Una dintre plăcerile mele, descoperită în acești ani pe Valea Loarei, o reprezintă vinurile spumante. Deși mai citisem una alta despre ele atunci când locuiam în România, recunosc că îmi erau un pic necunoscute. Le beam doar la ocazii, ceaa mai populară fiind revelionul și le numeam generic șampanie, în plus la acea vreme nu prea era obiceiul să mergi în oraș și să bei un pahar de spumant. În Franța în schimb, m-am cultivat în această privință, descoperind o altă față a vinurilor spumante, una mult mai populară și abordabilă, asociată vieții de zi cu zi, nu doar evenimentelor speciale. Și fie vorba între noi, nici n-aș fi avut cum altfel, nu e apéro în Touraine fără o sticlă de… bule.
Valea Loarei este a treia regiune viticolă a Franței și a doua producătoare de… bule, de vinuri efervescente, după Champagne, vinurile Loarei fiind cunoscute pentru calitatea și finețea lor. Am descoperit că aceste vinuri cu bule, ce conțin o anumită concentrație de dioxid de carbon, menținut dizolvat închiderii ermetice a sticlei cu un dop special și degajat la deschidere, sunt mai multe categorii, în funcție de gradul de efervescență: perlant, petillant, mousseux, crémant, așa că ai de unde alege. M-am mai documentat, am mai citit, am mai plecat urechea în stânga și-n dreapta și am mai aflat că aceste vinuri spumante sunt obținute prin fermentație naturală fie în sticlă, după metoda tradițională chapenoise, fie în cisterne, după metoda charmant. Cea mai mică concentrație de bule o are vinul perlant, urmează cel petillant, cel mai popular, urmat de vinul mousseux. O categorie specială o reprezintă vinul crémant, cu bule fine și delicate, obținut în condiții ceva mai speciale. Vinurile spumante sunt de obicei albe sau rosé și diferă și în funcție de conținutul de zahăr, variind de la brut, sec, semi-sec, până la dulce. Desigur, cel mai cunoscut vin efervescent franțuzesc continuă să fie șampania, adică vinul de Champagne, dar el rămâne rezervat ocaziilor speciale.
Vinurile spumante se degustă obligatoriu reci, în pahare înalte și subțiri, menite să păstreze cât mai mult timp bulele, la aperitiv, antreu sau desert în funcție de tipul de vin, de dulceața lui și firește, de preferințe. De exemplu un vin spumant brut merge de minune la aperitiv. Francezii din Touraine sunt mari amatori de vin spumant la aperitiv, am devenit și eu între timp. După masă, la desert, se beau vinuri spumante dulci sau demi-dulci. Kir-ul este un aperitiv foarte popular în zonă, chiar dacă originile sale se întind până în Bourgogne. Cocteilul amestecă la origine vin alb cu lichior de coacăze, însă cu timpul rețetele s-au diversificat cu alte sortimente de vin și alte lichioruri. Astfel, în mai toate localurile de pe Valea Loarei, puteți comanda kir plat (pe bază de vin alb liniștit), dar mai ales un kir petillant, bază de vin spumant local, cu lichioruri de fructe (piersici, mure, zmeură, căpșuni,), notorietatea de care se bucura plasându-l astăzi în topul celor mai cunoscute și servite cocteiluri în Touraine.
Însă revenind la vinurile spumante ale Loarei, dacă ajungeți nu ezitați să le încercați. Le veți găsi peste tot, servite în baruri sau restaurante, la sticlă dar mai ales la pahar, în cramele producătorilor, la piață sau în supermarketuri. Iată care sunt ele:
Crémant de Loire este cel mai apreciat vin spumant și preferatul meu dintre vinurile Loarei. Trebuie să-l încercați dacă ajungeți în zonă, este un vin spumant cu personalitate, caracterizat prin eleganță și savori fructate. Este perfect pentru aperitiv, dar merge și la desert. Se produce în alb sau în rosé, în zonele Saumur, Anjou și Touraine, în areale bine delimitate, respectând reguli de cultură și producție precise, soiurile de struguri variind de la chenin și chardonay pentru vinurile albe, la cabernet sauvignon, cabrnet franc și pineau d’Aunis pentru cele rosé;
Anjou (în variantele pétillant, fines bulles sau mousseux) este un vin delicat, cu o personalitate influențată de climatul oceanic al regiunii și de relieful calcaros;
Saumur (în variantele pétillant, fines bulles, mousseux) este foarte apreciat se pare datorită similitudinilor dintre arealul viticol din zona Saumur si cel din Champagne. Informații despre cramele din zonă Saumur, foarte multe de altfel, găsiți AICI. Vă recomand Maison Ackerman și Louis de Grenelle, pentru o vizită inedită în universul fabulos al vinurilor spumante și nu numai;

Touraine (în variantele pétillant, fines bulles, mousseux), sub această denumire se produc vinuri diverse și variate, care au în comun amprenta regiunii, Touraine fiind o provincie cu tradiție în producția de vinuri încă din perioada galo-romană;
Vouvray (în variantele pétillant, mousseux) sunt vinuri lejere, albe, obținute exclusiv din soiul de struguri chenin, musai de încercat dacă ajungeți prin zona. Podgoria și orășelul Vouvray se situează pe malul drept al Loarei, între Tours și Amboise, într-o zonă viticolă de renume, scobită în falezele abrupte și argiloase ale fluviului. Informații despre crame și oenoturism la Vouvray găsiți AICI. Dacă doriți o degustare într-un cadru sofisticat, vă recomand castelele Valmer și Moncontour;
Montlouis (în variantele pétillant, mousseux), sunt vinuri subtile, cu arome florale, vii și totodată pline de caracter, ce merg de minune la aperitiv, dar și la desert. Informații despre degustări, în cramă trogloditică săpată în rocă, găsiți AICI.

Detalii despre vinurile Loarei, degustări și oenoturism găsiți pe Vins Val de Loire.
PS: Deși conține linkuri și recomandări, acesta nu este un articol plătit sau sponsorizat, el reprezintă strict experiența mea personală.
PS: Deși conține linkuri și recomandări, acesta nu este un articol plătit sau sponsorizat, el reprezintă strict experiența mea personală.
casa de marcat says
delicatese
Cristina says
Deși locuim în România, azi, de ziua soțului, am servit un crémant de Loire și mi-am amintit de acest articol. Mulțumim mult pentru recomandări, Larisa. Te citesc cu drag de câte ori am ocazia 🤗