Paris Franta


M-am trezit la 5:30 dimineata, ca la 6:46 sa fiu in tren, ca la 8:00 sa fiu la Paris si la 9.00 la ambasada. Ambasada Romaniei. Sa luam actele. Actele necesare dosarului pentru casatorie. Casatoria noastra. Aici, la primaria din Tours. Acum in iunie. Pe 2. Deci voi fi o doamna, in adevaratul sens al cuvantului :)). Despre planurile de nunta sau despre cum sa te casatoresti in alta tara decat a ta, o sa va povestesc in curand. Astazi va voi vorbi despre Paris. 


Pentru ca inca il gasesc un oras fascinant. Un oras romantic, cuceritor, care respira istorie la fiecare colt de strada. Resprira povesti. Cate filme s-au facut despre el si cate carti s-au scris si nu cred ca au fost in zadar. Cati oameni, din toate colturile lumii, vin sa il vada, sa il simta, sa se piarda pe stradutele lui. Oare de ce? Pentru ca te vrajeste, dinainte sa il cunosti, iar apoi te cheama, iar si iar, fara incetare. Parisul este considerat un oras de vis, si cred ca este, pe buna dreptate. 


Ce am facut eu o zi in Paris? Pai, haideti sa va povestesc…..

Nu era prima data cand veneam aici, deci majoritatea obiectivelor importante le vazusem deja. V-am povestit asta, era un sfarsit de decembrie. Si nici atunci nu era prima data. Sa vezi Parisul, sa il simti, sa il lasi sa iti patrunda in vene, cred ca nu iti ajunge o viata. Sunt atatea locuri si pe masura ce le vezi, descoperi altele, si altele …. Nu sunt mare amatoare de vizitat muzee si cladiri, dar m-as plimba in continuu pe stradutele acestui oras, unde fiecare colt de strada este un muzeu. Da, Parisul este un adevarat muzeu in aer liber. Fiecare oras are farmecul lui, cred, insa acesta are un farmec aparte…



Paris Franta
 Podul Alexandre III



Asaaa…cum am spus mai sus, dupa ce dimineata ne-am rezolvat treburile pe la ambasada Romaniei, unde era o aglomeratie si un haos de nu iti venea sa crezi ochilor (sincer, nu stiu cum rezista acei angajati) si care ambasada este fix in centrul Parisului, la doi pasi de Turnul Eiffel, ne-a ramas toata dupa-amiaza libera. Aveam trenul de intoarcere pe la 20.30. Aveam doar o dupa-amiaza pentru plimbat prin Paris. O nimica toata, la cate sunt (inca!) e vazut. Vremea arata oribil. Nori cat cuprinde cerul, vant si frig. Incepuse sa imi para rau ca imi pusesem pe mine fusta. Dar vroiam sa fiu trés elegante et chic :)). Barrrrr!!!! Speram sa isi mai revina pe parcursul zilei, dar n-am avut deloc norocul asta. 


Inca de acasa ma gandisem ca neaparat, obiligatoriu, vreau sa ma plimb cu vaporul pe Sena. Este ceva care nu mai facusem. V-am mai spus ca mie imi plac la nebunie micile croaziere (inca nu stiu daca am sau nu rau de mare, ca sa imi placa si cele pe mare). Oriunde ajung si exista un rau si o barca, hop, vreau si eu. E drept, acum nu era un timp perfect pentru vazut Parisul de pe puntea uni vapor, dar….ne-am imbarcat. 



Paris Franta
Podul Iéna



Sunt foooarte multe firme care fac croaziere pe Sena si care pleaca din foooarte multe puncte (in special cele cheie). Eu am ales dinainte, dupa un search pe google Bateaux Parisiens. Fac si plimbari obisnuite de zi, plimbari cu dejun sau cina sau plimbari private. Noi am ales-o pe cea obisnuita, evident, cu 12 eur/pers si plecare din dreptul Turnului Eiffel. Vaporul merge pana la Notre Dame, unde intoarce si face acelasi traseu inapoi. Sa te plimbi cu vaporul pe sub podurile Senei, alaturi de persoana iubita, este cu adevarat romantic (daca si vremea e frumoasa, fireste). Am inumarat 22 de poduri. Sub unul dintre ele chiar mi-am pus o dorinta, dar sincera sa fiu, nu mai stiu exact la care. Toate sunt fascinante…




