Hai sa scriu un jurnal despre munte, ca mi-a venit inspiratia! Trebuie sa povestesc despre tura mea, a noastra, a celor care am fost pe Jepi, in septembrie 2009. Tura de ziua mea. Bine, ziua mea urma sa fie peste 2 zile, dar pe aproape.

Mi-am propus, acum ceva vreme, cand am construit acest blog, sa scriu cate un jurnal despre fiecare tura a mea la munte. Ca va fi mai mult sau putin, ca va fi mai literar, sau vor fi pur si simplu niste cuvinte, nu conteaza, important este sa scriu ceva. Evident nu am reusit. Si pe masura ce trece timpul devine din ce in ce mai dificil sa scriu despre turele vechi. Intamplarile nu mai sunt atat de clare in minte, plus ca vin alte si alte ture noi. Am facut totusi primul pas si am scris titlurile viitoarelor jurnale. Este si asta ceva…

Uite ca acum scriu. Asa ca: Jepii mari si mici, septembrie 2009.

 

Facusem planuri si ras-planuri, inca din august. Mergem, facem, urcam, ne echipam. Si evident ca atunci cand a venit vremea de plecare pai stai sa vezi, ala merge, ala nu mai merge, ala nu stie daca merge. Pana la urma, dupa alte planuri si ras-planuri, de parca stabileam ascensiunea pe Everest, am format un grup mai mult sau mai putin omogen, cu oameni care au mai multa sau mai putina treaba cu muntele- dar au bunavointa- si am hotarat: urcam pe Jepii Mari, dormim la Piatra Arsa si coboram pe Jepii Mici.

 

Asa ca sambata, la ora 6, o taiem din Bucuresti, via Busteni si de acolo calare pe Jepii Mari-a se citi Busteni-Valea Urlatorilor-Cabana Piatra Arsa- un traseu destul de lejer in viziunea mea, dificil poate in viziunea altora. Traseul incepe de langa statia telecabinei si urmeaza
putin timp un drum forestier;  lasa in dreapta traseul marcat cu cruce albastra pe valea Jepilor si continua un pic la stanga, de-a coasta prin padure. La un momentdat, destul de repede dupa intrarea pe
traseu, drumul se desparte in doua. Astfel lasam in stanga poteca spre Cascada Urlatoarea si tinem inainte
triunghiul albastru, in urcus pieptis prin padure.

Pe Jepii Mari

Imi place tare mult toamna pe munte. E o
combinatie ireal de frumoasa de culori, ruginiul frunzelor
combinat cu verdele brazilor te face sa visezi. Sub
pasii tai grei fosnesc frunze moarte, tesute intr-un covor parca viu.
Ici-colo se strecoara cate o raza de soare cald, o urma a verii care ar
vrea parca sa ramana. M-am nascut toamna si ma identific intr-un fel cu
acest anotimp. Un anotimp al contrastelor, schimbator si unic in felul
lui. Rece si cald in acelasi timp, vesel si trist, colorat si gri,
toamna ofera un adevarat spectacol celor care stiu sa o vada si sa
patrunda in lumea ei.

Prima parte a traseului, adica cam jumatate, nu este prea spectaculoasa, poteca serpuind printre copaci si nici nu este prea dificila sau cu portiuni expuse, in afara de traversarea catorva viroage sau vai. Cu toate astea, nu va inchipuiti ca este niciprea usor, totusi, din Busteni pana sus sunt 4 ore, asta daca ai un ritm de mers mediu, in nici un caz daca mergi ca melcul, iar diferenta de nivel parcursa este putin peste 1000 de metri. Deci este ceva! Traseul este inchis iarna, la fel ca toate vaile din Bucegi, din cauza pericolului de avalanse.  Asa ca nu va incumetati daca nu sunteti pregatiti! Urcusul nu mi-a fost greu deloc, am mers destul de lejer, fara sa imi dau duhul pe poteca. O parte din grup a ramas in urma, o alta a luat-o inainte, nu-i bai, avem telefoane, facem regrupari. Pana la urma fiecare cu ritmul lui de mers, important este ca nimeni sa nu ramana singur!

