Dacă ar fi să aleg un loc din România despre care să spun că este preferatul meu ar fi foarte greu. Sunt multe… Sunt atâtea locuri pline de istorie, de tradiții, de cultură, zone pitorești sau peisaje ce-ți taie răsuflarea. Însă știu sigur că la loc fruntaș în sufletul meu este întreaga zonă Rucar-Bran. Și fiindcă e iarnă și vin sărbătorile, gândul mă duce fără să vreau la satele acelea rispite pe măguri presărate cu căpițe de fân uscat, în spatele cărora se înaltă semeți Muntii Bucegii și Piatra Craiului, la zăpada proaspăt așternută, la poienițe luminoase și brazii înalți, la gerul de afară și focul din sobă, la miros de jumări proaspete și cașcaval afumat. 

Este o imagine pe care o păstrez în minte, pe care o caut mereu și la care vizez neîncetat de aici de departe. Fie că e vorba de Rucar, de Podul Dâmboviței, de Șirnea, de Peștera sau de Bran, toate aceste așezări aruncate pe dealuri și printre curmături mi se par fascinante. Că e toamnă, primăvară, vară, dar mai ales iarnă, meleagurile acestea mă impresionează mereu, ca prima dată. Uneori le-am văzut doar în trecere, alteori am mers special, pentru drumeții, pentru revelioane, în excursii sau pur și simplu doar pentru câteva zile de relaxare, însă de fiecare dată m-au primit la fel de bine. 

Fost drum comercial între Țara Românească și Ardeal, culoarul Rucar-Bran mi se pare o zonă turistică importantă, care merită promovată frumos. Găsisem un articol pe internet de curând, unde numeau zona loc de vacanță pentru comozi. Oare de când etichetăm atât de superficial locurile si nu mai vedem deloc în profunzime? Dacă a merge să te relaxezi, a admira peisaje, a te bucura de tradiții vechi într-un decor rustic, a mânca bucate alese, a întâlni oameni simpli, neșcoliți, dar care te uimesc cu inteligența lor nativă, neșlefuită, a te trezi dimineața înconjurat de munții pe care încă mai urcă turme de oi înseamnă comoditate, atunci eu sunt cel mai comod dintre oameni.  

Dacă aș fi venit în România anul acesta și aș fi ales să petrec Revelionul undeva, clar aș fi mers spre satele de lângă Bran. Numai când mă gândesc la platourile pline ochi cu cu mâncare tradițională locală, la brânza și șunculița afumată, la sorici proaspăt și la țuica de prune, la sania trasă de cai, la Piatră Craiului spre apus și Culmea Scara la răsărit, parcă acum aș sări în avion.  

 Cui îi mai place la Bran?
Étiquettes : , , ,