Asa am plecat de langa podul Iéna, podul care leaga Turnul Eiffel de Trocadéro, construit de Napoléon Bonaparte, in 1806, in cinstea victoriei obtinute la Iéna, impotriva Prusiei. Vremea era cam inourata si foooarte rece, dar asta nu m-a impiedicat sa stau afara pe punte (ca exista si o parte de vapor acoperita). Mi-a mers degetul pe butonul de la aparatul foto in
continu, de nu mai ma puteam opri, parca se mutau podurile Parisului de acolo si nu
mai apucam sa le vad :))!


Paris Franta
  Pasarela Debilly       

Paris Franta
                                                              Podul Invalides
Paris Franta



                                                            Podul  Alexandre III                                                

Paris Franta
 Podul Concorde

Primul pod este Passarelle Debilly, pe care avusesem o sedinta foto ceva mai devreme. Urmeaza Pont de l’Alma (contruit tot pentru a celebra o batalie castigata, la Alma, in Crimea), Pont des Invalides si Pont Alexandre III cel mai fotogenic din zona. Inaugurat in 1900 si simbolizand alianta franco-rusa, semnata intre tarul Alexandru III si presedintele Sadi Carnot in 1891, piatra de temelie a fost pusa de fiul sau, Tarul Nicolae II al Rusiei, acela cu destinul atat de tragic. Interesant, nu? Trcem pe langa Hotel des Invalides, Le Grad Palais si Le Petit Palais din care nu se vede mare lucru decat acoperisul de sticla, pe langa capetele celorlalte persoane de pe punte. Cotim pe sub Pont de Concorde, construit cu pietrele ce au rezultat din demolarea Basitiliei si finalizat in 1791 si care uneste Palatul Bourbon, sediul Parlamentului cu Place de la Concorde. Stiati ca este locul unde francezii au ghilotinat pe Louis XVI si sotia sa Marie-Antoinette in timpul revolutiei franceze?


Paris Franta



                                                         Podul Royal                                                              


Paris Franta
Podul Carrousel




Paris Franta
Muzeul Orsay

Inaintam pe sub Passerelle Léopold-Sédar-Senghor, cu Muzeul Orsay in dreapta, o cladire impresionanta de altfel si Gradinile Tuileries in stanga si ajungem la Pont Royal, unul dintre cele mai vechi ale Parisului, fix in fata muzeului Louvre, o alta cladire grandioasa. N-am intrat niciodata in muzeu si nici nu am de gand sa o fac prea curand, scuzati-mi ne-gustul pentru arta, dar mi se pare extrem de plictisitor pe dinauntru.  Mai trecem pe sub Pont du Carrousel si ajungem la Pont des Arts, celebru pentru lacatele prinse de indragostiti, si de unde se zareste partea cea mai frumoasa a orasului (dupa parerea mea): Ile de la Cité, insula de pe Sena, locuita, cu celebra catedrala Notre Dame. In fata avem acum cel mai frumos si vechi pod al Parisului: Pont Neuf, care, in ciuda numelui sau, este si cel mai vechi. Piatra de temelie a fost pusa in 1578. Este podul despre care s-au scris atatea carti, unde s-au filmat atatea scene de filme, impresionantul  pod care a fost martor la 400 de ani de istorie.



Paris FrantaPont Neuf
Paris Franta
Pont des Artes

Paris Franta
Pont Neuf

Paris Franta

                                         Pont Neuf   

                                          
Paris Franta
Pont Neuf

Ocolim insula prin dreapta, trecand pe sub 4 poduri: Saint Michel, Petit Pont, Pont au Double si Pont Archeveché, si acesta prferat de indragostiti si pentru a agata lacate ale dragostei. Notre Dame, malul inalt din piatra al Senei si plantele colorate care atarna pe el sunt fascinante. Cea mai frumoasa parte a orasului, repet!



