Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 

Îmi place să vin la Tours dimineața devreme și să îmi beau cafeaua la o terasă în piața Jean Jaurès, cu vedere spre impozanta clădire a primăriei. Apoi îmi place să mă pierd pe răcoare prin magazinele de pe rue Nationale, printre țoale și pantofi, după care mă duc să visez un pic pe rue Colbert, cea mai veche stradă din oraș, retrăind cu drag amintirile primelor ieșiri în doi. Mă duc și pe la catedrală, grandioasa Saint Gatien, să mă impresioneze pentru a suta oară dantelăria ei gotică, apoi cotesc să admir vitrinele buticurilor de antichități de pe rue Scellerie. Uneori cobor și la Loara, pe lângă podul Wilson. Deși mă însoțește zilnic în spatele casei la Amboise, parcă nicăieri apă această emblematică nu curge mai frumoasă și mai lipede ca în Tours.  
 
Nu-i plimbare fără să dau o fugă în centrul istoric, să mă pierd pe străduțele din Vieux Tours, nici fără să mănânc în Place Plumereau, indiferent de vreme și de meniu, ori să beau un pahar de vin spumant dres cu lichior de piersică, cu ochii la căsuțele cu bârne de lemn, ce sfideaza vremurile. Trec să-mi lase gura apă un pic și pe la Hală, amintindu-mi de cursurile de franceză care se țin la etaj, după care cobor pe bulevard să mă regăsesc privind cerul pe iarba mereu verde din grădina Prébandes, nu fără a arunca un ochi la vechiul nostru apartament de la parter.  
 
Însă cel mai mult  iubesc să mă pierd în Tours atmosfera vibrantă, veselă și mereu plină de viață, alături de mulțimea de oameni, tineri și vârstnici, francezi și străini. Mai cu seamă toamna… 

 

Primaria

 

rue Colbert, cea mai veche stradă din oraș

 

vitrinele buticurilor de antichități de pe rue Scellerie

 

catedrala Saint Gatien
 
vitrinele buticurilor de antichități de pe rue Scellerie

 

Place Plumereau

Place Plumereau

Place Plumereau

pe străduțele din Vieux Tours

pe străduțele din Vieux Tours
 

grădina Prébandes

grădina Prébandes

grădina Prébandes

grădina Prébandes

grădina Prébandes

grădina Prébandes
 

grădina Prébandes

grădina Prébandes

grădina Prébandes

grădina Prébandes

cartierul Prébandes

Mai multe poze pe google photos

S-ar putea sa te intereseze si:
Etichete: , , , , , , , , , ,