Am citit 12 cărți anul trecut, fix cât una pentru fiecare lună. Atâtea mi-am propus, atâtea mi-au ieșit, e perfect, știam că mai multe nu o să pot, nu o să am timp. Citesc doar seara, înainte de culcare, alături de un ceai bun, sau de un pahar de vin uneori, citesc poate mai mult în vacanțe (cea de vară la plajă, restul sunt pe fugă și ele). În fine, iată cărțile mele începând cu cea care mi-a plăcut cel mai puțin și terminând cu cea care mi-a plăcut cel mai mult, despre care intenționez chiar să povestesc separat.
12. Povestea unui orfan (Pam Jenoff) – deși rezumatul părea promițător, genul meu de lectură, cartea nu prea m-a prins, mi s-a părut chiar plictisitoare. Nici nu cred că am ajuns până la final. Nu este o carte rea, doar că nu m-a prins pe mine.
« La doar 16 ani, Noa a fost alungata de acasa dupa ce a ramas insarcinata cu un soldat nazist, dupa care a fost obligata sa renunte la propriul copil. Locuieste intr-o mica gara si face curatenie ca sa-si poata castiga existenta. Intr-o zi, ea descopera un vagon de marfa in care erau zeci de bebelusi evrei in drum spre un lagar de concentrare, si isi aduce aminte de copilasul care i-a fost luat. In acel moment care ii va schimba viata, fura de acolo unul dintre copii si fuge prin viscol. Noa este salvata de un circ ambulant german, dar trebuie sa invete sa evolueze la trapez ca sa poata sa se ascunda, ceea ce atrage resentimentele principalei trapeziste, Astrid »
11. Caietul cu nume pierdute (Sofia Lundberg) – este o carte pe care deși am finalizat-o și nu m-a plisctisit, acum când scriu aceste rânduri nu-mi mai amintesc nimic din ea. Hai că dacă stau mai mult să mă gândesc îmi amintesc totuși de Doris, o bătrână care locuiește singură în apartamentul ei din Stockholm. Îmi mai amintesc că atunci când era copilă, Doris a primit de la tatăl ei o agendă, un caiet cu coperte roșii în care a trecut numele tuturor celor pe care i-a întâlnit și i-a iubit de-a lungul anilor. Răsfoind caietul și revăzând numele aceor oameni de mult dispăruți, Doris simte nevoia de a-și rememora trecutul : experiențele ca servitoare în Suedia, apoi cele model în Parisul anilor ’30, fuga în Manhattan în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, Allan, bărbatul pe care Doris l-a iubit întreaga viață. O carte o carte echilibrată, fără exagerări de niciun fel, o poveste frumoasă despre o femeie puternică.
10. Fetita pierduta (Emily Gunnis) – îmi place Emily Gunnis, am mai citit deja o carte de a ei, despre o altă fetiță, Fetița din scrisoare, despre care v-am și povestit pe blog, așa că eram obisnita cu stilul ei literar, cu personajele pe care le crează, cu misterul care le învăluie, cu supansul mai multor planuri temprale care se împletesc armonios pe parcurs. Nu, cartea asta nu e tot despre război, ci depre un alt subiect sensibil, despre relația mama-fiica, despre depresia post-partum, despre resentimente și neputință, despre traumele din copilărie care nu trec niciodată. Este o poveste tulburătoare și înduioșătoare totodată.
9 si 8. Bridgerton – Vicontele care ma iubea & Indragostita de domnul Bridgerton (Julia Quinn) –le-am citit mai mult din curiozitate, una după alta, că văzusem serialul (și îmi plăcu, dacă sunteți curioși !). Sunt mult mai multe volume, dar două mi-au fost deajuns. În plus era vacanța de vara și voiam o lectură lejeră, frivolă, cu decoruri și haine frumoase, cu aristocrație engleză, baluri grandioase și povești de dragoste nu foarte complicate. Așa că Bridgerton era lectura perfectă. Am început cu volumul 4, Îndrăgostită de domnul Bridgerton, că după acest volum urmează se se facă sezonul următor, eram curioasă de povestea dintre Colin și Penelope (pt cunoscători !). A fost o lectură drăguță, simplă, teatrală, fără pretenții nici exagerări, mi-a plăcut povestea dintre cei doi, trăirile, emoțiile, sentimentele. Fiindcă l-am terminat rapid, m-am gândit să citesc și volumul 2, Vicontele care mă iubea, după care a fost făcut sezonul 2. Nu a fost rea nici povestea dintre Anthony și Kate, cea din carte, căci cea din serial este cu totul alta. Per ansamblu, cartea și serialul sunt total diferite și trebuiesc tratate individual. Personal, îmi place mai mult serialul, este mai complex, mai multe personaje, mai glamour, mai intersant.