Paris Franta

                       

Pont au Double, Petit Pont, Saint Michel 
Paris Franta
pont de l’Archevêché

Mai departe trecem prin dreapta urmatoarei insule, Ile Saint Louis, si pe sub cele 2 poduri ale sale: Tournelle, cu statuia sfintei Geneviéve, patroana Parisului, si Sully. Acum vaporul intoarce.  Panorama este splendida si face toti banii. Cele doua
insule, cladirile, podurile si silueta catedralei Notre Dame,
impunatoare si mareata, pe mine m-au dat pe spate. Nu ma mai opream din
fotografiat. Parca voriam sa le iau pe tate cu mine acasa. Sincer,
aici este partea cea mai interesanta a drumului. Daca restul de
monumente nu le prea vezi bine din vapor, ei bine insula si Notre Dame
iti ofera o imagine de vis. Ca sa nu mai vorbesc de toate podurile pe
sub care treci in dreptul insulelor. C’est vraiment magnifique!!!!




Paris Franta
 pont Tournelle

Paris Franta

      pont de Sully


Paris Franta
pont de Sully






Paris Franta
pont de la Tournelle



Acum intoarcem si ocolim insula Saint Louis pe partea cealalta pe sub 3 poduri: Sully inca odata, Marie, construit in 1635, un alt pod al indragostitilor si Pont Louis Philippe. Ce rau mi-a parut ca nu a fost soare :(! Urmeaza o alta panorama suprba, de data asta asupra insulei Saint Louis si putem vedea si podul care leaga cele doua insule pont Saint Louis. 



 pont d’Austerlitz
Paris Franta
 pont Marie 

 pont Marie 
Paris Franta
 pont Marie 
Paris Franta
       pont Marie si pont LouisPhilippe
Paris Franta
 pont LouisPhilippe
Paris Franta
pont Saint-Louis



Paris Franta
pont LouisPhilippe  si pont Saint-Louis


Ocolim si Ile de la Cité pe sub inca 4 poduri: Pont Arcole, Pont Notre Dame, Pont au Change, Pont Neuf si parasim insula. Din nou priveliste deosebita. Acum ne intoarcem pe acelasi drum pe unde am venit: Pont des Arts, Pont du Carrousel, Pont Royal, Pasarelle Solférino, Pont de la Condorde, Pont Alexandre III, Pont des Invalides, Pont d’Alma, Passarelle Debilly, si Pont D’Iéna, unde vaporul dupa ce trece pe sub el, intoarce, oferindu-ti o imagine superba asupra Turnului Eiffel. Si cu asta croaziera s-a incheiat. Mi-a placut atat de tare incat as mai fi luat vaporul inca odata sa fac acelasi drm. Dar,am lasat pentru data urmatoare. Doar nu se muta Parisul de acolo si in plus, ne despart doar…230 de kilometri acum.


Paris Franta
                                                                     


Pont d’Arcole



Paris Franta
pont NotreDame si Pont d’Arcole

Paris Franta
Pont Neuf

 
Parerea mea despre plimbarea pe Sena este ca merita. Merita daca iti plac
plimbarile cu vaporul in primul rand, asa, ca mie. Merita la fel de bine daca nu ai prea mult timp
la dispozitie sa vezi Parisul si nu numai. Cred ca orice vizita la Paris trebuie sa
includa o plimbare pe Sena.
  Daca afara este soare si esti alaturi de jumatatea ta, merita si mai mult. Iar pretul nu este mare. Sincer nu as zice nu nici la o
croaziera seara, cand tot orasul radiaza de lumini, sau la o cina
romantica pe Sena. Dar e timp si pentru asta. Stiu ca gusturile nu se discuta si fiecare avem opiniile noastre, pentru care nu trebuie sa fim judecati si nici sa judecam la randul nostru. Cu toate astea nu am putut intelege niciodata pe cei care spun „Mie nu mi-a placut Parisul„. Scuzati-ma, dar este dincolo de puterea mea de pricepere :)). Je l’adore!!!  Sa zic ca Parisul este frumos este putin. Este fantastic! Parisul e impresionat oricum si in orice moment al vietii, cu atat mai mult atunci cand esti indragostit si te pierzi, te cufunzi in stradutele lui cu El/Ea de mana.




Continuarea:  La pas pe malul Senei: de la Tour Eiffel la Louvre

S-ar putea să te intereseze și: 



Etichete: , , ,