La Lanturi-Jepii Mari

Ceva mai plictisitor, in mare parte, drumul serpuieste prin padure, traverseaza vale dupa vale, versant dupa versant, pana ajunge aproape de limita superioara a padurii, intr-o rariste de molid, in punctul „La Mese”. De aici incepe partea interesanta a traseului, asa cum imi place mie!  Abia aici vedem „frumusetea”.  Poteca de aici este sapata in stanca, urcand in serpentinne printr-o rariste de larice, un arbore deosebit de frumos si de verde.

 

Inca putin, tot pe serpentine, si iesim pe o culme- Creasta Urlatorilor- in zona subalpina. Gata padurea, aici numai ierburi si tufisuri! Continuam portiunea numita „La Lanturi” sau „La Scari” partea cea mai interesanta a traseului, o urcare pronuntata pe flancul crestei Urlatorilor, prin serpentine, pe o stanca ingusta, prevazuta cu cabluri de sustinere. Acum inteleg de ce traseul este impracticabil iarna! Din pacate nu am putut vedea prea multe intrucat fix aici a venit ceata! La naiba!!!! Mergem in continuare pana atingem sus firul Vaii Urlatoarea Mare, unde in sfarsit ceata se ridica si vedem pe unde am venit.

Cantonul Jepi

De asemenea incercam sa zarim si grupul ramas in urma dar nu se vede si nu se aude nimic, semn ca ca sunt departe. Poteca traverseaza valea si continua printre jnepenisuri. Inca putin de mers si gata am ajuns la limita platoului la Canton Jepi( Cantonul Schiel)- 1960 m.

Aici facem o binemeritata pauza, ca nu facusem decat una scurta pe drum. Asteptam si grupul din urma, ca cel din fata deja ajunsese la Piatra Arsa :))! Asteptam mult si bine, vreo ora aproape, semn ca au fost destul de inceti si pornim cu totii pe ultima jumatate de ora catre Piatra Arsa, pe poteca ce traverseaza tot jepenisul ce imbraca Vf. Jepii Mari.

 

Piatra Arsa, unde am innoptat, este locul unde mi-asi petrece o viata. Desi unii il privesc ca pe un loc de fite, nefiind tocmai o cabana, ci mai degraba hotel, este un loc cald si primitor, cu oameni amabili si o mancare absout delicioasa. Asezata in mijlocul Platoului Bucegilor si unde nu ajunge direct telecabina, este putin populat cu pantofari. Un loc unde te uiti in jurul tau si vezi numai munte. Il simti il respiri si parca te identifici cu el.

A doua zi din 7 oameni,ramanem 4, restul au decis sa coboare in oras cu telecabina. Jepii Mari ii descurajase, nici nu mai voiau sa auda de Jepii Mici. Mai bine asa, daca traseul din prima zi, relativ usor, li s-a parut greu, ce sa mai spunem de ce urma! Planul era urmatorul: de la Piatra Arsa la Babele, de acolo la Crucea de pe Caraiman, apoi coborare pe Brana Mare a Caraimanului pana la cabana Caraiman si de acolo pe Jepii Mici pana in Busteni.

Din spatele cabanei  luam cu noi poteca marcata cu banda galbena spre Babele, la inceput prin jepenis, apoi pe campia platoului. Urcam Varful Ciocarlia, acel deal din mijlocul platoului, traversam obarsia firului vaii Urlatoarea Mare si ajungem in platoul Jepilor Mici unde intalnim si drumul spre Cabana Caraiman. Unul dintre noi vrea neaparat sa mearga pe acolo. Dupa o mica cearta in mijlocul muntelui, despre cum sa urmezi traseul stabilit, nu avem ce-i face si il lasam sa mearga pe unde vrea. Ne vom intalni la Cruce. Asa ca noi urmam drumul spre stanga in urcus pana la Babele. Nu ne oprim aici, mergem mai departe spre Monumentul Eroilor, pe traseul marcat cu cruce rosie,  pe versantul Caraimanului, cam vreo ora de la Babele, mai traversam niste vai, mai ocolim si dupa o cotitura, vedem in fata noastra saua, pe care se afla Crucea.