7. Secretele Parisului (Natasha Lester) – cand am citit descrierea de pe spate, eram sigura ca o sa-mi placa :
„Anglia, 1939: Surorile Penrose sunt cum nu se poate mai diferite. Skye pilotează avioane, cu mult curaj, iar Liberty îi critică fiecare mișcare. Chiar dacă femeile nu sunt primite în Forțele Aeriene Regale Britanice, Skye e hotărâtă să contribuie la câștigarea războiului. Când se reîntâlnește cu sufletul ei pereche, Nicholas, bucuria e de scurtă durată, fiindcă acesta e logodit cu o misterioasă franțuzoaică. Paris, 1947: Creatorul de modă Christian Dior își lansează prima colecție strălucitoare, într-o lume secătuită de război. Primul său parfum – Miss Dior – îi e dedicat surorii sale, Catherine, care s-a împrietenit cu Skye în Rezistența Franceză. În zilele noastre: Kat Jourdan este uluită să găsească o neprețuită colecție vintage de rochii Dior, în cabana bunicii sale. Pe măsură ce se afundă în misterele trecutului, Kat descoperă o femeie fascinantă și o poveste de dragoste unică”
Și mi-a plăcut, Skye, e un personaj pe care nu-l poți uită prea ușor. Este o care despre curaj, despre două femei puernice, despre pierderi și scarificii, despre prietenie și război, cu detalii istorice bogate.
6. Toate florile Parisului (Sarah Jio) – tot la Paris, tot în perioada războiului. E clar că dacă urmăriți lista, veți observa două teme ce se tot repetă :)): Paris și al doilea război. Asta e, n-ai ce-mi face! Cu Toate florile Parisului am încheiat de fapt anul, am citit-o în vacanța de iarnă din Alpi. Nu e rea, este rapidă, fluidă, la un momentdat nu o puteam lasă din mâna. Sarah Jio, cu care eram la prima întâlnire, ne mărturisește clar de la început « Cartea este scrisoarea mea de dragoste pentru Paris », deci deja rezonam destul de bine ;). Romanul se desfășoară pe două planuri teporale total diferite la început, legate doar într-un singur punct comun : aparamentul de pe rue Cler, din Paris și spune povestea a două femei cu povești dureroase. Celine este florăreasă, are o fetiță și trăiește o frumoasă poveste de iubire, e pe jumătate evreică, iar în Parisul celui de Al Doilea Război Mondial, asta constituie o crimă. Caroline trăiește în Parisul zilelor noastre, a avut un accident și este amnezică, nu reușim să o cunoaștem prea bine încă de la început, dar ne este dezvăluită puțin câte puțin, pe măsură ce amintiri dureroase din trecutul ei încep să îi apară în minte.
5. Camera secreta (Emily Gunnis) – este al treilea roman al autoarei pe care il citesc.
„1969, ajunul Anului Nou. In timp ce familia Hilton de la Conacul Tiselor se pregateste sa gazduiasca petrecerea de revelion, fetita lor dispare. Suspiciunile cad asupra lui Bobby James, fiul fermierului din vecini, ultimul care a vazut-o pe Alice inainte de disparitie. Desi sustine ca e nevinovat, Bobby este trimis intr-o institutie corectionala. Alice n-avea sa mai fie gasita. In prezent. Arhitecta Willow James lucreaza la un proiect de dezvoltare imobiliara la Parcul Tiselor cand afla ca domeniul ascunde un secret. Pe masura ce sapa tot mai adanc in trecut, descopera o intreaga retea de persecutii si nedreptati. Willow stie ca singura cale de a impiedica trecutul sa se repete este sa indrepte o mare greseala”
Romanul este tipic autoarei, dacă ai mai citit-o știi despre ce vorbesc. Seamănă un pic cu Kate Morton pentru cunoscători. Este genul de român thriller cu mult suspans, român puzzle, în care poveștile personajelor sunt pisele pe care le asamblam încetul cu încetul pe parcursul lecturii, până ajungem la final să avem în față tabloul complet.
