E un frig aici la mine de crapă Franța. Bine sunt vreo 2-3 grade însă nu știu cum se face că eu simt -10. Mereu mă plâng la maică-mea pe skipe că mor de frig și ea mă întreabă mirată da’ minus câte grade sunt la voi acolo? păi…vreo 2-3! fugi domne’ d-aici că aia nu e iarnă! Mă rog… Și apropo de frig, umblă nene franțuzoaicele astea despuiate pe stradă de mă întreb cum naiba rezistă, că mie îmi vine să-mi trag tot șifonierul pe mine. Azi văzui una în pantofi, frumoși, eleganți, de lac, mega-înalți, bine decupați și fără dres, ciorap nimic. Înțelegeți voi, cu piciorul gol în pantof. Și nu e prima, credeți-mă pe cuvânt, am studiat bine picioarele oamenilor! Că să nu mai zic că în sus avea un pulovăraș așa, subțirel, pe care eu îl l-aș pune doar vara în serile răcoroase. Pe bune că nu înțeleg, poate mă lămurește cineva … În altă ordine de idei, ieri fusei la Paris să-mi plimb picioarele pe acolo, picioare bine încălțate și să o văd pe Ileana.
Asa e, acum suntem la Paris, la Roma sau mai stiu eu pe unde si nu ni se pare ceva mai banal decat sa bem o cafea in locul preferat. Dar, la fel de bine, este ca maine sa fim departe si sa visam la acel loc. Asa e viata, te duce si te aduce si de aceea e bine sa traiesti clipa si sa te bucuri de ce ai acum, iar daca nu ai, sa fii fericit ca ai fost pe acolo sau sa speri ca vei ajunge candva.
De ce oare pe unii destinul ii rasfata si altora le e potrivnic?
Da, bine zici, sa traim clipa, sa ne bucuram de ea, pentru ca maine…ei bine maine nu se stie.
Eu cred ca destinul asta da pe de o parte si ia pe cealalta. Sunt sigura ca multora dintre cei care par rasfatati, destinul le-a mai si luat pe undeva, nu numai dat.
Relaxantă postarea de azi.
Cele două paragrafe de final m-au uns la suflet!
Cred în destin!
Azi m-ai surprins!:)
Multumesc Corina!
Ma bucur ca ti-a placut :).
Asta cu destinu imi aduce aminte de mine cand eram in Romania si imi ziceam oare o data in viata asta o sa ajung la Saint Tropez?Si acum petrec veri intregi acolo si critic turistii ca nu inteleg ce-i atrage acolo de trebuie sa petrec eu atatea orea in trafic..sunt rea stiu..ha ha.Niciodata nu stii unde te duce viata.
Frumoase pozele din Paris si este bine ca, intr-o zi poti face dus-intors pana acolo.
Uite ca eu n-am ajuns la Saint Tropez, dar tre' sa ajung si eu odata si odata :))!
Categoric nu stii pe unde te duce viata…
Nu mai stiu ce sa cred….ca daca e sa le iei la puricat, pana la urma o parte din tine tine de destin si alta de ce hotarari ei?!?! S-apoi care parte e a destinului?!?!?! Cred ca ne place sa chochetam cu ideea unui destin prestabilit. Eu nu cred…Toate ce ni se intampla pe lumea asta au ca si consecinta ale noastre actiuni si a celor din jurul nostru, de la care primim influente.
Lasand destinul la o parte, placuta plimbare mai ales ca e alaturi de un prieten vechi si bun! As vrea o pereche de babtaturi de la o asa plimbareala :)) Frumoase poze!
Ca bine le spui tu Renutzule! O pereche de bataturi alaturi de o prietena de-o viata si o plimbare prin locuri pe care le visai poate cu ani in urma si ti se parea din alte carti, ei bine, lucrurile acestea se pot trai azi si cei care avem ocazia sa o facem sa nu mai amanam!
Destinul ni-l hotaram noi, dar niciodata pe de-a-ntregul si nu stim pe unde ajungem maine…
Foarte frumoasa postarea Larisa, relaxanta cum spunea cineva mai sus si finalul, numa bun de uns sufletul 🙂
Multumesc amandurora!
Da, cred ca pe undeva mai hotaram si noi, dar sunt si situatii care vin de la sine, pe undeva cred. Sau cel putin mie asa mi s-a intamplat. Mi-am dat silinta sa se intample o multime de lucruri si nimic. Iar altele …au venit pur si simplu.
