Străjuit de o parte de castel, ca un stăpân absolut al locului și de alta de Loara, ce-și duce apele nepăsătoare la vale, se spune despre orășelul Amboise că este locul unde a pătruns pentru prima dată curentul Renașterii pe meleaguri franceze, odată cu campaniile militare duse de regii Franței pentru cucerirea unor teritorii din Italia. Impresionați de măreția vilelor și palatelor italiene, dar mai ales de splendoarea grădinilor, aceștia s-au întors se pare nu numai cu prada de război, ci și numeroși meșteri, artizani, peisagiști sau arhitecți care să transpună frumusețea acelor locuri la malul bătrânului fluviu regal. Și n-au făcut rău deloc, pentru că moștenirea culturală pe care au lăsat-o în urmă este impresionantă, Amboise bucurându-se astăzi de un patrimoniu excepțional.

De cum ajungi în centru ochii ți-i ia castelul, cocoțat de secole pe un pinten stâncos menit să domine toată urbea. Dar dacă vei căuta mai atent cu privirea, străduța François I, mărginită de Hôtel Morin, vechea primărie și de silueta impozantă a bisericii Saint Florentin, te va purta din doi pași în Place Michel Debré, vechea piață centrală a orașului, locul de întâlnire al negustorilor pe vremuri. Încadrată de o mulțime de terase și restaurante, magazine de suvenire sau cofetarii cu vitrine îmbietoare, așezate toate la rând, la parterul acelor « maisons de bourg » înalte și drepte, lipte una de alta, piața răsună mereu într-o atmosferă veselă, plină de viață. Localnici laolaltă cu turiști, străini amestecați printre francezi, clinchetul paharelor de vin pe fundalul farfuriilor cu preparate locale, personaje costumate din alte timpuri ce se zăresc și se pierd printre miresmele îmbietoare venite de la prăvăliile cu bunătăți, târguri tradiționale, festivaluri sau concerte, în centru la Amboise se întâmplă întotdeauna ceva, o reală plăcere, mai ales în zilele de vară.

 

Însă de cum te depărtezi puțin, urmând strada Victor Hugo ce șerpuiește la deal, toată forfota se atenuează ușor, liniștea și răcoarea făcându-și loc printre casele vechi de secole. Este liniștea timpului care s-a oprit în loc, o tăcere stranie  într-un loc parcă rupt de realitatea vremurilor noastre moderne. Se merge pe aici spre conacul Clos-Lucé, o oază de verdeață, armonie și culoare, ultima reședință a marelui Leonardo DaVinci, care și-a petrecut ultimii ani din viață la Amboise. Dincolo de Clos-Lucé însă puțini drumeți mai ajung. Dar dacă te încumeți să coborî străduța delimitată de ziduri vei sosi numaidecât la o încrucișare de drumuri, dintre care unul îngust și misterios se pierde spre micuțul castel Gaillard.

 

Aveam în plan încă de anul trecut să vizitez castelul Gaillad, însă n-am mai ajuns, la fel cum n-am ajuns nici vara asta, în perioada în care mama a stat la noi, deși îmi replanuisem vizita de ceva timp. A fost să fie mai târziu, într-o duminică de septembrie, când, căutând o ieșire nu foarte solicitantă dar interesantă pe lângă casă, Gaillard a părut locul ideal. Deși este deschis publicului de puțin timp, vreo doi ani mai exact, după patru de restaurări masive, istoria domeniului coboară cu cinci secole în urmă, pe vremea regelui Charles VIII. Acesta, intors din prima sa campanie militară italiană, trece Alpii împreună cu 22 de artiști, printre care Dom Pacello da Mercogliano, cel mai celebru grădinar al Europei la vremea aceea, căruia îi încredințează domeniul cu misiunea de a transpune la Amboise grădinile rapitoare care-l fascinaseră la Napoli.