4. Acolo unde femeile sunt regi (Christie Watson) – este cartea cu care am început anul. Este o carte foarte cunoscută, pe care o știam de multă vreme dar abia atunci i-a venit rândul la citit. Mai este șio carte cu o încărcătură emoțională covârșitoare.
« Cartea lui Christie Watson vorbeste despre iubirea materna in cele mai felurite reprezentari ale sale, dar prezinta si lumea exotica a Nigeriei, cu senzatiile, culorile si mirosurile care o definesc. Elijah, un baietel nigerian de sapte ani, nascut in Anglia, se lupta cu propriul comportament deviant, pe care il considera provocat de un vrajitor dinauntrul sau. Aflat in plin proces de adoptie, Elijah este impartit intre iubirea pentru mama biologica, Deborah, si cea adoptiva, Nikki. La un moment dat, asistentii sociali descopera ca Elijah a fost abuzat si traumatizat fizic si psihic. In lupta lui de a se accepta si de a-si gasi linistea alaturi de noua sa familie, Elijah vrea sa se convinga, totusi, de dragostea lui Deborah, iar pretul pe care il plateste este devastator »
Povestea se derulează pe mai multe planuri. Se citește ușor și deși este o lectură care reușește să captiveze cititorul, rămâne o carte tulburătoare, despre cum un adult poate deforma pentru totdeauna mintea unui copil, despre cum dragostea de mama, dacă nu este îndreptată într-o direcție normală, poate să facă și rău. V-o recomand, dacă nu ați citit-o.
3 si 2. Tatuatorul de la Auschwitz si Calatoria Cilkai (Heather Morris) – sunt două super cărți, care mi-au plăcut foarte tare, v-am povestit despre ele separat, aici. Vi le recomand cu mare drag.
Iar cartea numărul 1 a anului este…..
Il est grand temps de rallumer les étoiles – Virginie Grimaldi (Era și timpul să aprind iar stelele). E total diferită de celelalte (nu, nu este despre război !), probabil asta este și motivul pentru care i-a plăcut. Am citit-o în versiune originală, în franceză, se găsește tradusă și în română, și vreau să vă povestesc despre ea în articolul următor.
Etichete: FILME SI CARTI, TIMP LIBER
Bia says
Super articol de savurat de dimineata la un ceai 🙂
Din cele 12 ale tale, am citit numai „Tatuatorul de la Auschwitz” si desi mi-a placut, m-a cam „traumatizat” pe alocuri.
Îmi place cum a scris Heather Morris cartea asta, asa ca am încercat sa citesc de la ea si „Povesti despre speranta” însa n-am rezonat cu inceputul cartii, asa ca am lasat-o in pace dupa aprox. 50 de pagini (bine ca macar nu o cumparasem si era de la biblioteca). DAR, cu toate acestea „Calatoria Cilkai” este pe lista mea de dorinte. Acolo unde va merge acum „Era și timpul să aprind iar stelele”, pare foarte interesanta, iar eu n-am citit nimic de la Virginie Grimaldi. Mersi de recomandare :*
admin says
Calatoria Cilkai mi-a placut mai mult decât Tatuatorul, desi este la fel de traumatizantă, poate chiar mai mult, ținând cont ca în loc de Auschwitz acțiunea se desfășoară în lagărele rusești. Doamne, n-ai cum sa o uiți vreodată!
Virginie Grimaldi în schimb nici eu nu mai citisem pana atunci, (între timp am mai citit Le parfum du bonheur est plus fort sous la pluie). Îmi place autoarea!! Cartea asta este despre legaturile de familie, despre călătoria spre regasirea de sine, este o lectura rapida, ușoară, simpla, plina de umor, de tandrețe. Și ca și cealaltă carte pe care am citit-o, este atât de reala și actuala. Cred ca fiecare dintre noi se regăsește foarte ușor în personaje și situații.