După ce m-am întâlnit cu toamna pe rând, la Grădina Botanică, apoi pe malul Loarei, a venit vremea să-mi dau o întâlnire cu ea și la un castel, că vorba aia, sunt destule pe aici. Vă spun sincer că până acum nu vizitasem nici un castel toamna și mă refer aici la toamna adevărată, cea din octombrie, nu cea din septembrie, când mare diferență față de vară nu este. Așa că din dorință acută de a vedea o grădină fabuloasă în culori ruginii, am pornit duminica ce a trecut spre castelul Cheverny, unul dintre cele care îmi rămăseseră restante. N-om avea noi aici mare incredibil de albastră, nici munți amețitori de înalți, dar măcar de castele nu ducem lipsă! Așa că, adesea, la întrebarea ce să facem weekendul ăsta?, răspunsul vine prompt și la obiect de fiecare dată: hai să mergem să mai vedem un castel!
Castelul Cheverny, deși face parte dintre cele mai renumite de pe Valea Loarei, fiind promovat intens în numeroase oferte și broșuri turistice, nu s-a situat vreodată pe lista mea scurtă cu castele de vizitat. Nu știu dacă de vina este arhitectura lui contemporană, rigidă și dreaptă, fără turnulețe și ziduri de apărare, sau faptul că este un pic cam departe de casă, însă cert este că abia acum, când am ajuns spre fundul sacului de castele, am catadicsit să merg să-l văd. Nu îmi pare neapărat rău că m-am mobilizat târziu, până la urmă niciodată nu este prea târziu, dar mă bucur foarte tare că am ales să-l văd în octombrie. Ar fi fost plăcut să fie ceva mai cald și să nu bată vântul atât de aspru, dar m-am simțit norocoasă totuși că am prins singurele ore cu soare din acea zi, ceea ce, credeți-mă, e mare lucru pe aici.
Castelul Cheverny se află la aproximativ 78 km de Tours, în direcție Blois, destul de aproape de somptuosul Chambord. Am citit în broșura pe care am primit-o la intrare, că a fost primul castel privat care s-a deschis publicului, în anul 1922 și că este singurul deschis vizitatorilor 365 zile pe an, adică și în zilele de sărbătoare (și sunt multe aici!). Mi s-a părut interesant să aflu tot din broșură că domeniul aparține de mai bine de 6 secole aceleiași familii, Hurault, înalți oficiali-nobili ce au slujit de-a lungul vremii mai mulor regi ai Franței. Totuși, în timpul acestei lungi perioade, Cheverny le-a scăpat din mână în două rânduri: prima dată în secolul al 16-lea, când Diane de Poitiers îl cumpără spre a supraveghea de aproape lucrările de la Chaumont sur Loire, după ce a fost alungată de la Chenonceau de regina Catherina de Medicis și a două oară în secolul 18, când stăpânii de la vremea actuală n-au fost interesați de moștenirea lor. Se întoarce în familie în 1825, când Anne-Victor Hurault, Marchiz de Vibraye, îl cumpără, urmașii lui locuindu-l și astăzi.
Am citit într-o carte, cu mult înainte să merg să văd castelul, o legendă… Se spune despre un Henri Hurault, unul dintre stăpânii domeniului, că a moștenit castelul la vârsta fragedă, 24 de ani și la aceeași vârstă fragedă a luat-o de soție pe Françoise Chabot, care avea la vremea aceea numai 11 ani. Cei doi soți au trăit separat multă vreme, nu datorită vârstei, ci datorită lungilor campanii militare ale lui Henri. Cică într-o zi, pe când acesta se afla la curtea suveranului Henri al VIlea (multi Henri, nene!), la Paris, acesta, regele adică, mai în glumă mai în serios, îi pune contelui două degete în formă de coarne la spate. Toată suflarea curții începe să râdă, iar o oglindă îi permite tânărului să vadă ce se întâmplă. Acesta bănuie motivul și fără nici un cuvânt, urcă pe calul sau, pornind spre Cheverny. Ajungând la castel, intră direct în camera soției, pe care o găsește iubindu-se cu amantul sau, un tânăr angajat la castel, care, se pare că o consola în timpul lungilor absențe ale soțului. Prins în fapt, tânărul se aruncă pe fereastră, rupându-și un picior, însă suferința îi este curmată repede de pistolul contelui. Răzbunarea nu este terminată însă. Înapoiat în camera soției sale, Henri o pune să aleagă pe acesta între pistol și otravă, Francoise alegând în cele din urmă calea mai ușoară, adică otrava. Desigur că nu se știe cu dacă lucrurile s-au petrecut chiar așa, însă registrul parohiei Saint Martin de Blois, de care aparținea castelul, pomenește de contesa de Cheverny, moartă prin otrăvire din cauza adulterului. Mai mult decât atât, se pare că Françoise în momentul morții ar fi fost însărcinată în 5 luni. Cu cine?! Nu se știe…
Fațada de sud este ornată cu busturi ale împăraților romani sculptate în stil antic si este inspirată din arhitectura Palatului Luxembourg din Paris.