 

În acesta micuță vale scăldată de apele râului Amasse, afluent al Loarei, ferită de vânturi de un perete stâncos, Dom Pacello găsește condițiile ideale de lucru. Astfel, el crează la Gaillard un laborator experimental, redând pentru prima dată arta grădinilor italiene în Franța. Grădinar pentru trei generații de regi, fostul călugăr aclimatizează la Gaillard primii portocali, o desfătare exotică pentru mesele regale, crează primele sere încălzite, primele oranjerii – clădiri dotate cu geamuri înalte, unde se adăposteau portocalii în sezonul rece, precum și soiul de prune Reine Claude, nume dat în onoarea soției regelui François I, atât de popular în Touraine și astăzi. Lucrează la numeroase cercetări și ameliorări botanice, inventând și sculptând vegetația într-un spectacol inedit de fructe, legume, arbuști și flori, o adevărată desfătare pentru regi, care adorau să-și plimbe vizitatorii prin grădini și să se laude cu esențele rare și speciile excepționale pe care le dețineau. Mai mulți conducători ai Franței s-au bucurat de ambianța intimă de la Gaillard, împreună cu alte personaje importante ale secolului XV. Atât de mult a iubit Dom Pacello Gaillard și atât de tare a fost apreciat, încât regele François I îi face cadou într-un final domeniul în schimbul unui buchet de flori de portocal anual.

 

Mi-a plăcut foarte tare vizita la Gaillard. Îmi plac adesea castelele mici, necunoscute, dar care au povești interesante de spus celor care vor să le asculte, desigur. Pentru că dacă mergem să le vizităm doar așa, ca să ne aflăm în treabă, să arătăm lumii, sau să fim în rând cu ea, atunci este clar că am pierdut timpul degeaba. Și nu este vorba aici doar despre Valea Loarei, firește, ci despre orice călătorie am face. O mică parte din domeniu am parcurs-o cu grupul ghidat, pe care l-am prins întâmplător când am ajuns la fața locului, dar fiincă zăboveau destul de mult iar mie din păcate nu prea îmi este recomandat statul îndelung în picioare, am mai luat-o pe scurtături din când în când. Tot din aceleași motive m-am rezumat doar la interior și o plimbare scurtă prin grădini, renunțând astfel la traseele mai lungi amenajate prin pădure. Asta este, ordinea priorităților s-a schimbat, poate la vară în formație de 4, mai ales că Azorel a rămas acasă de data aceasta, abia la fața locului am decoperit că prietenii noștrii patrupezi sunt bineveniți la Gaillard. Vă las mai jos cu pozele, mă bucur că reușesc să fac din ce în ce mai puține în ultima vreme.

 

Gradinile din fata castelului sunt primele de agest gen din Franta, cu o geometrie clara, simpla, aproape primitiva, precursoarele viitoarelor gradini „à la française”. Sunt ornate cu portocali in ghivece, palmieri si vase stil Medici.

 

 

 

Gradinile numite „Carrés Pacelliens” prezinta o combinatie interesanta si extrem de reusita de plante (legume, pomi fructiferi, plante aromatice, vita de vie, trandafiri) si diverse tipuri de pietre si minerale in culori interesante.

 

 

 

 

Marele salon renascentist Charles VIII
Sala de masa Cardinal de Guise

 

Salonul Louis XII

 

Curtea interioara si vechiul turn medieval

 

Terasa exterioara
Terasa de la primul etaj si brutaria trogloditica sapata in tuf

 

 

 

Oranjeria cu diverse soiuri de portocali din fructele carora proprietarii actuali fac sucuri. Exista chiar un bar in incinta castelului unde se pot degusta si cumpara sucurile produse pe domeniu. Ele sunt bio, de fapt ghidul ne-a spus ca tot ceea ce vedem in jur este natural, proprietarii optand pentru agricultura 100% ecologica, cu 0 pesticide sau ingrasaminte chimice.

 

 

O poza in trei cam prost focalizata (mama ei de telecomanda!), dar ce conteaza, tot o amintire frumoasa ramane 🙂

 

Etichete: , , , ,