Am vazut un film recent, pe care chiar il recomand, nu stiu daca il stiti sau l-ati vazut, unde o vorba indiana spunea ceva de genul "totul va fi bine pana la sfarsit, iar nu e bine, inseamna ca inca nu e sfarsitul". Mi-a placut!
Best Exotic Marigold Hotel (2012)…am uitat sa precizez 🙂
Si aici la mine este la fel, sunt +2-3 grade dar se simte afara ca la -10.
A anuntat de fapt ca va fii asa! Cica vine primavara si duminica ninge! :))
Mi-au facut bine fotografiile tale cu Parisul! Stii tu relatia mea de ura/dragoste cu Franta dar cand e vorba de Paris cedez! :))) Chiar îmi este dor de oras! O seara faina Larisa!
Da si aici au anuntat ceva fulgi. Offf..hai cu primavara aia!
Da, da, stiu ca Parisul e pe placul tau..chiar daca e in Franta :))
Sear frumoasa si tie Minnie!
ce frumos ai scris…si mie conceptul de destin imi starneste idei asemanatoare. viata ne poarta unde nici cu gandul nu credeam. si e atat de frumos! iti multumesc pentru ca ne-ai facut martori la aceasta scurta plimbare la Paris. abia astept sa ajung si eu din nou. te pup!
Cand viata, asa imprevizibila cum este, te duce in situatii bune si locuri frumoase, nu poate fi decat placut. Dar se intampla uneori si contrariul din pacate!
Te pup Milena!
Incantatoare pozele cu Parisul, dar si cele de pe blogul recomandat mi-au placut foarte tare. 🙂 Am citit finalul articolului si m-am intristat. Pentru ca eu consider ca ai dreptate, unele lucruri, oricat ti le-ai dori, iti sunt interzise, nu poti ajunge la ele.
Cat despre frantuzoaice…poate sunt mai rezistente la frig, poate nici nu concep sa fie altfel decat foarte elegante in Paris, poate participa la diferite evenimente si nu pot sa apara oricum imbracate.
Da, unele lucruri aricat te-ai chinui nu le ai. Probabil de aici si ideea de destin, sa te consolezi cu "asa a fost sa fie" nu stiu.
Am vazut, cum spuneam intr-un comentariu mai sus, filmul Best Exotic Marigold Hotel, recomandat saptamanile trecute de Alice (Enciclopedia calatorului independent), sigur ai vazut postarea respectiva. Mi-a placut idee din film, credinta indiana care spunea ca "totul va fi bine pana la sfarsit, iar nu e bine, inseamna ca inca nu e sfarsitul". Foarte optimista de altfel.
De unde sunt pozele?
Daca te referi de unde sunt ca loc, sunt din Paris, dupa cum spune si titlul.
Daca ma intrebi de unde le am, din propriul aparat foto, facute de mine, fireste!
Si englezoaicele sa stii ca umbla la fel. Sunt 2 grade afara si ele deja sunt in balerini. Foarte frumoase pozele, mi-ai facut pofta de Paris. Sunt sigura ca atunci cand voi merge a 2-a oara ( cat de curand)o sa imi placa mai mult decat prima data si il voi simti si eu romantic. Foarte frumos ai scris si sa stii ca iti dau dreptate, asa e viata asta, te poarta in locuri in care nici nu ai visat ca ai sa ajungi. La fel ma simt si eu, nu-mi imaginam vreodata ca voi locui in Londra si voi trece pe langa Big Ben in fiecare zi….era doar un vis frumos pentru mine acum putin timp.
Ma gandeam eu ca si pentru tine trebuie sa fie la fel :). Da, sa treci pe langa Big Ben in fiecare zi e ceva.
Cat despre romantismul Parisului, eu prima data l-am vazut de mana cu iubitul meu, eram la inceputul relatiei si foarte indragostita. Oricum ar fi fost, as fi plutit pe strazile lui :))! Depinde de moment cred si de stare.