Ca să profităm de soarele care încerca disperat să-și facă apariția, am început cu o plimbare pe domeniu, urmând să vizităm interiorul după aceea, când presimțeam eu că se va înnora. Și am avut dreptate! Răsfățați pe puținele raze de soare, am poposit în Grădina de Legume. Cam toate castele au o astfel de grădină, care în trecut servea aprovizionării cu merinde și care astăzi este mai mult decorativă.
Grădina de Legume
Am continuat pe la țarcurile câinilor, pentru că Cheverny se pare că a fost dintotdeauna un loc de vânătoare, astfel că pe domeniu există aproximativ 100 de câini special crescuți pentru acest sport, după care am pornit să explorăm parcul. Zic parc, pentru că Cheverny nu posedă o grădină în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un ocean de peluze, ticsit cu arbori și arbuști ornamentali. N-are rost să mai spun despre cât era de curat și îngrijit, pentru că asta este de la sine înțeles, dar o să spun totuși despre cât era de frumos, acum în octombrie. Verdele incredibil al gazonului, care contrasta cu covorul de frunze moarte ruginii, copacii colorați de la verde profund până la galben-roșiatic, aleile pietruite, băncuțele așezate strategic, din loc în loc, au făcut plimbarea un deliciu.
Unul din cei 100 de câini
Parcul de la Cheverny
La Cheverny, domeniul este împărțit în două părți: un parc englez, aranjat, dichisit, cel despre care vă vorbii și pe care îl vedeți în pozele de mai sus și un parc forestier-animalier, pădurea mai exact, traversată de un canal, în care accesul turiștilor este permis doar în grup, cu ghid, în mașinuțe electrice, respectiv cu barca, contra unei sume de bani suplimentare. Atunci când îți cumperi biletul, ai opțiunea explorării acestui parc, însă vrema fiind cam instabilă, am zis că nu se merită. Totuși, în timp ce ne plimbăm agale, ne-am lăsat convinși de doi angajați ai domeniului, care ne-au acostat din senin și am plătit și pentru plimbarea prin pădure. Promenada nu durează mult, vreo 40 de minute cred, cu tot cu explorarea iazului, dar mi-a plăcut la nebunie. Gidul ne-a explicat câte ceva despre vegetația și fauna domeniului, am putut admira specii remarcabile de cedrii sau chiparoși de baltă (care apropo, arată într-un mare fel!), așa că nu mi-a părut deloc rău pentru bănuții plătiți în plus.
Intrarea în pădure cu mașinuța electrică
Aleea cu cedri.
Ghidul ne-a spus că înainte, aceasta era aleea principală de intrare la castel, iar cedri ar fi printre cei mai bătrâni din Franța. Contrar obiceiului pe la castele, la Cheverny cedrii sunt plantați în semicerc, nu drept, astfel încât, în timp ce înaintezi să nu zărești castelul și să nu știi niciodată cât mai durează până ajungi. Aleea este destul de lungă, fiind nevoie de aproximativ 30-40 de minute să o parcurgi la picior.
Deliciul plimbării cu barca l-au făcut cei trei chiparoși de baltă.
