Ce se întâmplă toamna??? În afară de faptul că eu îmbătrânesc cu un an… Toamna se culeg strugurii. Și ce se face cu strugurii??? Se mănâncă… Sau???? Se transformă în vin! Dacă cineva mă întreabă ce avem noi în zona aceasta, primele lucruri care mi-ar veni în minte ar fi: castele și vinuri. Dacă mergi cu mașina prin regiune, pe un drum național eventual, nu o să vezi altceva decât vii, din care răsar, din loc în loc, castele, mai mari sau mai mici, mai turistice sau nu. Nu știu să zic care îmi plac mai mult, vinurile sau castelele, dar mai bine nici că aveam cum să nimeresc. Eh, poate nimeream și mai bine dacă din vie vedeam niște piscuri muntoase veșnic înzăpezite, dar asta este acum, nu le poți avea chiar pe toate. Până una alta, mă mulțumesc cu vie cât văd cu ochii. Pe acest principiu am pornit la început de septembrie pe drumul vinului la Saint Nicolas de Bourgueil, să ne plimbăm pe vii, să degustăm licori magice și să ne clătim ochii cu peisaje frumoase. Așa, ca la început de toamnă.

Fiind o regiune viticolă și oamenii aceștia având o mare pasiune a vinului, toamna pe Valea Loarei se organizează o sumedenie de evenimente ce se învârt în jurul licorii lui Bachus: târguri, festivaluri, drumeții, sărbători ale culesului, ale recoltelor, tot ce vrei și ce nu vrei. Printre ele se numără și ceea ce aici se cheamă Vignes, Vins et Randos (Vii, vinuri și drumeții), eveniment care se ține în fiecare an, timp de 2 zile, în primul weekend din septembrie. Noi nu știam despre el până anul trecut, când niște cunoștințe, fii de viticultori din regiune, pasionați până peste cap de vinuri, ne-au iunvitat să mergem cu ei. V-am povestit la momentul respectiv despre drumul vinului Saumur Champigny. Ne-a plăcut la maxim, astfel că Vignes, Vins et Randos a devenit cel mai așteptat eveniment pe 2013. Prognoza nu arăta încurajatoare, dar nici nu conta. Putea să plouă, să ningă, sau să vină uraganul, sâmbătă, 7 septembrie, eu trebuia să mă plimb cu paharul de gât prin vie.

Cum se desfășoară treaba la Vignes, Vins et Randos en Val de Loire? Păi… timp de 2 zile, în primul weekend din septembrie, după cum spuneam și mai sus, aproape fiecare podgorie din regiunea viticolă a Loarei organizează drumeții tematice prin vii, cu explicații și degustări. Partea proastă a problemei este că multe dintre drumeții se suprapun, în aceeași zi și la aceeași oră, astfel încât, într-un an, nu poți face decât cel mult două, una sâmbătă după-amiaza și alta duminică dimineața. Și hai să fim serioși, drumeția de duminică e ca și cum n-ar fi, cine merge să deguste vin la 10 dimineața?! Sâmbăta mai este cum mai este, întrucât se pleacă în jurul orei 14, numai bine, ca să ai timp să te trezești târziu, să iei și micul dejun, chiar și prânzul, astfel să nu mergi la degustare cu stamacul gol. Inițial am fost un pic cam dezamăgită, pentru că eu aș fi vrut să fac cât mai multe într-un singur an, dar apoi mi-am dat seama că organizatorii au luat o decizie inteligentă, să suprapună drumețiile. Vă dați seama ce ar fi inseamnat ca oamenii să facă 3-4-5 drumuri ale vinului într-un weekend? Ar fi inseamnat ca evenimentul să-și schimbe numele în „stare de ebrietate generală en Val de Loire„. 


Pe scurt, se ajunge la locul cu pricina, la punctul de plecare al drumeției alese, informație pe care o aflii cu ușurință de pe internet, de pe site-ul oficial, sau prin viu grai de la prieteni, îți iei în primire paharul, de sticlă și cu picior, ar fi o jignire să servești vinul altfel, Doamne ferește în pahar de plastic. Ți se dă și un suport cu un cordon, să-ți agăți paharul la gât ca să nu faci scurtă la mână, sau poate ca să nu verși vinul pe tine mai la sfârșitul drumeției, când picioarele tale vor refuza să mai meargă drept. Primești și un rucsac din pânză să-ți bagi în el catrafusele, un plan al drumeției cu diverse informații pe scurt, nu multe, că vorba aia cine mai citește când e rost de băutură și diverse obiecte promoționale, gen pixuri și alte minuni.

Plătești desigur, doar nu credeați că e gratis, o taxă de 4 euro de persoană (sumă care este diferită în funcție de podgorie, dar se învârte oricum în jurul a 5 euro, nu mai mult) și pleci la drum în grupuri de câte 30-40-50 de oameni, copii, câini și alte ființe dornice de randonnées pe coclauri viticole. Nu vă închipuiți că de 4 euro bei de stai în cap, este vorba doar de degustări, însă la sfârșit ai posibilitatea de a cumpăra sticle de vin direct de la producator. Anul acesta furăm vreo 5 grupuri cred, fiecare de vreo 30-40 persoane, doar la Saint Nicolas, fiecare cu 2-3 oameni ca ghid. Pe valea Loarei s-au organizat 15 astfel de drumuri. Vă las pe voi să faceți calculul, câți oameni au participat în total aproximativ, ca să vă faci o idee despre cât de apreciate sunt drumețiile prin vie cu degustări pe aici.



