ultima, pentru a le vedea pe toate la dimensiunea originală.
Toate pozele le găsiți AICI
si carticelele unde sunt?
:))) am uitat sa pun poza. In orice caz, mi-am luat o cartulie despre arhitectura, alta despre vinurile frantuzesti -pe care am si terminat-o :)) -si in sfarsit una despre preparate pe baza de vinuri.
Bună Larisa! Mă bucur foarte mult ca am gasit acest blog. Fata mea studenta la Fac de Design trebuie sa scrie un referat despre acest castel, mai ales despre arhitectura. În ce limbă e cartea respectiva? Multumesc, Melinda
Paşte fericit şi tie!
Şi eu „serbez" de două ori Paştele, fiindcă domnul coleg de apartament e catolic. Dar nici pe noi… nu ne dă religia afară din casă.
Revenind la castel, am stat şi am savurat fiecare fotografie – chiar vrei să ne „omori" cu postări din astea! (şi eu nu sunt pasionată deloc de clădiri, dar parcă în Franţa se „simit" altfel castelele) – înţeleg că mai ai unul „pe ţeavă".
Ioana
Sa stii ca nici eu cand am venit aici nu eram pasionata de castele. La inceput mergeam sa vizitez rar, de regula din lipsa de alte activitati, dar intre timp m-au prins si au inceput sa-mi placa la nebunie. Si-apoi daca tot sunt la usa casei e bine sa profit. Mereu imi zic mai in gluma mai in serios ca n-am munti aici, dar am castele din plin :))
Da, mai vine unu' acusica!
Frumooooos! si noi serbam de doua ori, avantajul nostru, nu-i asa? Peste tot in Bavaria sunt români, dar majoritatea sunt sasi din Transilvania sau svabi din Banat, asa ca români doar pe jumatate. Comunitati de români nu am auzit sa existe pe vreundeva. Romanii s-au raspândit si s-au integrat in societatea germana, de aceea nu sunt sarbatori speciale ale românilor. Insa eu tin legatura cu cateva colege din scoala generala, care locuiesc in centru si sudul Germaniei si cu care ma intâlnesc in mod regulat si pastam obiceiuri românesti la intâlnirile nostre. Sarbatorile – ma refer mai ales la Paste si Craciun, caut sa ma intalnesc cu rudele mele din România, macar pentru câteva ore. Si uite asa, amestecam obiceiuri germane si românesti 🙂 Vecinele mele sunt foarte încântate de salata de vinete :)) Si se distreaza mereu când ciocnim oua de Paste. Mi se pare atât de aiurea sa manânci oua încondeiat si sa îl spargi cu cutitul! :)))
Frumoasa plimbarea ta. E primavara la tine. De câteva zile si la noi s-a stabilizat vremea. E soare – fara dinti :)) Pâna la sfârsitul lunii mi-am propus sa merg sa vad expozitia de lalele de pe Insula Florilor – Mainau. Ieri am fost în gradina botanica dar nici un pom nu a înflorit inca. Magnoliile, ciresii, zarzarii si prunii, toti au boboceii gata gata sa plezneasca.
O primavara minunata in continuare, Larisa draga!
Exact! Pana la urma e chiar placut sa sarbatoresti de doua ori :). Iar amestecul asta de obiceiuri poate fi chiar interesant. Prietenii nostri francezi sunt foarte incantati de bucataria romaneasca, ba chiar si de unele vinuri, dar uite ca oua nu i-am facut sa cicneasca. Mi-ai dat o idee :))
Aici nu-s foarte multi romani, sau cel putin nu atat de multi ca in marile orase franceze, dar sunt destui. Uneori si eu ma mir de cat de mica este lumea cand dau de ei :)). In Tours functioneaza o biserica ortodoxa cu preot roman. Nu este biserica in adevaratul sens al cuvantului (cladirea este o sala obisnuita), dar din cate am inteles s-a format o mica comunitate romaneasca in jurul ei, mai ales ca dupa slujbele de duminica se ia pranzul acolo. N-am participat nicodata…
Daaa, aici a fost chiar vara azi! De maine revin temperaturile normale, dar azi am stat in tricou si a fost tare placut dupa atatea zile reci.
