Acum câteva săptămâni eram tare bucuroasă că văzusem marea iarna. Vorba venea marea, că de fapt era oceanul. Însă uite că pe negândite ajunsei și la Mediterană. Deci e chiar adevărat principiul « ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple« . Scriam de curând că va urma probabil un weekend cu mulți kilometri la bord. Ei bine acești mulți kilometri au fost vreo 2100 dus-întors și au avut ca punct de plecare Tours și ca destinație finală Nisa. Dar să o luăm cu începutul…. 


Posed un soț care lucrează foarte mult în deplasare, chestie care are foarte multe inconveniente pentru mine, gen zile de stat singură acasă, însă și ceva avantaje, ca plimbări prin draga noastră Franță. Se întrezărea la orizont o deplasare la Saint Jean de Maurienne. Desigur că nu ați auzit de acest orășel. Nici eu. Și nici nu mi-ar fi atras vreodată atenția dacă nu se afla în departamentul Savoie. Hopa, Savoie! Ce e acolo în Savoie, pe lângă fondue? Ei bine, în Savoie sunt Alpii. O bucățică din ei, desigur. Următoarele cuvinte au fost merg și eu! De fapt nici nu trebuia să zic, treaba era deja aranjată să merg. Apoi ne-a picat fisa să coborâm la Nisa, întrucât avem o prietenă care locuiește acolo și ne putea găzdui peste weekend. Nu era chiar la o aruncătură de băț Coasta de Azur, dar ce mai contau 400 de km, când deja făcusem 700 din Tours?

Și uite așa, joi seară pe la 5, ne urcăm în mașină cu cățel cu purcel, cu tot șifonierul de parcă plecam o luna și pornim spre Lyon în prima fază. 500 și ceva kilometri. Drumul anost, ploaie, toată apa de autostradă venea în parbriz, noapte… dar ce importanță avea? Eu nu vedeam decât creste de Alpi și valuri de Mediterană! Pe la 10 noaptea eram în Lyon.  Dăm iama în primul KFC, luăm o cameră la hotel și somn de voie. 

Vineri în timp ce Lyonul încă dormita în gerul dimineții, traversam Rhonul și Saônul și salutam din mers basilica Nôtre-Dame de Fourvière. După ce am rezolvat treburile, pe la prânz pornim către Saint Jean de Maurienne. Pe măsură ce autostrada înainta, dealurile din jur începeau să creasaca. Și creșteau și tot creșteau, până ce s-au transformat în munți îngrozitor de înalți și au început să se piardă printre nori. Eram în mijlocul Alpilor Francezi. Rezolvăm și treburile la Saint Jean, mă plimb puțin prin orășel și pe la 4 jumate, gata, sa înceapă oficial weekendul! După atâta zăpada, hai să ne bălăcim în Mediterană! 

Savoie
Savoie

Că să ajungem la Nisa, cea mai scurtă variantă era prin Italia. De ce? Păi pe acolo trecea cea mai apropiată autostradă. Desigur se pot traversa Alpii și de-a dreptul, dar pe națională, ceea ce nu era o variantă, având în vedere ora târzie. Iar dacă GPS-ul striga că tre’ să luăm direcție Torino, ne conformăm. Înaintam printre munții acoperiți cu zăpadă, pe care se zăreau satele savoyarde, traversăm nu-mai-știu-câte tuneluri, ne holbam în văi și ne lungim gâtul spre piscuri. Ajungem la tunelul Fréjus, plătim « modesta » sumă de 40 de euro (40 euro?!?!?! WTF?!), intrăm în el în Franța și iar la ieșire… Buongiorno Italia!!! 

Ne facem loc printre Alpii Italieni spre Torino. Nu vă gândiți că aveam timp să ne oprim să vizităm. Era deja ora 19.30 și mai aveam vreo 300 de km. Daaar, am oprit la un magazin să facem piața. Cum? Să trec prin Italia și să nu fac piața?! Cred că noi suntem oamenii cu piața. Oriunde mergem, dacă nu cumpărăm ceva tradițional e ca și cum nu am fost. Nu că n-aș găsi și aici…dar parcă sunt mai bune de la mama lor. Așa că am cumpărat ceva brânzică (gorgonzola, parmezan, toma piemontese), niște vinuri de Toscana și Sicilia, peperoncino și desigur pizza pentru drum.

De la Torino luăm direcția Savona. Mergem lejer printre italienii care parcă conduceau ca nebunii, timpul trece repede și brusc dăm nas în nas cu Mediterana. Desigur, nu o vedeam, dar știam că este acolo. Îi simțeam mirosul! De la Savona găsim indicatorul de Nizza (ne-am gândit noi că e Nice!) și o lungim pe coastă. Ei bine, deși bucată asta de drum trebuie să fi fost cea mai splendidă, mi s-a părut cea mai obositoare. Era târziu și oboseala se acumulase, dar mă chinuiam să admir viaductele pe care treceam și orașele de sub ele, milioanele de lumini, tunelurile lungi în munte și bisericile de pe coline, luminate feeric. Îmi părea rău că nu pot opri pe austostrada să fac niște poze. Dar acum pe bune, să te oprești și să-ți montezi trepiedul acolo?! Nu cred că poliția ar înțelege!

