Uitându-mă, întâmplator, pe niște poze mai vechi am văzut că acum patru ani pe vremea aceasta inflorisera deja cireșii în Tours. Ce frumos, ce bucurie a fost atunci să-i pozez, țin minte. Umblam prin oraș cu aparatul într-o mâna și cu lesa lui Azorel în cealaltă cu nesaț, vrând parcă să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. E drept, dacă stau bine să mă gândesc, primăvara de atunci a fost una timpurie din toate punctele de vedere, a venit peste noi din februarie cu soare, temperaturi ridicate și vreme numai bună pentru plimbări. Zâmbesc când retraiesc amintirile ieșirilor de atunci, ele par uneori rupte dintr-o altă viață, una ceva mai lipsită de griji și fără prea multe responsabilități. Însă  traiul nostru își urmează cursul firesc, unele lucruri se schimbă altele rămân la fel, ne adaptam, ne transformam, iar astăzi cu Erika demână descoperim, învățam sa întâmpinam noi provocări, scriind astfel un capitol nou, special și interesant, al vieții noastre împreună.
 


Amboise încă mai dormiteaza și acum, la început de primavara, cufundat într-o liniște stranie, aproape apăsătoare. Strazile sunt tot neumblate, peisajele tot însingurate, restaurantele aproape pustii, doar soarele din ultimele zile, cu dinti ce-i drept, da un plus de culoare și veselie orașului. Loara curge învolburată și nervoasă în această perioadă, la limita ieșirii din matcă, ceea ce ne sperie din când in când, mai alescă  ne este vecină, dar nu foarte rău încă, am văzut-o și mai umflată de atât. Turiștii nu au apărut, poate doar câțiva rătăciți, alături de mine împingând la cărucior pe străduțele înguste și foarte în pantă, caci la Amboise nici nu pare ca ești la campie.
 
Ies afara cu Erika ori de câte ori am timp – și fac tot posibilul sa am timp – indiferent de vreme. Doar că  plimbările noastre sunt în aceasta perioada mai cumpătate și mai scurte, ziua e încă mică, iar hainele multe pe noi ne împiedică să ne zbenguim în voie. Iarna aceasta s-a încheiat foarte friguroasă la noi in Touraine, cu soare, dar cu temperaturi de crapă pietrele. Știu, pietrele nu crapă la 3-4 grade, dar pentru noi aici la malul Loarei ele reprezintă un fel de gerul Bobotezei, ceea ce nu-i chiar plăcut când ai un copil mic. Aștept cu nerăbdare vremea aceea bună, călduță nu numai însorită, sa ies cu Erika prin oraș, pe malul Loarei, ori prin împrejurimi, doar noi doua sau cu toții in weekend, să ne plimbam mai mult si mai des, să respiram aer curat, să ne dezmorțim picioarele și să ne limpezim mintea. Nici ea nu mai are multă răbdare, se uita uneori cu jind pe geam și știu ca ar vrea sa iasă mai mult.

Dar și statul acasă sunt convinsă ca va avea părțile sale frumoase odată cu vremea călduță, când se vor înmulți ieșirile in curte. Cred ca începând cu anul acesta gradina va fi o bucurie pentru Erika, e destul loc sa exploreze, să descopere și sa se joace in voie: iarba verde, umbra, flori… În plus este un loc degajat, unde o putem supraveghea ușor și pe care îl putem securiza, astfel încât sa nu existe pericole.  Cât despre mine, îmi place să mă plimb, să caut, să mă uit ce s-a mai copt si ce a mai înflorit. Momentan nu avem înfloriti decât ghiocei, se chinuie și câteva narcise. Dar o să vina si vremea celorlalte, lucrări, modificări, grădina de legume, plus încă alți câțiva pomi fructiferi. E plăcere sa-mi beau dimineața cafeaua pe terasa, ori seara un mic aperitiv, ca să nu mai zic ca mesele afara sunt și ele o mare bucurie a sezonului cald, grătarele fiind vedetele zilelor de vară. Chiar weekendul trecut am profitat de un prim grătar în curte. N-a fost suficient de cald cât să putem mânca afara, dar de un pic de soare tot ne-am bucurat. 
 
Deci, hai mai repede cu primăvara la Amboise!
 





 Râul Amasse. Unul dintre lucrurile pe care le ador la orașul mic în care locuiesc este că nu trebuie să merg prea departe să ma bucur de natură. 
Etichete: , , , , , ,