Podgoria Saint Nicolas de Bourgueil este situată în jurul localității cu același nume, la granița dintre provinciile istorice Touraine și Anjou. Da, fac ce fac și tot acolo în Anjou ajung. Viile sunt așezate pe colinele domoale ce domină Loara și se bucură de un sol nisipos-argilos și de un climat cu influențe oceanice, condiții care fac vinurile probabil așa de bune. Soiul de strugure dominant este cabenet franc, soi ce dă vinuri roșii și rosé, echilibrate, suple, seci și demi-seci, cu ușoare arome de fructe roșii, sau violete. Cu o tradiție în viticultură ce coboară încă în perioada romană, cu denumire de origine controlată obținută în 1937 și o producție anuală de aproximativ 59 000 hl de vin, din care doar 2% rosé, vinurile Saint Nicolas de Bourgueil au devenit unele dintre cele mai apreciate dintre vinurile Loarei. 

Drumeția a durat vreo 4 ore, timp în care am parcurs 6 km. Am mers prin vii, unde am făcut câteva mici popasuri pentru explicații, apoi ne-am oprit să degustăm la diverși producători. Toate viile aparțin viticultorilor obișnuiti, care dețin un teren și o savoire faire tradițională, de obicei moștenită din tată în fiu, unii mai mai mari sau mai mici, după posibilități, toți producând același vin, după aceleași norme și toți strânși în asociații și sindicate care îi ajută să-și se dezvolte și să-și vândă producțiile. Am vizitat și o cavă, piviniță pe românește, unde se păstrează vinul. Populare aici sunt beciurile naturale, în piatră, beciuri care păstrează o temperatură și un nivel de umiditate propice maturării naturale și îmbătrânirii frumoase a vinului. 

 

Am degustat vin roșu și rosé, acompaniate de produse locale, brânzeturi, rillettes, foie gras, am asculat muzică în vie și ne-am întors de unde am plecat, în sala de festivități din sat, un fel de cămin cultural local. Acolo producătorii așteptau să-ți împărtășească din cunoștințele lor viticole și să-ți vândă vinuri. Erau expuse și câteva fotografii, ale fotografilor locali, tema fiind desigur via și vinul, fotografii care au făcut deliciul serii pentru mine. Fiecare participant la tur a primit din partea organizatorilor la sfârșit o viță de vie într-un ghiveci ca amintire. Cum noi nu avem curte, cum via nu crește în ghiveci și cum primisem două (noroc că nu-i dădură și lui Azorel una!) i-am rugat pe prietenii noștri să le ia, părinții lor locuind la curte chiar în Saint Nicolas. Au fost de acord, deci credeam că am rezolvat treaba cu via. Numai că, atât cât am mai stat noi pe acolo la un pahar, am hotarât să băgăm via în mașină (la noi) urmând să le-o dăm la final. Desigur că toată lumea a uitat, așa că m-am trezit acasă cu 5 vițe de cabenet franc, cu tot cu indicații de plantare și îngrijire. Să fie ăsta un semn? O chemare? Momentan sunt în ghiveci pe balcon, însă urmează să le plantez pe terenul unui alt prieten. Cine știe, poate ne apucă dragul de viticultură!


În concluzie, a fost frumos, mai ales că vremea a ținut cu noi. Inițial când văzusem prognoza mă cam speriasem, deja îmi făcusem planul să scot de la naftalină bocancii și hainele de munte, dar până la urmă s-a dovedit a fi soare și vreme de mânecă scurtă. Cu toate astea, mi-a plăcut mai mult anul trecut la Saumur, peisajul acolo fiind cu mult mai interesant și  organizarea cu mult mai bună. În plus la Saumur am vizitat mai multe cave și am făcut o plimbare prin satul Turquant, ceea ce mi s-a părut un pic mai diversificat. Anul acesta peisajul n-a fost la fel de spectaculos, nici organizarea prea bună, dar fu fain în orice caz. Eh, peste tot sunt plusuri și minusuri, cert este că abia aștept acum anul următor! Nu știu unde vom merge încă. Poate ne vom depărta ceva mai mult de casă, spre ocean, la Nantes, să gustăm muscadetul de acolo, poate vom alege tousi Chinon, sau ceva mai aproape, nu știm, dar mai este vreme să ne gândim. Sănătoși să fim, că via nu se mută din loc, dar nici nouă nu ne va trece pasiunea vinului prea ușor!

Cine a mai făcut drumuri ale vinului și unde? Cine ar fi tentat de asemenea experiențe? 

Eu aș face unul prin Toscana…Nici nu vreau să mă gândesc ce aș bea, ce aș gusta și mai ales, ce aș vedea acolo!!!
 
 
PS1:
În cazul în care, printre multele poze pe care le-am inserat aici,
mi-au scăpat vreunele, iar voi aveți curiozitatea să le vedeți pe toate,
le găsiți în albumul de pe picasa.
 
 PS2:
Ca să vedeți pozele la dimensiune originală, dați clic pe prima și apoi
scroll, sau click în continuare, sau săgeată, sau ce vreți voi, până la
ultima.  

Etichete: , , , , , ,