Din categoria ce poți face pe Valea Loarei în afara vizitelor la castele, ei bine îți poți pune bocancii in picioare, un rucsac în spate și poți purcede la drumeții in  natură. Știu, poate părea ciudat știind că Valea Loarei este o zonă de câmpie, însă mișcarea și dragostea de natură se pot materializa oriunde, în plus regiunea este foarte ofertantă ca peisaj, așa cum este ea, cu coline domoale, sate pitorești, conace elegante și vie cât vezi cu ochii. Personal, consider că o excursie pe Valea Loarei nu ar trebui să se rezume doar la a marca un șir lung de castele, ci mai degrabă la a profita din plin și a “gusta” câte puțin din toate experiențele și senzatiile pe care le oferă această regiune.

valea loarei franta
Sunt destui turiști, se pare, francezi sau străini, ce vin nu doar pentru «a bifa» celebrele  castele, ci și pentru mișcare, aventură sau descoperiri de cărări mai puțin bătute. Sunt si mulți localnici, înscriși sau nu în diverse cluburi de drumeție, care au obiceiul sa parcurgă trasee la pas în regiune. Și pe bună dreptate, dincolo de mișcarea atât de benefică spiritului si corpului, la picior ai șansa să descoperi și o altă față a Văii Loarei, una mai rurală și mai calmă, mai tradițională și mai originală, ce se desfășoară printre câmpuri nesfârșite și podgorii vălurate, râuri, biserici romane ori troglodiții scăpați din stâncă. Firește că astfel de locuri se pot descoperi și cu mașina, însă cred că mersul pe jos îți oferă o experiență mult mai autentică, mai apropiată de oameni, de locuri și de natură.
 
valea loarei franta
Poteca de drumeție in lungul Loarei la Rochecorbon, lângă Tours 
Mie personal îmi place foarte mult sa merg. Nu contează unde, pe munte, pe țărmul marii, pe dealuri, prin vii sau prin lanuri de porumb, mersul îmi eliberează mintea si gândurile, îmi da o stare de echilibru si de confort interior pe care nici o altă activitate nu reușește să mi-o ofere.În  plus, la fel ca traseele de bicicletă din regiune, și cele pedestre sunt multe și de mai multe categorii, practic concepute și amenajate să mulțumească pe toată lumea. Toate sunt rute tematice, gândite astfel încât drumetul să poată traversa locuri de interes turistic, să poată ajunge la puncte de belvedere sau la locuri amenajate pentru picnic. Culoarea de marcaj predominantă este galben, iar la intersecții sunt montati stâlpi de reper ceindică  direcția și distanță până la următoare intersecție sau sat, fiecare putând astfel sa-și adapteze traseul în funcție de posibilități. De asemenea, traseele oferă posibilitatea vizitării unor castele, de a face un popas la artizanii locali, sau de a degusta vinuri regionale. Broșuri cu descrierea și harta sunt puse la dispoziție de oficiile de turism, fie la sediile lor, fie pe internet.  

 

Undeva pe valea râului Manse
 
Circuitele de drumeție din Touraine, create sub forma unor bucle tematice, sunt alegerea primordială, drumetul având șansa sa descopere un adevărat mozaic de peisaje pitorești. 231 de comune din Touraine au creat trasee de drumeție pe teritoriul lor, numite circuite comunale. Astăzi exista aproximativ 300 astfel de trasee, ce însumează cam 4500 km. Distanțele variază de la 3 la 35 km, astfel că fiecare poate practica mersul in   ritmul sau, iar distanțele, intersecțiile, punctele de belvedere sau locurile remarcabile sunt bine foarte marcate. Circuite asemănătoare se găsesc și in jurul orașului Saumur, sau mai departe in Anjou. Eu nu respect întocmai traseele propuse in ghiduri, le folosesc doar ca reper, prefer sa o iau mai degrabă pe lături, in funcție de situație și chef. Dar pot sa recomand cateva rute tematice interesante: 
 
În Touraine

Bucla n°24 pe valea râului Manse, de la Crissay-sur-Manse, sat clasat printre cele mai frumoase din Franța, prin Avon-les-Roches, pana la ruinele de la Tranchelion, o zona rurală deosebita;

 
valea loarei franta

Crissay-sur-Manse, sat clasat printre cele mai frumoase din Franța

 
valea loarei franta
Satul și ruinele de la Tranchelion
 
Bucla “Pe vremea marinarilor Loarei”, ce lungește Loara la Candes Saint Martin la Montsoreau, sate clasate printre cele mai frumoase din Franța, traversează satele și urca pe dealuri;

Bucla n°28 in jurului Lacului Rille;

 

valea loarei franta


valea loarei franta
 
valea loarei franta

Lacul Rille

 
Bucla “Între Loara și vii” la Rochecorbon pentru a admira viile și habitatele trogloditice;

valea loarei franta

 

Plus multe altele la Vovray, Villaines-les-Rocher, Vernou sur Brenne, etc
 
In Anjou, lângă Saumur
 
Bucla “De la Marguerite d’Anjou la Antoine Cristal”, printre trogloditii și viile de la Souzay Champigny;

Bucla Montsoreau-Tourquant numită “Între Loara și Trogloditii săi”;

valea loarei franta
Montsoreau-Tourquant



Sau orice alta drumeție în zona Montsoreau-Tourquant-Souzay Champigny-Saumur,zonă  excepțională ce brodează Loara, foarte bogata in podgorii, mori de vânt și mai ales în locuințe trogloditice.

 

Există și un parc natural pe Valea Loarei, Parcul Național Regional Loire-Anjou-Touraineorganizat in jurul patrimoniului natural, cultural și istoric remarcabil al acestor regiuni. Se poate descoperi în familie, cu harta în mână, numeroase trasee fiind propuse: de interpretare, tematice, circuite în jurul patrimoniului, itinerarii ecvestre sau VTT, toate bine orânduite, amenajate și securizate. PNR Loire-Anjou-Touraine are o suprafața de 270 858 hectare, ce se întind peste provinciile istorice Touraine și Anjou. Drumețiile in  natură se desfășoară peste coline viticole, păduri și pe parcursul lor se pot admira, pe lângă flora specifica malurilor Loarei și fauna bogata a acestei regiuni, peste 200 de specii de păsări, pești sau alte viețuitoare.

valea loarei franta
Viile de la Saint Nicolas de Bourgueil, in PNR Loire-Anjou-Touraine 

 

Apoi, traseul de drumeție lunga GR3 lungește malurile Loarei de la izvorul sau, Mont Gerbier-de-Jonc, pana la vărsarea sa, la La Baule, pe parcursul a 250km. În Touraine traseul trece pe lângă castelele de la Chinon, Azay-le-Rideau, Villandry, Amboise, traversând Tours și PNR Loire-Anjou-Touraine.
 
Interesante sunt, desigur, și traseele de pelerinaj ce urmează pașii Sfântului Martin, evanghelizator al regiunii și episcop de Tours: chemin de l’évêque de Tours (236 km marcați de la Poitiers la Tours),  chemin de Trêves (138 km) sau chemin de l’été de la Saint-Martin (114 km).
Etichete: , ,