Ce mi-a placut plimbarea asta prin Paris… 🙂 Sa stii ca am vazut si eu niste poze din Paris, de acum o luna, cand ningea pe acolo, si era o poza facuta pe strada, fix cu picioarele frantuzoaicelor si nu-ti spun ca toate erau in pantofi si cu ciorapei subtiri. 🙂 Asa ca, acum probabil este deja cald pentru ele. 😀
Foarte frumos finalul articolului tau, e frumos sa credem ca lucrurile frumoase care trebuie sa se intample, se vor intampla pana la urma. Stiu ca, de multe ori, ne chinuim sa obtinem un lucru si atunci cand nu mai suntem indarjiti sa-l obtinem, vine acel lucru spre noi, într-un mod natural si simplu. Si mie mi-a placut acel film recomandat de Alice si replica pe care ai scris-o, este frumoasa si da incredere. 🙂
Adesea mi s-a intamplat ca multe situatii sa vina spre mine intr-un mod natural, fara sa ma chinui prea tare. Eu oricum nu sunt omul planurilor, prefer sa las lucrurile sa vina de la sine sa se aseze singure. Probabil de aici vine si increderea mea in destin.
Multumesc Mira!
Cam acelasi traseu l-am facut si eu cu prietenele mele ultima data :))) am scris mult pe blog despre sejururile mele la Paris – în octombrie 2011 si iunie 2010 si exact asa îmi spuneam si eu de fiecare data când mi se umezeau ochii de emotie in fata unui edificiu "minune a Lumii"!
"cine ar fi crezut ca ma voi plimba vreodata prin aceste locuri despre care citeam si învatam la istorie, geografie sau orele de franceza?!?" :)) Viata ne ofera surprize cu carul! trebuie doar sa recunoastem clipa in care trebuie facut un pas sau altul, spre a ne croi fericirea, trebuie sa simtim care este drumul cel bun si sa-l alegem fara sa sovaim!
Te pup. Un weekend minunat iti doresc!
Exact, trebuie sa recunoastem clipa. Bine spus! Eu cred ca multe situatii in viata apar cam ca un tren intr-o gara. Daca sovai prea mult si nu te urci, l-ai pierdut.
Multumesc Carmen, un weekend minunat si tie!
Indiferent de ce se va întâmpla cu mine și cu viața mea niciodată nu voi uita ziua aia de la început de clasa a 9-a în care stăteai vis-a-vis de liceu și o așteptai pe mama ta să vină să te ducă la mătușa ta și când eu am traversat strada deși nu o făceam deobicei pe acolo, doar ca să te întreb ce faci. Niciodată nu am fost o ființă prea sociabilă și nu știu cum de am făcut-o, dar uite că așa a fost și că până la urmă nu a fost o întâmplare. Așa am aflat că stai atât de aproape de mine și îmi aduc aminte cât de rău mi-a părut când te-ai mutat.
Da, au trecut anii peste noi și a devenit ceva atât de firesc să ne vedem la Paris sau la Tours cum era odată să ne întâlnim la Unirii. Chiar dacă asta e ceva "atât de obișnuit" acum, nu voi înceta niciodată să mă minunez unde ne duce viața… Da, și eu cred în destin!
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
Dupa cum bine stii, nici eu nu sunt o persoana prea sociabila si inceputul liceului a fost o perioada destul de dura, ca sa zic asa, pentru mine. A fost o schimbare majora de loc, de oameni, de tot. Si-mi mai amintesc fi momentul ala, cand ai zis "acusica terminam liceul!" si vai, cati ani au trecut de atunci :))!
Ai râs tu atunci, dar poți să zici azi că n-am avut dreptate?? :)) Ce bine îmi amintesc ziua aia… nici nu terminase clasa a noua, era abia început de primăvară…
Categoric ai avut dreptate :))! Si "acusica" au trecut si 10 ani de cand l-am terminat :))
Superbe fotografiile! Frumos articolul. 🙂
Mi-am adus aminte de ceva cu ocazia asta. Cred ca o sa scriu pe blog curand. Daca nu apare altceva mai important 😉 Ca eu mereu am una in plan si alta fac pana la urma. :))
Sa stii ca nu degeaba suntem nascute in aceeasi zi. Cred cu tarie in destin. Intotdeauna am crezut. Sunt persoane care spun ca nu exista, ca poti sa-ti faci singur viata, ca esti stapanul ei. Nu are cum fi adevarat. Si stiu ca simti ca mine. 🙂
Friguroasa sunt si eu dar totusi -2 sau -3 grade…e putin. Nu-i chiar frig, ger nici atat 🙂
O zi frumoasa, Larisa! Te pup!
Multumesc :)!
