Cassis și-o bouillabaisse pe malul mării

La Cassis am ajuns pentru că de acolo începea și tot acolo se termina traseul ales de noi prin Masivul Calanques, dar probabil și dacă n-ar fi fost așa tot am fi mers. Auzisem numai de bine despre micuțul orășel de la malul Mediteranei, pozele pe care le văzusem mă ispitiseră, așa că îmi doream să văd și eu minunea. Și pe bună dreptate, chiar se merită să-ți rupi o zi dacă ajungi în zonă pentru o plimbare pe străduțele lui și mai ales prin port, printre ambarcațiunile care mai de care mai interesante. În plus, la Cassis în seara cu pricina aveam plănuită prima noastră bouillabaisse, preparatul tradițional marsiliez. Eh, da știu, normal e să-l mănânci la Marsilia, dar m-a atras mai mult ideea servirii lui la o măsuță în portul din Cassis, ceva mai puțin aglomerat și mai rustic. Și se pare că intuiția nu m-a păcălit…

Din acest motiv am grăbit un pic traseul prin calănci, deși am fi avut timp să continuăm drumeția, tocmai pentru a profita de o plimbare și de o cină în oraș. Am parcat mașina destul de aproape de centru, cu toate că a fost infernal să găsim un loc, am lepădat bocancii și am pornit la pas prin orășel, care mi s-a părut de altfel tipic pentru sudul Franței: case lipte una de alta, în culori vii, cu obloane și mai colorate, labirint de străduțe înguste împânzite de terase sau buticuri, una bucată plajă cu nisip, plus una bucată port de plaisance, cu „bărcuțe” numa’ una și-una. Ah, da și-un castel în vârf de deal, la care n-am urcat- zău că urcasem destul pe ziua respectivă, îmi tremurau picioarele- dar pe care l-am admirat de la bază. Eh, n-a fost bai, nu putem spune că ducem lipsă de castele. 

Citisem undeva că dacă nu miroși marea și nu auzi valurile când mănânci  bouillabaisse,
o mănânci degeaba. Nu știu dacă chiar așa este, dar eu m-am conformat,
așa că am căutat pe internet restaurante cu terasă la malul mării, informativ doar, așa ca să nu bâjbâim acolo. Găsisem pe forumuri o
mulțime de păreri, mai toate recomandând cam aceleași localuri, însă
ceea ce m-a frapat pe mine nu a fost nicidecum multitudinea acestora,
ci prețul unei porții de bouillabaisse. Eu când am văzut numere de
genul 40-50-60 (euro) am zis că e făcătură și recomandă oamenii numai la
restaurante de lux, dar m-am convins mai apoi că nu era așa: bouillabaisse este scumpă oriunde ai mânca-o, iar dacă ai pretenția s-o servești la malul mării, pregătește-te să
plătești și decorul. Noroc că-i suficientă să te saturi, nu mai ai
nevoie de următorul fel și „noroc” că nu locuim la Mediterană; din când în când ne putem permite să ne răsfățăm. 

Bun… după ce am rezervat o masă la restaurantul Chez Gilbert pentru ora 19- pentru că v-am mai zis, aici se mănâncă între anumite ore- am pornit să dăm o tură prin port și pe la plajă. Nu ne-am întins la bronzat, că bătea un vânt de te lua pe sus și nici nu mai era la fel de cald afară ca în calănci, dar ne-am așezat la o masă fix pe malul mării pentru a servi apéro-ul: un pastis pentru el, că tot era tradițional în regiune și un kir lejer pentru mine. Foarte plăcut acolo la terasă, a fost ca relaxarea bine-meritată după munte. Am făcut ce-am făcut și mi-am băgat și picioarele în mare, că prea era turcoaz de apetisantă; mi-au degerat instantaneu, dar am răbdat pentru poze. Doar vedeți ce zâmbet am!