Era tot acolo, Mareata Cruce, tot pe batranul Caraiman. Singurul monument care ma impresioneaza chiar si acum, dupa ce l-am vazut de foarte multe ori. Era tot acolo, mandra si falnica ca in prima zi, strajuind de sus, orasul Busteni. Situată în saua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului, la altitudinea de 2291 m, unica in Europa prin altitudinea amplasarii, Crucea este executată din oţel si montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră.

A fost construita la initiativa Reginei Maria si a Regelui Ferdinand I al Romaniei, intre anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor cazuti in Primul Război Mondial. Odata cu lasarea intunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminata cu 300 de becuri si poate fi vazuta de la zeci de km departare, de pe Valea Prahovei. Este o splendoare sa vezi crucea noaptea de jos din Busteni. Este o splendoare sa o vezi si ziua, de la baza ei. Este un colos la picioarele caruia te simti o fiinta infima. Mareata Cruce de pe batranul Caraiman…

Regasim si „restul” grupului, prin ceata densa in care nu vedeai la un metru in fata ta si dupa o scurta pauza de un sandvis coboram mai departe,  pe traseul spre Cabana Caraiman. Pana la Cabana Caraiman urmam Brana Mare a Caraimanului, traseu categoric interzis celor cu rau de inaltime. Peisajul de pe Brana iti taie rasuflarea, dar trebuie parcurs cu multa atentie, deoarece sunt cateva portiuni destul de accidentate. In plus este interzis iarna si pe vreme rea, ca de exemplu ceata, de care am avut si noi ghinion. Dar cu atentie am reusit, desi nu recomand.

Ceata ne urmeaza tot drumul, astfel ca dupa ce se ternimina brana pierdem marcajul care coboara spre cabana. Nu stiu in ce sens o luasem, dar urcam, ceea ce nu era bine, intrucat trebuia sa coboram. Ne invartim putin, ne sucim si dam de marcajul cruce albastra spre Cabana Caraiman.

 

 

Aici o alta pauza scurta de echipare si incepem aventura :Jepii Mici -mai exact traseul Busteni- Valea Jepilor-Cabana Caraiman. Traseul meu preferat. Traseul meu de suflet, as putea spune. Imi place pentru ca imbina perfect ceea ce numesc eu Munte: padure si stanca, pericol si dificultate, toate amestecate bine si condimentate cu un peisaj de vis. Atentie! Nu recomend sub nici o forma parcurgerea acestui traseu fara bocanci in picioare, sau pe vreme nefavorabila! Iarna este inchis din cauza zonelor expuse si al pericolului de avalansa. Nu riscati, daca nu vreti sa se mai adauge o cruce,a voastra, langa celelalte zeci care sunt deja!

Coboram printr-un valcel stancos in prima faza, apoi urmam serpentinele inierbate de pe versantul Caraimanului. Urmeaza o poteca de stanca (super!), un mic horn (genial!), ne facem loc printre bolovani si pietre, ne tinem bine de cabluri, intram adanc in buruienis si ajungem la o ruptura de panta de unde admiram cascada Caraiman. Ce sa adimiram, ca era seaca! Ne oprim aici putin pe iarba si admiram peisajul din jur. Frumoasa vale, impresionant munte!

Continuam sa coboram pe serpentine sapate in stanca,  mai traversam un valcel stancos si ajungem la scara din piatra. Alte serpentine dupa care traversam valea pe versantul opus, mai faem o poza doua, mai ne plangem de picioare, mai intram in alt horn, mai coboram niste stanci si uite asa ajungem…pe la jumatatea drumului :))! Ce credeati ca acasa? Nici gand!