Nu sunt sigură că așa se numesc, am uitat complet denumirea pe care ne-a zis-o ghidul, dar parcă acesta este: Cyprès de Louisiane (oricum, ceva de Louisiane). Căutând după denumirea științifică (Taxodium distichum), mi-a dat în română chiparos de baltă.
Este unul dintre puținele conifere care își colorează și pierde frunzele toamna.
Tot ghidul ne-a zis că cei trei chiparoși de baltă de la Cheverny nu-și schimbă culoarea în același timp.
Zău că n-am modificat culorile, chiar așa arată pădurea: incredibil de verde!
Întorși din parcul forestier, eu visând doar la chiparoși, am mai făcut o mică oprire în grădina din spatele castelului, Le jardin d’Appretis, după care am purces la vizita interiorului. Trecând pragul ni s-a înmânant o broșură foarte bine explicată și documentată, cu parcursul ce trebuie urmat, conținând foarte multe informații despre fiecare încăpere în care vom pătrunde. Contrar multor castele de pe Valea Loarei, unde interiorul este aproape gol, la Cheverny încăperile sunt bogat mobilate și decorate. Aș putea spune că este castelul cu cel mai frumos și complet interior din câte am văzut!
Fațada nordică a castelului, ce dă spre Orangerie, decorată în stilul Louis XIII cu pereți drepți.
Le
jardin d’Appretis, este foarte recentă, fiind creată în 2006.
jardin d’Appretis, este foarte recentă, fiind creată în 2006.
Este o grădină contemporană și îmbină elemente ale grădinii franceze, din punct de vedere al structurii și aranjării geometrice, cu elemente ale grădinii engleze, prin perspectiva largă ce se deschide asupra parcului.
Orangeria, este o anexă care servea adăpostirii portocalilor în sezonul rece, în care astăzi este amenajată o cafeterie.
Se spune că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când, de teama unui posibil bombardament german la Paris, majoritatea operelor de artă au fost mutate de la Luvru și ascunse prin diverse colțuri de țară, celebra Gioconda ar fi fost pitită în acesta clădire.
Sala de mese,
ornată cu 34 de panouri din lemn pictate de Jean Monier, ilustrează scene din romanul lui Cervantes, Don Quichotte. Mobilierul este din stejar masiv și datează din secolul 19; chemineul monumental în stil neo-renascentist este suflat cu aur și îl reprezintă pe regele Franței Henri al-IV-lea.
Camera tinerilor căsătoriți,
unde este expusă rochia de mireasă a actualei proprietare, Marchiza de Vibraye.
Sala de mese familiara,
unde vesela „O toamna la Cheverny” a fost special creata pentru proprietari, din cristal și porțelan veritabil, firește.
Micul Salon
Camera Armelor,
este cea mai mare încăpere a castelului Cheverny
Marele Salon
Salonul tapițeriilor,
cu 5 tapițerii flamande datând din secolul 17.
Salonul portretelor
Și cam ăsta fuse castelul Cheverny. Mi-a plăcut, ce pot să spun, aș fi ipocrită să zic că nu, până la urmă cui nu-i place să viziteze astfel de locuri. Spre surprinderea mea, mi-a plăcut foarte tare parcul, deși sunt adepta grădinilor tematice, însă colorat de toamnă a făcut plimbarea pe aleile lui deosebit de plăcută și romantică. Mi-a plăcut și parcul forestier și nu-mi pare rău că ales plimbarea, dimpotrivă, mi-ar fi părut rău să nu o fac, deși mă așteptăm să fie ceva mai lungă. Despre interior nu mai zic nimic, decât că este cel mai bogat și autentic dintre toate cele văzute la castelele din regiune. Aș fi vrut să fie mai multe încăperi deschise, dar încep să mă obișnuiesc cu situația asta, atât de des întâlnită pe aici. Până la urmă trebuie și proprietarii să locuiască undeva, nu?
