Dragii mei,
Iar au trecut o mie de ani (vorba vine) de când nu am mai scris nimic pe blog. Între muncă, copii și treburile casei nu mai rămane mult timp liber, iar ăla care rămane mi-e din ce în ce mai greu să îl dedic blogului. Am mai multe idei și aș vrea să mă mobilizez mai eficient dar pur și simplu, de ceva timp încoace, nu-mi mai iese. Și-mi pare rău, zău că-mi pare, căci scrisul era odată (și incă cred că mai este) ca un fel de terapie care îmi ține mințile întregi, la locul lor. Mai ales în aceste vremuri tulburi de pandemie. Bine că s-a terminat, sau sper eu din tot sufletul că s-a terminat și că nu vom mai avea parte de vreun alt lockdown, școli închise sau alte interdicții de genul. Noi ne-am vaccinat oricum, aștept să scăpăm și de mască, măcar afară, să pot adulmeca mai bine tot ce mă înconjoară, ca de exemplu teii care au înflorit din plin și răspandesc un miros demențial la noi în centru la Amboise.
În rest, vara a debutat cu ploi în Touraine. Tot urmăresc un weekend cu vreme bună să mergem cu fetele la Lulu Parc, despre care Erika mă întreabă aproape zilnic. Incercăm să profităm de curte cât mai mult, de terasa și de jocurile pe care le avem. Tocmai ce-am fost un weekend la Rochelle, în care nu ne-a plouat prea mult, doar un pic, și-un altul la camping pe malul lacului Varennes, unde chiar am avut noroc de vreme bună, de fetele chiar s-au și bălăcit în lac. Incă puțin și Erika termină grupa mijlocie, vai ce mare a crescut nici nu-mi vine să cred, unde este bebelușul pe care-l purtam în brațe seară de seară? Daria vine din urmă, deja este o fetită cu convingeri proprii și un caracter foarte puternic și indrăznet. Ah, și ne-am marit familia cu incă un membru, care o să vina curând. Nu, nu vă gândiți la vreun alt bebe, ha ha ha! Ci la o… pisică. Da, ne-am luat pisică, pe care o vom recupera în iulie, dar abia o asteptăm cu toții, mai ales fetele și mai puțin Azorel, desigur. Până atunci citim, creștem, invătăm și asteptăm vacanță de vară pentru a ne întoarce pe Coasta Albastra, în Provence.
Sper să reușesc să revin mai des pe aici. Până atunci va îmbrătisez cu drag.
Etichete: GANDURI, STIL DE VIATA
Lasă un răspuns