Nu cred ca mai are rost a spun ca, desi unul dintre cele
mai dificile trasee montane din
Carpatii Romanesti, Jepii Mici a fost prima drumetie care mi-a purtat pasii pe
carari si m-a introdus in lumea muntilor. Chiar daca de fiecare data
scoate untul din mine,  ma face mereu sa revin. Iar acum mi-a placut
nespus sa reiau acest traseu. Si o sa-i mai bat cu bocancii cararile ori
de cate ori voi mai avea ocazia.

Traversam iar valea pe versantul Caraimanului si ajungem la limita superioara a padurii. Gata cu distractia! La inceput molidis, mai apoi brazi si iar mai traversam valea odata, de data asta ultima. Continuam coborasul pe versantul Jepilor Mici, pe cateva serpentine, prin padure. Incepe sa se insereze. Nu mai imi simteam picioarele. Coborarea si mai ales cea abrupta ma termina! Iar nu mai pot merge doua zile  :))!

Mai treversam o ultima portiune stancoasa, prevazuta cu o mica scara metalica si un cablu, dupa care drumul continua lin, la vale. Ne innomolim bine, eu chiar iau o mica cazatura, niciunde altundeva decat intr-o baltoaca si intr-un final, obositi si terminati iesim in drumul forestier ce duce la hotel Silva si Busteni. Gata. O mica pauza pe iarba unde scoatem bocancii, ca degetele mele deja nu mai puteau, dupa care o luam usor spre masina.

Oricum, fost o tura faina. Plina de veselie si voie-buna. Presarata ce-i drept cu mici scantei si cu ceva nervisori, dar deh, nimic nu este perfect. Si apoi trebuie sa vedem intotdeauna partea plina a paharului, cum am mai zis. Sa vedem doar lucrurile si intamplarile frumoase, sau macar sa incercam sa vedem partea frumoasa a intamplarilor. Pentru ca sigur exista.

Desi locurile pe care le-am vazut in aceasta drumetie le mai vazusem inainte, mi-a facut o mare placere sa le revad. Sunt intr-adevar locuri pe care le iubesc si unde m-as intoarce de fiecare data. Sunt locuri care le-am vazut, mi-au placut intr-o oarecare masura, dar unde nu m-as mai intoarce si desigur o multime de locuri noi care asteapta sa le descopar.

Ma intreb cum ar fi fost viata mea acum daca nu descopeream muntele? Sau daca muntele nu ma descoperea pe mine? Ma identific oarecum cu el si reprezinta pentru mine un mod de viata, fiind prezent in tot ceea ce fac. Si ma bucur ca este asa. Asa am cunoscut oameni noi, locuri frumoase si un nou mod de a trai. Am invatat sa traiesc liber si am invatat ca pot mai mult decat cred. Am invatat sa vad dincolo de tot ceea ce este mult prea obisnuit si prea uman si am descoperit o parte din mine care imi era practic necunoscuta.

Traseu parcurs:

Ziua 1: Busteni-Valea Urlatorilor (Traseul Jepii Mari)-Cabana Piatra Arsa, marcaj triunghi albastru, timp aprox. 4 h, dificultate medie, interzis iarna;

Ziua 2:
-Cabana Piatra Arsa-Cabana Babele, marcaj banda galbena, timp aprox. 1 h, usor;
-Cabana Babele-Monumentul Eroilor, marcaj cruce rosie, timp aprox. 1 h, usor, interzis iarna;
-Monumentul Eroilor-Brana Mare a Caraimanului-Cabana Caraiman, marcaj punct albastru, timp aprox 1 h, abrupt/dificil, interzis iarna;
-Cabana Caraiman-Valea Jepilor (traseul Jepii Mici)-Busteni, marcaj cruce albastra, timp aprox: 3-4 h, traseu periculos/dificil, interzis iarna.

Etichete: , , , ,