La ieșire sunt multe magazine de suveniruri, dar pentru că nu-mi stătea chiar rău cu bani în buzunar, n-am intrat decât într-unul singur, de unde mi-am luat un magnet de frigider, reprezentând castelul. Mai ochisem eu alte lucruri simpatice, printre care o poșeta, ce costa vre 100 de euro și care se asorta perfect cu niște cizmulițe pe care le posed, dar am ieșit repede, până ca tentația să mă facă să-mi pierd mințile și să scot cardul. Intenționam, cum spuneam, să ne oprim și la Chambord, că era în drum, însă fiind destul de târziu și vremea mohorâta tare, am ales să luăm drumul casei, încheind astfel aici o alta vizită interesantă la un castel de pe aceeași Vale a Loarei.
mai ai castele? apropo, cate sunt, in total?
foarte frumos interiorul.
Mai, habar nu am cate sunt, dar sunt multe oricum, daca le punem si pe alea micute si mai necunoscute :)).
Superbe poze! Articolul il citesc in week-end, ca este intr-adevar kilometric, dar sunt convins ca este foarte interesant!
Multumesc Lucian!
E lung sirul pe poze, ca scris nu ar fi chiar asa mult :D.
Aici e deja weekend, azi fiind zi libera :)!
Ce-mi plac mie castelele, mereu mi-am dorit sa ma fi nascut pe vremurile alea, sa locuiesc intr-un castel. De multe ori ma gandesc … oare Regina Angliei, cand e la masa cu familia ei sunt formali, sau sunt ca niste oameni normali ? Oare au si ei zile cand trandavesc in pat si stau toata ziua in pijamale ? Sau au un program in fiecare zi ? Eu cu intrebarile mele existentiale :)) .Imi plac castelele la nebunie, in muzee ma plictisesc destul de repede, dar in castele, as putea sta o zi intreaga fara sa ma satur.
Mi-au placut mult cedrii, ce frumosi erau colorati . Si padurea mi-a placut mai mult decat parcul englezesc …. mie imi plac mai mult chestiile haotice, nu sunt o adepta o ordinei, asa am fost de cand ma stiu, eu gasesc oridinea in dezordine .:D O fi zodia de vina :))
Nu cred ca e nevoie sa te fi nascut pe vremurile alea, Georgiana, sunt atatia care traiesc si astazi in astfel de castele. De exemplu la castelul acesta, proprietarii locuiesc in una din aripi, cea care este inchisa turistilor. Desigur, nu poarta rochii de epoca si nici nu merg calare pe cal, dar sunt convinsa ca receptiile pe care le organizeaza nu sunt cu mult diferite de cele de atunci. Bani sa fie…
frumoasa plimbare! Plin de frumuseti acest castel, atât în interioarele în care exceleaza eleganta si bogatia aristocrației vremii, cat si prin curtile îngrijite si amenajate cu bun gust.
Acum, citind articolul tau, am constatat ca Cheverny se afla la jumatatea drumului dintre Tours, oras pe care ni l-ai mai prezentat tu, tot atât de fermecator, si Bourge – localitate unde fetele mele si-au petrecut câteva vacante, organizate de liceul de limbi pe care l-au urmat pe atunci (acum sunt studente).
Un weekend minunat iti doresc!
Cred ca Cheverny impresioneaza prin faptul ca este mai contemporan decat majoritatea castelelor de pe Valea Loarei. Arhitectura este mai dreapta, interiorul mai bogat, gradina mai simplista…
Asa este, Cheverny nu este departe de Bourges. Interesante vacante trebuie sa fi petrecut acolo ficele tale. N-am fost niciodata, dar stiu ca este o catedrala gotica impresionanta, pe care tot zic ca o sa merg s-o vad candva.
Minunatie de castel. Si tu mereu cu obiectivul pe ele sa ni le prezinti si noua. Tare dragut din partea ta.
Intr-adevar, acum fac mai multe poze, decand scriu pe blog. Dar si inainte faceam. Nu mai stiu daca pozele sunt multe datorita blogului, sau blogul exista datorita pozelor…
Ce minunatie… 🙂 Parcul, padurea, aleile, bancutele, chiparosii si cedrii, decorul romantic al toamnei, povestea cu adulterul, toate au contribuit din plin la reusita acestui articol. O lectura relaxanta tocmai buna pentru o seara de inceput de noiembrie. Iar imaginile sunt de vis… 🙂
O adevarata delectare, multumim, Larisa. 🙂
Ma bucur Nice ca a fost pe placul tau! Multumesc!
