Am vizitat castelul Villandry în septembrie 2010, iar toamna își zugrăvise inedit culorile peste superbele sale grădini.
De fapt cred că farmecul care învaluie acest loc nu încetează niciodată, indiferent de sezon; până și iarna îmi închipui că are o frumusețe aparte aici. Este atât de plăcut și relaxant să te plimbi pe alei, pe sub bolte de trandafiri, să simți aerul boem al castelului. Este atât de încântător să te odihnești preț de câteva secunde pe o băncuță, să închizi ochii și să visezi , să îți lași gândurile să te poarte într-o altă lume, departe în timp, o lume a doamnelor rafinate cu pălării mari, o lume a regilor, a contrastului și a opulenței, o lume de mult apusă, dar încă vie în aceste locuri magice.

Am citit că Villandry a fost terminat în anul 1536, de către Jean Breton, unul din miniștrii de finanțe ai regelui Franței, François I și că a fost ultimul din cele mai mari castele construite pe malurile Loarei în timpul Renașterii. Grădina de la Villandry se împarte în 6 grădini mai mici, cu teme diferite.

Cea mai desăvârșită este grădina ornamentală, un fel de prelungire a camerelor din castel, compusă din grădina dragostei (fiecare zonă evocă un tip de iubire prin formele geometrice, plante și culori: iubirea tandră, pasională, schimbătoare și tragică) și grădina muzicii, cu garduri vii tunse în forme de lire sau harpe.

Ceva mai în spate găsim grădina soarelui, un labirint din gard viu și grădina apei, situată în colțul cel mai sudic al domeniului și amenajată în conformitate cu spiritul clasic: în centru este iazul, rotund, înconjurat de gazon și tufe, un loc ideal pentru odihnă și meditație.

Un loc aparte îl ocupă grădina de legume, care este formată din nouă zone pătrate, unde sunt plantate legume de culori contrastante, care dau impresia unei table de joc multicolore, iar între aceasta și biserica din sat se găsește grădina de mirodenii cu plante aromatice, medicinate și alte ierburi care se folosesc în preparatele culinare.

Gradina de legume
Gradina de legume
Castelul vazut din gradina muzicii
Gradina soarelui
Gradina apei
Gradina ornamentala
Gradina iubirii
Gradina de legume
Interior- unul dintre saloanele castelului

Bucataria

Etichete: , , ,