Satul Pigna se află la doar câțiva pași de Sant Antonino, pe aceiași munți, un loc parcă încremenit în timp, agățat de versanți, printre livezi de măslini și pâlcuri de machis, de parcă sfidează gravitația cu o nonșalanță tipic corsicană. L-am vizitat de două ori și, ciudat, de fiecare dată am avut senzația că descopăr altceva. Prima vizită a fost în 2019, cu Daria bebeluș, când îmi amintesc liniștea satului Pigna, aerul cald al unei veri târzii și felul în care pietrele vechi își schimbau nuanțele odată cu lumina. A doua oară am revenit în 2024, cu fetele deja mai mari, curioase și sprintene, alergând pe aleile înguste.

Trebuie să recunosc că prima mea vizită în satul Pigna s-a datorat restaurantului A Casarella, un loc mic, intim, cu mese răsfirate într-o grădină terasată în care simți că cinezi direct în mijlocul naturii. Conceptul este de tapas locale, cu porții mici, gândite pentru a fi împărțite, perfecte ca să poți gusta cât mai multe preparate din zonă. Un răsfăț culinar lent și savuros, în care aromele insulei vin spre tine una câte una: brânzeturi, charcuterie, ierburi sălbatice, texturi mediteraneene simple și autentice.

Dar dincolo de mâncare, apusul rămâne momentul maxim de magie. De pe terasa restaurantului, soarele coboară încet în mare, peste golful Algajola, pictând cerul în portocaliu, roz și auriu. Un spectacol care se potrivește perfect cu atmosfera relaxată din satul Pigna.

Dar Satul Pigna nu înseamnă doar A Casarella. Dincolo de restaurant se întinde un sat superb, o țesătură de străduțe înguste care șerpuiesc printre case de piatră vechi de secole. Aici îți vine să te plimbi fără hartă, fără direcție, urmând doar instinctul și umbrele răcoroase dintre clădiri.

La fiecare colț găsești câte o surpriză: un perete acoperit de plante, o fereastră minusculă cu obloane albastre, o poartă sculptată care pare să păstreze povești, un atelier mic în care un artizan lucrează în liniște. Satul Pigna este cunoscut pentru comunitatea sa artistică, ceramiști, sculptori, lutieri, pictori – fiecare cu propriul mic univers creat cu mâinile și cu sufletul.

Și, desigur… pisicile. Multe și foarte sigure pe ele, ca și cum ar fi adevăratele stăpâne ale locului. Le vezi întinse la soare, pândind dintre ghivecele de lut sau urmărindu-te cu o nonșalanță amuzantă.

Nu știu dacă mi-a plăcut mai mult satul Pigna sau Sant Antonino. Fiecare are farmecul lui, dar poate că frumusețea satului Pigna stă în atmosfera care te învăluie fără să-ți dai seama: un loc mic, dar plin de detalii, liniștit dar viu, vechi dar plin de energie. Timpul curge aici altfel, mai încet, mai cald, mai blând.

Pentru mine, însă, satul Pigna înseamnă amintiri cu fetele mici, seri lente în grădina de la A Casarella, plimbări fără griji și acel sentiment rar de „aici e exact unde trebuie să fiu”.

Și sunt sigură că o să mă întorc. Poate nu mâine, poate nu anul viitor, dar sigur voi reveni în satul Pigna. Pentru că unele locuri nu te lasă niciodată să pleci cu adevărat, ci rămân cu tine și te cheamă înapoi atunci când ai nevoie de un strop de magie.

Etichete: ,