Mi-am luat o carte acum ceva vreme despre Castelele Loarei si acolo am citit povestea. Mi s-a parut interesanta. De fapt, intotdeauna mi s-a parut ca legendele fac locurile mai interesante.
Hai ca n-a fost asa mult de citit plus ca alternarea cu poze e mai mult decat eficienta (desi tot mai multi fug de formatul asta, eu il consider mai mult decat util pentru conturarea povestii).
Chiar fain parcul, aleea aia cu cedri e de poveste, iar interiorul e cat se poate de… veridic, ca de film.
Chiar ma intreb cum or mentine locul curat mai ales ca spui ca e deschis tot anul, e clar ca nu prin metodele clasice ale oricarei gospodine, una e sa stergi praful pe-o mobila de la ikea sau sa bagi perdeaua la masina de spalat si alta sa faci curat la castel. Cred ca trebuie si facultate pentru asta 😀
p.s. nu stiu daca locul e de vina sau tehnica ta tot mai buna de a fotografia, dar simt ceva schimbari vizibile la setul asta. De fapt, cam de cateva postari incoace.
Si eu consider util formatul asta, alternarea scrisului cu pozele. Mi se pare mai usor de parcurs. Am incercat si formatul cu galeria foto la sfarsit, dara fara sa inserez poze deloc in articol, chiar ca pare kilometric. In plus, nu stiu de ce, ca n-am studiat prea bine problema, dar tema asta cred ca respinge altfel de aranjari. Desi eu le vad ok, multi cititori s-au plansa ca vad pozele aranjate aiurea.
Nu stiu cum intretin locul, probabil fac curatenie noaptea in castel, ca altfel nu-mi explic.
Multumesc Claudia! N-am aplicat vreo tehnica noua, de fapt la capitolul tehnica fotografica sunt varza. Desi am citit cateva carti, n-am fost niciodata in stare sa aplic ce scrie acolo. Le fac "dupa ochi". Iar editarea este de obicei minima, umblu doar un pic, dupa caz, la luminozitate, vibranta, contrast…nu vreao sa para prea artificiale.
Ce frumos! Toamna e foarte colorată pe la voi!:)
Doar pe alocuri :)!
Cheverny ne-a facut si noua cu ochii dar nu am mai avut timp sa-l vizitam in august. Fotografiile sunt tare reusite, transpun foarte bine atmosfera!
La expozitia lui Tintin nu ati fost? Nu stiu daca se merita.
Ramanane pe data urmatoare ;)! Niciodata nu este timp pentru tot cand ajungi intr-un loc…un motiv in plus sa revii. Desi…la cate locuri faine sunt in lumea asta care merita vizitate, cam greu cu revenitul, nu?
N-am fost la expozitia lui Tintin. Nu prea m-a tentat.
Haha, de la prima poza mi-am zis ca seamana cu Palatul Luxembourg din Paris, apoi am vazut ca ai specificat ca este inspirat din arhitectura acestuia. Frumos si acest castel, chiar sunt curioasa cate sunt in total (si cu cele mai mititele) …
Seamana. Si mie mi s-a parut la inceput, apoi am citit intr-o carte, sau in brosura, nu mai stiu, ca arhitectura lui este chiar inspirata de acolo…
Bia, sincera sa fiu, habar nu am cate castele sunt. Pe internet gasesc multe numere, nu stiu care este pana la urma numarul real…
Probabil pe un site oficial ar trebui să scrie câte sunt şi câte sunt deschise pentru a fi vizitate, îmi îmaginez că nu toate se pot vedea…Şi vorba ta, o plimbare la un castel nu te poate plictisi, iar dacă le ai şi aproape, de ce nu… 🙂 Foarte fain parcul!