Deja devenea din ce în ce mai istovitor și ne întrebam unde mama-naibii e frontiera aia franceza și când ajungem la ea. Numai că frontiera nu mai vroia să vină. Și iar autostradă, iar viaduct…până la un momentdat, în sfârșit, când ajungem la tunelul înainte de care scria mare Francia. Îmi venea să îmbrățișez panoul! 

Ieșim din tunel pe pământ francez și brusc văd un oraș jos luminat atât de feric, cum parcă nu mai văzusem niciodată. Până și al meu bărbat rămâne cu gura căscată, el care se enervează adesea să oprească mașina pentru că eu fac poze te miri unde. Jos se întindea Menton, luminat într-un mare fel! Nu se poate așa ceva, trage pe dreapta în mijlocul autostrăzii (bine, într-un refugiu se subînțelege!). Menton cere o poză! N-am putut să fac poza, era pe sensul celălalt, nu se vedea bine de pe sensul meu și dacă de oprit am oprit, vă închipuiți că nu puteam traversa autostrada. Însă imaginea Mentonului luminat în mii de culori ce se reflectau în mare nu cred că am s-o uit prea curând. 

Ca să mai scurtez puțin, de aici am ajuns repede la Nisa, prietena noastră ne aștepta încântată, reușim să ne garăm după 100 de ani, apoi mâncat, băut, somn, trezit sâmbătă, plecat la plimbare. Timpul fiind scurt, nu puteam să văd cât mi-aș fi dorit și a trebuit să aleg. Am ales Eze și Menton pe Moyene Corniche, inspirată desigur din articolele Mihaelei. Dacă ea a scris acolo să nu ratăm Menton, am zis că tre’ să mă duc să văd cu ochii mei minunea. 

Sâmbătă am plecat din Nisa pe o vreme SUPERBĂ, însorită și caldă, pe un drum ce șerpuiește între munte și mare, Ne-am oprit în Eze, după care am continuat spre Menton, în plin carnaval al lămâilor. O să povestesc mai pe larg despre fiecare. Dar pe scurt mi s-a părut FANTASTIC. Nu știu dacă a contribuit și vremea splendidă, însă munții, marea, casele colorate întinse în terase pe versanți, verdele palmierilor, nu cred că nu au cum să nu-i placă cuiva. Și toate astea în februarie! Parcă nici nu era iarnă, m-am plimbat prin Eze în pulovăr, iar în Menton portocalele erau coapte în pomi. Seara am admirat apusul de soare peste Nisa. Am cam alergat să-l văd, la propriu, după care am mers în centrul vechi să mâncăm niște specialități.
Eze Coasta de Azur Franta
Eze
Menton Coasta de Azur Franta
Menton
Menton Coasta de Azur Franta
Menton

Moyene Corniche
Nisa Coasta de Azur Franta
Nisa
Nisa

Întorși acasă am pus-o iar de o masă internațională. Cum prietena noastră este spaniolă ne-a gătit o tortilla adevărată pe care am savurat-o cu o busuioacă de bohotin, pentru că tocmai ce găsisem un magazin românesc în Nisa și făcurăm și de acolo piața (telemea, mici, vin, cârnați, murături, etc). Ce spuneam, oamenii cu piața, ăștia suntem!


Duminică am plecat direct, fără alte plimbări, cu mult mai multe bagaje decât am venit. Urmau 1000 de km, 9 ore de drum. Am salutat Marsilia de departe, la fel și Avignion, am traversat Provence, unde am vizitat doar un mare obiectiv, un Mc Donald’s, apoi am trecut de Lyon, am ajuns la văile înzăpezite din Auvergne și ușor ușor când pe marginea drumului au început să apară panourile turistice cu château nuștiucare am știut că am ajuns acasă. 

De obicei în mașină pe autostradă ascultăm un post de radio Info Autoroute, cu muzică și informații despre sectorul de autostradă pe care circuli (gen accidente, deviații, blocaje etc). Ei bine acum noaptea traficul se desfășura normal, lin, cu excepția unui câine. Da, un câine, care se plimba lejer la ceas de seară pe autostradă. Și culmea, câinele în cauză era fix la intersecția a două autostrăzi și ieșea la plimbare încoace și încolo când pe una când pe cealaltă. Noi ne amuzam teribil, la fiecare 5 minute erau știri despre celebrul câine. Râdeam noi râdeam, deși știm cu toții ce înseamnă un câine în față la 140 km la oră! Am început să caut pe hartă unde este exact patrupedul, dar nu era în drumul nostru. Până am ajuns acasă l-au prins, deci traficul a intrat in normal.

Astăzi încă mai am oasele înțepenite de la statul pe scaun în mașină și cred că dacă închid ochii încă mai văd autostradă. Poate îmi închipui si câini! 1000 de km într-o singură zi nu sunt ușori. Dar merită! Nisa și împrejurimile mi s-au părut de poveste. Dacă aveam Coasta de Azur în plan pentru vreo 3 zile din vacanță de vară, m-am cam răzgândit. Cred că aș putea sta toată vacanță acolo fără să mă plictisesc. Munți pentru drumeții, mare pentru bălăceală, orașe și sate  fermecătoare de vizitat, cadru agreabil, colorat, plăcut, ce-aș putea să-mi doresc mai mult. Alpii înalți la o aruncătură de băț, Provence și Marsilia la fel. Gata, mă mut! Am zis! 

S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

Étiquettes : , , , , ,