Cu toții cred că am auzit despre oriceiurile francezilor când vine vorba de micul dejun. Imaginea celebrului croissant proaspăt,  cu unt, servit alături de o cafea cu lapte la terasa unei braserii pariziene, a  făcut înconjurul lumii. Se știe că francezii mănâncă puțin și dulce dimineața, dă-i omletă cu șuncă la prima oră unui francez că te va întreba sigur c’est quoi cette merde?! Impresia e reciprocă, același lucru m-am întrebat și eu cu ocazia uneia din primele mele vizite aici, când l-am văzut pe un prieten de-al lui Andrei cum înfulecă gogoși cu gem pe stomacul gol și le mai și înmuia în cafea…

De când eram copil am prins deprinderea mâncatului dimineața și nici până astăzi n-am renunțat la ea, chiar dacă obiceiurile mele alimentare au mai suferit modificări. Îmi amintesc că atunci când eram mică, bunica era cea care îmi pregătea în fiecare dimineață micul dejun, înainte să plec la școală. Îmi punea pe masă pâine cu unt și cu gem, orez cu lapte, ouă, brânză, sau sandvișuri, ce avea prin casă, însoțite întotdeauna de o cană de ceai de tei, sau un pahar de lapte. Prin liceu am înlocuit ceaiul de dimineață cu cafeaua, mai întâi neagră și neîndulcită, iar mai apoi cu o linguriță de zăhar și oleacă de lapte. Chiar dacă mai târziu am început să lucrez și trezitul de dimineață era o corvoadă, în nici o zi a vieții mele nu cred că am plecat de acasă fără să mănânc ceva, oricât ar fi fost de puțin. Nici astăzi nu pot face asta, deși recunosc că m-am franțuzit un pic și am înlocuit pe alocuri sandvișul cu croissantul. 
 
Aici orice mic dejun începe cu vedeta incontestabilă a bucătăriei franceze: bagheta. Mai albă, sau mai prăjită, simplă, sau cu tot felul de semințe, eu chiar cred că nici o altă pâine de lume nu-i mă gustoasă și mai celebră că ea. Pe felia de baghetă se întinde unt, simplu sau sărat, în funcție de gusturi și de regiune. Cele mai renumite unuri sărate sunt cele din Bretania. Felia unsă cu unt se mănâncă fie simplă, fie cu dulceața, gem, miere, sau….ciocolat
ă!

Dar nu servim doar tartine… Mai avem desigur produsele de patiserie (viennoiserie, cum se numesc aici, pentru că pâtisserie se rezumă la prăjituri și tarte), care pe lângă celebrele croissanturi și pain au chocolat, includ o mulțime de alte bunătăți ca: Kouign Amann (yumii, preferatul meu!), brioșe, pain aux rasin (pâine cu struguri-stafide), madeline, palmieri etc. Nici nu mai știi cu ce să-ți delectezi papilele gustative!  

Pe unde am mai fost am mai observat și alte tendințe alimentare la micul dejun, cum ar fi orezul cu lapte, salata de fructe, sau divese prăjituri, gen checuri. Apropo de prăjituri, îmi amintesc când am sărbătorit revelionul cu niște amici acum 2 ani, aici lângă Tours… Pentru că vream să-i facem să guste ceva tradițional românesc, ne-am gândit să le ducem un cozonac, une brioche cum l-au numit ei. M-am amuzat teribil când mi-au zis că-l păstrează pentru micul dejun, dar s-au amuzat și ei când le-am zis că noi îl servim ca desert. În general tot ce este pandișpan, altuat dospit, aluat foietaj, în Franța nu reprezintă desert. Reprezintă, ați ghicit, mic dejun! Desert este o tartă, o prăjitură cu cremă, ori cu ciocolată, sau o înghețată. Cu toate astea, astfel de dulcegării, deserturi, se pot servi și  la primele ore ale dimineatii. Spre exemplu o amică franțuzoaică îmi povestea de curând despre cât de excelent a fost tiramisul făcut de ea la micul dejun. Eu ce să-i zic, că nu-mi place tiramisu’ oricum, da’ să-l mai mănânc și pe stomacul gol?! 

Din categoria băuturilor, sucul de portocale este clasicul micilor dejunuri. Eu recunosc că nu prea beau, prefer să-l înlocuiesc cu un pahar de lapte. Ca băutură caldă, tradițională este café-crème (cafea cu lapte), dar poate fi substituită după gusturi și preferințe de o cafea neagră, o cană de ceai, sau o ciocolată caldă. 


Totuși, micul dejun franțuzesc, acesta pe care îl cunostem noi astăzi, n-a existat dintotdeauna. Istoria sa începe în perioada Renașterii, când pâinea unsă cu unt și înmuiată în lapte își face apariția, urmată de cafeaua importată din Turcia care cucerește inimile curtenilor lui Ludovic al XVI, știți voi, ăla de i-au tăiat capul. Abia în secolul XIX se începe folosirea termenului « petit déjeuner». În oraș, se începea ziua cu tartine și cafea cu lapte, în timp ce la țară se înmuia pâinea în supă și se acompania cu… vin. De ce nu mă miră?! Micul dejun pe care îl cunostem astăzi devine ceea ce este el astăzi după Al Doilea Război Mondial.

Încă de la primele ore ale dimineții, în orice localitate a Franței, cafenelele-brasserii își deschid ușile și ne invită să degustăm un mic dejun tradițional în sală, sau la terasă. Mai intime sunt saloanele de ceai, perfecte pentru a începe o nouă zi. Eu îl servesc desigur acasă, dar nici ca turist nu-i musai să-l servești în oraș. O variantă mai ieftină și chiar mai plăcută o reprezintă bulangeria, unde atunci când intri (dacă ești amator de « aluaturi » ca și mine) nu vei ști ce să alegi. Tot de acolo poți cumpără și o cafea, la pachet și îți poți servi micul dejun liniștit, pe o bancă în parc.

Desigur că și celebrul petit-déjeuner à la française se vede un pic bulversat de noile obiceiuri alimentare și de noua traiectorie pe care o ia societatea noastră. Moda micului dejun simplificat, sau chiar inexistent a ajuns și aici, oricât de tradiționaliști ar fi francezii, ca o consecință a contra-timpului în care ne aflăm mai mereu, astfel că mulți se mulțumesc doar cu o cafea fierbinte în drum spre locul de muncă. O altă tendință este cea a « alimentației echilibrate » la care recurg în special femeile, în dorința lor de a-și păstra silueta (ce bine că n-am probleme… momentan…), astfel că bagheta, untul și croissantul au fost schimbate cu fructe proaspete, lactate și cereale. 

Iar la final vă întreb pe voi, care mai serviți micul dejun, preferați dulce sau sărat și ce părere aveți de un croissant și o cafea cu lapte la terasa unei braserii pariziene?

Surse foto: foto 1, foto 2 , foto 3, foto 4

Étiquettes : ,