De când tot vreau să povestesc pe blog despre vacanța de vară la mare din 2022… iată că a venit și cea din 2023, s-a încheiat și ea de vreo lună, chiar mai mult și eu tot n-am mai povestit. Bine că s-a desfășurat în același loc, știți voi, în sudul Franței pe Coasta aceea, tot Albastră, despre care am tot povestit, așa că multe noutăți nu am cum să aduc. Însă până una alta, uite că m-am mobilizat cât de cât să vă povestesc despre o plimbare prin orășelul La Ciotat.
La Ciotat am fost deci în vacanța din 2022, într-o zi ceva mai noroasă, când nu prea era de stat la plajă și am zis să ne mai plimbam pe undeva, nu foarte departe de campingul nostru de la Couronne, lângă Martigues. Nu mai fusesem până atunci la Ciotat, așa că am zis că-i numa’ bun de o plimbare.
La Ciotat este genul acela tipic de orășel franțuzesc micuț, de la malul Mediteranei : un port de plaisance unde plutesc ambarcațiuni de tot felul, case vechi de secole cu obloane colorate și restaurante la parter, care te ademenesc la ora mesei cu preparatele lor savuroase, străduțe răcoroase ce pornesc din chei, să se piardă mai la deal, într-un labirint neștiut. Modest și nepretențioas comparativ cu vecinul sau, Cassis, liniștit și sincer, am găsit La Ciotat învăluit de o atmosferă plăcută, ca pe un loc lipsit de griji și frământări, ce vibrează în ritmul marii, după ceasul micutelor vapoare pescărești care vin și pleacă din port.
Una din atracțiile cele mai importante de la Ciotat este Parc du Mugel, un parc public pe malul marii, clasat drept « grădină remarcabilă ».
Cu o suprafață de aproximativ 17ha, Parc du Mugel este protejat de vanturi de masivul de piatră ce-l mărginește, Bec d’aigle (ciocul de vultur în traducere), creînd astfel un microclimat specific și propice dezvoltării a numeroase specii de plante (bambus, cactus, plante aromatice, etc). Două plaje, cu pietricele ce-i drept, sunt accesibile chiar la intrarea în parc. Noi nu am mers la plajă ci am continuat plimbarea mai departe, în lungul marii, până la anse du Sec, un golfuleț chiar sub pintenul stancos și mai apoi până la punctul de belvedere, situat la 82m deasupra marii.
O curiozitate a locului este roca din care este format acest pinten stâncos. Contrar masivelor alăturate, Calanques de Marseille și Cassis, golfulețele de La Ciotat se fac remarcate printr-o roca de culoare ocru, numită poudingue, ce a fost adusă de râuri din Alpi și Pirinei până la Mediterană.
La intorcere ne-am oprit, cum nu se putea altfel, la un loc de joacă amenajat . Vizită la Ciotat s-a terminat în port, cu niște calamari gustoși la unul din numeroasele restaurante cu bucătărie mediteraneană. Ne-a prins și puțin ploaia la final, dar n-a fost bai, în ansamblul ei a fost o vizită reușită.
La plecare am luat-o pe cunoscuta Route des Cretes, șoseaua sinuoasă ce se desfășoară în lungul mării și leagă La Ciotat de Cassis. Ne-am oprit și noi în punctele de belvedere amenajate pe margine să admirăm panorama extraodrinara spre Golful La Ciotat și dincolo, spre Massif des Calanques, ce se conturează fastuos la orizont pentru a se prăbuși imediat în mare.
Frumos, mai venim!
Etichete: CALATORII, FRANTA, LA CIOTAT, PROVENCE, SUD
Lasă un răspuns