Asa este nu toate sunt incluse in circuitul turistic. Multe sunt proprietati particulare, altele au fost transformate in hoteluri sau restaurante. Pe unele site-uri am gasit ca ar fi 60 si ceva (cam atatea sunt si in cartea mea, dar am observat ca lipsesc unele), pe altele 70 si ceva..oricum clar sunt pana intr-o suta :).
Larisa…din nou am ramas cu gura cascata si visand.
Interesanta si legenda despre unul dintre stapani…foarte chiar. Poate fi adevarata.
Chiar daca la exterior el chiar arata mai putin atragator avand aceasta arhitectura intr-un stil mai greoi, interiorul merita toate laudele. Acolo totul e la superlativ dupa parerea mea. Te astepti sa apara stapanii prin incaperi, este complet functional, mobilat extraordinar, decorat de vis. E minunat! Nici nu stiu ce sa mai spun. Stau aici la articol de vreo 25 de minute, tot privind si iar privind. Am deschise aproape toate imaginile in pagina noua si inca itinerez printre ele…
Da, se vede ca vizita a meritat toti banii. Nici chestia cu aleile n-o stiam, adica plantarea copacilor in arc de cerc…Interesant totul. Un articol superb, Larisa, cu fotografii extraordinare si explicatii care le pun perfect in valoare. Felicitari! Fara nicio exagerare.
Sa ai o seara cat mai frumoasa, draga mea! Te pup! 🙂
Multumesc Elly! Ma bucur ca ti-a placut articolul! 🙂
Si mie mi s-a parut interesanta legenda, de aceea am si amintit-o aici. In general, mi se pare ca legendele dau un farmec aparte locurilor, le fac mai speciale.
Eu nu prea aveam multe asteptari de la castelul asta, dar la fata locului mi-am schimbat parerea; uneori locurile mai putin atrgatoare se dovedesc foarte interesante. In plus, cred ca sunt si amenazate in anume fel incat sa capteze interesul turistilor. Sunt o sursa de bani pana la urma pt proprietari…
Multumesc incaodata pentru cuvintele frumoase Elly! Te pup si-ti doresc o saptamana minunata!
La Cheverny am fost!
Mi s-a parut cel mai frumos dintre cele pe care le-am vazut. Interiorul mi-a placut cel mai mult, mobilierul, obiectele antiq etcc
Din pacate vara nu-i ca toamna asa ca pozele mele nu sunt atat de colorate. Nici nu am avut timp sa vad toate gradinile 🙁
Citisem si eu inainte ca interiorul ar fi cel mai fain dintre toate de pe aici. Nu prea mi-a placut ca erau putine incaperi deschise, comparativ cu cat de mare este castelul, dar…asta este…
App, tu n-ai mai apucat inca sa scrii despre ce ai vizitat pe Valea Loarei, asa-i?! Sau am ratat eu articolele?!
Nu am scris inca despre Franta doar 1 vacanta din 3. Sunt tareee in urma cu jurnalele dar pentru ele trebuie sa ma transpun in atmosfera, sa ma informez din nou ca am cam uitat …
Castelul are doar cateva camere deschise fiindca la etajul 2 locuiesc proprietarii. Noi cand am fost erau acolo. E mare lucru ca se poate vizita in conditiile astea
Eh, o sa recuperezi tu candva! 🙂 Stiu, e mai greu dupa ce trece un timp sa-ti amintesti toate trairile si intamplarile de atunci.
Articolele tale le citesc cu plăcere îndeosebi seara și mă îndeamnă la visare…
Ma bucur ca va plac!
Buna Larisa, da-mi voie sa-ti spun ca de fel lumea este impresionata de frumoasele palate,in cazul nostru castelul insa pe langa frumusetile acestui eu pot spune ca sunt destul de incantat si de copaci, mai exact cel ca are aceea culoare maronie-portocalie, de ai si putea sta in el cred ca ar fi un peisaj de vis nu alta.
Si eu cred ca noi oamenii suntem impresionati in general de castele, palate si alte constructii impunatoare. E ceva normal…
Copacii maronii sunt chiparosi de balta, cred ca la ei te referi. Si mie mi-au placut foarte tare; coloritul este superb toamna.