Coincidenta, destin, Dumnezeu, orice ar fi, dar clar sunt absolut convinsa ca nu chiar totul depinde de noi.
Weekend placut iti doresc Elly!
Foarte frumos articolul…mi-ai starnit nostalgia pentru Paris…cred ca voi scrie si eu de saptamana viitoare cateva articole despre Paris…
Mersi! Abia astept sa le citesc :)!
Si ce tare-mi doresc sa cutreiem si eu aceste locuri. 🙂 Frumos, multumim pentru incursiune!
Cu mare drag! Te astept pe aici 😉
Dacă mai ești prin Paris sau dacă mai ajungi din nou prin Paris, te rog mănâncă o clătită de lângă podul ''Pont d'Iéna'' (podul din fața turnului Eiffel)pentru mine. Au fost cele mai bune clătite pe care le-am mâncat vreodată și dacă o să mai ajung în Paris cu siguranță acel loc îl voi cauta din nou.
Mersi pentru recomandare! O sa incerc la urmatoarea vizita!
Stii cumva cum se numeste localul?
e doar o tarabă. Pe hartă o găsești aici: http://goo.gl/maps/jXByu
Mersi! O sa o caut cand mai ajung.
Oricat am vrea nu putem face lucrurile numai dupa cum dorim, exista ceva mai presus de actiunile noastre. Desigur unii se lasa in voia sortii sa dea vina pe ea. 😀
Oh si scotiencele umbla subtire imbracate, ce ma mirat e ca unii/parintii erau bine infofolite iar odraslele erau tinute doar in pulover, nou-nascuti fara caciulite, iar eu cu sifonierul dupa mine de cele mai multe ori.
Da, exact, am observat si pe aici copii destul de subtire imbracati, in pantofi iarna… Ciudata lume!
Si acum sunt indragostita de Paris si de eleganta lui. Nu am sa uit niciodata cand am coborat pentru prima data in metroul din Paris. Eram atat de fascinata de arhitectura strazilor, a cladirilor si de mirosul fin din cafenele incat nu ma mai lasam plecata. Mi-as dori sa fac o nou vizita cat mai curand posibil.
Are farmecul lui Parisul, ma bucur ca si tu l-ai simtit. Parca nu te saturi niciodata de el. Desi recunosc ca nu mi-ar placea sa locuiesc acolo, adica prefer un orasel mai mic, imi place sa iau cate o portie de Paris din cand in cand. Ca dintr-o prajitura buna!
Vai, ie îmi plac interioarele franțuzești la nebnie!!! Cred că e mai cald acolo decât afară!:)
Cât despre femeia aia… ori e obișnuită cu frigul, ori e nebună!
Nu pot vedea blogul Ilincăi, dar cred că e foarte frumos.
Te îmbrățișez dulce,
MARIA
Duminică plăcută!
Da, interioarele mai ales in cladirile vechi sunt superbe!
Te imbratisez si eu Maria! Weekend placut (ce a mai ramas din el) si o saptamana usoara!
Mulțumesc!
P.S.:Lari, ai văzut că te urmăresc pe twitter?
I love your blog! It's great 🙂 Feel free to my blog :)) Maybe, you follow my blog ? ♥ (If you like it)
Thanks Ania!
Frig de capra Franta si domnii aia tot in partea dorsala goala stau :))))(la prima poza ma refer)
:)))) da, pana o sa le crape partea dorsala de frig :))
Termometrele spun ca si pe aici s-a mai incalzit, dar mie de cateva zile imi este mai frig decat mi-a fost cand ningea. Poate pentru ca m-am saturat de iarna… :))
Cred ca asta este, ne-am saturat de iarna!
O, da. Pasii ne duc acolo unde nici nu ne imaginam. Iar pasii catre Paris gonesc atat de repede…
Spre Paris, clar, intotdeauna pasii gonesc repede.
Din pacate nu am avut placerea de a calatori prea mult, asa ca pot spune ca unele imagini ma duc cu gandul la alte tarii, precum Londra, Venetia.
Daca Paris este cel mai romantica locatie, care este cea dea doua?
Romantic poate fi orice loc, atat timp cat noi insine suntem romantici.
Si eu am gasit o prietena din liceu pe langa mine si acum mergem la mare sau la plimbari tomnatice pe malul marii si nu ne vine sa credem. Cateodata destinul face si surprize placute 🙂
Ce tare! Da, asa este, destinul face si surprize placute :)!