Am mai spus-o deja, însă chiar dacă mă repet, vă zic cu mâna pe inimă că ador luna mai! Ador mirosul ierbii proaspete și mirosul copacilor abia înfrunziți. Iubesc multitudinea de flori colorate în toate nuanțele. Mă încântă parfumul liliacului și al salcâmului și mă simt bine când afară temperaturile sunt rezonabile. Îmi place să aștept vara, să știu că urmează 3 luni de vreme caldă și apoi alte 3 de toamnă colorată. În mai îmi place să-mi fac planuri de vacanță și de weekenduri relaxante. În mai îmi place să mă plimb, să raspir și să simt mai mult decât în oricare altă lună din an.



Săptămâna asta am făcut o plimbare neprevăzută prin Grădina Botanică din Tours. Nu este foarte aproape de mine, prin urmare nu merg des acolo. Însă având ceva treabă în partea respectivă de oraș, m-am gândit că ar fi plăcut să mă relaxez câteva ceasuri în mijlocul naturii. Am luat și aparatul foto cu mine, presimțind că voi găsi ceva interesant de fotografiat. Azorel m-a însoțit cuminte și m-a așteptat tolănit, cu limba scoasă, în timp ce eu pozăm fiecare floare. A fost tare plăcut!


Ador compania lui, însă din păcate nu am voie cu el în toate zonele grădinii. Sunt anumite porțiuni, unde câinii sunt interziși, fie ei și ținuți în lesă. Cu toate astea am trișat, pentru că nu m-am putut abține să nu fotografiez multitudinea de culori care mi se afișau în fața ochilor. Noroc că am un câine mic! Nimeni nu-l observă, dar nici el nu este stricător.


Nu prea am ales bine momentul zilei pentru fotografii. Știam asta, dar n-aveam încotro. Am ajuns la Grădina Botanică exact la amiază, când soarele este cel mai sus, drept urmare lumina n-a fost chiar prielnică. Umbrele și contrastul sunt un pic cam dure și evidente, dar asta este acum, poate zilele următoare voi reveni mai spre apus.

Am intrat prin spate, nu pe la intrarea principală și mi-a sărit în ochi o băncuță lângă o tufă de liliac. Este o plăcere să zăbovești preț de câteva minute, sau chiar mai mult dacă ai timp.

Flori de toate culorile! Nu le-am reținut numele, poate voi recunoașteți o parte din ele.





M-am oprit și la rațe, că de obicei, și am căutat printre multitudinea de păsări rațele mandarin. Sunt absolut superbe!




Lângă seră, am găsit niște măslini, cu măsline coapte, chiar trecute și câțiva portocali. Deci uite că și în Tours sunt! Doar la Grădina Botanică, ce-i drept. Pentru moment m-am teleportat cu gândul pe malul Mediteranei….



Spre ieșirea din celălalt capăt am găsit și o boltă cu trandafiri albi. Mi-am adus aminte cât iubesc aceste flori și că de-abia aștept să înflorească prin oraș. Știu o grădină de trandafiri lângă Tours, Prieuré de Saint-Cosme, grădină unde am făcut pozele de nuntă și unde probabil voi face o vizită pentru o sesiune foto în iunie. Abia aștept!

Astăzi și ieri au fost zile libere în Franța. Ieri pe 8 mai a fost Ziua Victoriei în Europa. Este vorba despre victoria Aliaților (și a Franței implicit) împotrivă Germaniei Naziste. Ziua marcheaz sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Europa doar, că pentru alții el a continuat.
  

Astăzi, 9 mai, este Înălțarea. Știu, pentru unii abia a fost Paștele, pentru alții deja este Înălțarea. Din păcate vremea nu este așa de frumoasă ca să îmbie la plimbări. Însă mai e puțin până la weekend!

Etichete: , , , , , ,