Multumesc, asemenea si tie!
Cred ca de multe ori,ar trebui sa te visezi printesa.Atata lux si bun gust,rar vezi.Cateodata parca e prea mult pentru mine comparativ cu viata zilnica.Tu ai devenit un mare vizitator al acestor castele.Le-ai numarat?Cat sunt de obosita ,nu am rezistat pana nu am parcurs toata postarea de la un cap la celalalt.Sarbatori fericite incontinuare!
:)) uneori chiar ma visez!
Si eu ma gandesc adesea cand vizitez la luxul si opulenta in care traiau regii. Cel mai mare castel de aici are un domeniu de 5400 ha si 426 de camere si n-a servit decat ca o casa de vanatoare…
Sarbatori cu bine va doresc!
Mie imi place mobila veche din acest castel. De fapt toate sunt foarte frumoase in interior.
Cat despre Paste, ai dreptate cand spui ca in strainatate e greu sa il tii. Tin minte cand eram in Maroc sau la Londra, nu m-am bucurat deloc de Sarbatoare, nici urma de oua rosii, cozonaci si alte bunatati…
Si mie imi place in general mobila veche, sau cel pun care respecta anumite stiluri clasice, mai ales ca unele piese pot fi adaptate si la locuintele actuale.
Cat despre Paste, tocmai ce am terminat de vopsit oua. Macar atat… :))
Noi in prima zi de Paste am zburat de la Siem Reap la Kuala Lumpur, am uitat complet de el :d In Cambodia se pregateau de anul nou.
:)) Imi inchipui ca acolo numai la Paste nu te gandesti :p
Hristos a Inviat! Iti scriu de pe mobil, draga Larisa, din Praga. Nu-mi mai pot accesa articolele de pe blog, revin cu alte comentarii de vineri incolo.
Adevarat a inviat, Nice!
Profita de vacanta la Praga, e timp pentru blog dupa ce te intorci acasa 😉
Si mie imi place nespus sa vizitez castele… te invidiez ca ai asa multe atat de aproape, dar ma bucur ca le prezinti aici in multe detalii si fotografii 🙂 Astfel le vizitez si eu odata cu tine, macar virtual.
A fost mai mult o intamplare sa ajung s alocuiesc pe Valea Loarei, uneori cred ca regiunea m-a ales pe mine nu eu pe ea :)). Iar daca tot sunt aici am zis sa profit si sa vizitez cat mai multe castele. Este o activitate tare placuta de timp liber.
Mare mi-ar fi si mie dragul sa ma plimb prin gradinile alea frumoase, pana atunci, ma multumesc cu parcul Titan :)) Hristos a Inviat, pe aceasta cale (cu mica intarziere, am prelungit putin mai mult vacanta :P)
Adevarat a Inviat! Te iertam atunci, ai lipsit motivat daca zici ca a fost vorba de vacanta :)).
Asa am zis si eu, daca tt sunt aici de ce sa nu profit?! Ar fi pacat…
E bine totusi ca ai un parc aproape, iar parcul Titan este unul destul de mare si ingrijit, deci cred ca este destul de placut sa iesi in timpul liber pe acolo.
Pacat ca nu ai vizitat si parcul cu masinuta electrica, e foarte frumos, poate intr-o zi de vara.Acu cateva zile am rediscutat cu sotia sa refacem din nou un concediu pe valea Loarei si duminica seara ti-am descoperit blogul. Asa ca am decis sa petrecem 14 zile in 2019 din nou . O sa te deranjez cu detalii/ponturi in viitor. multumesc
Sigur, cu mare drag! Spor la planuit vacanta!