Cap de listă: Life of Pi (2012). Încep cu el pentru că este filmul care, sincer, mi-a plăcut cel mai tare! Dacă nu știți deja, Life of Pi urmărește aventura unui adolescent indian, care supraviețuiește unui naufragiu, în care își pierde întreaga familie, dupa care plutește în derivă pe ocean într-o barcă, însoțit de un..tigru. Acțiunea este un pic cam simplistă, mi-a adus aminte parcă de Naufragiatul (ăla cu Tom Hanks, îl știți voi!), dar compensează prin imagini, care apropo, sunt absolut geniale! Mai că îmi doream și eu să mă dau cu barca! Fară tigru eventual!


Însă dincolo de efecte vizuale, Life of Pi este o poveste deosebită despre suprvietuire, acceptare, credința și prietenie. De mult, n-am mai stat atât de fascinată la un film! Într-adevăr poate nu era un film de Oscar, însă regia, muzica și efectele sunt într-adevăr excelente. M-au impresionat peisajele și relația dintre Pi și tigrul Richard Parker, cel mai simpatic personaj din film. Dur, periculos, agresiv, exact tigrul este cel care-l ajută pe Pi să supraviețuiască. Cred că tigrul ăsta merita măcar o nominalizare la Oascar, dacă nu chiar un premiu! Pe bune! Oricum, povestea se învârte în jurul unui element principal: credința. Nu știu cât de bine este ea accentuată în film, față de carte, însă călătoria lui Pi pe mare, este cam ca acea pe care o facem și noi. Prin viață. Bun film, minunat, nota 10!



Tot 10 i-am dat și filmului The Best Exotic Marigold Hotel (2011) . A fost unul dintre cele mai faine filme pe care le-am văzut în ultimul timp. Habar nu aveam de el, până să-l recomande Alice pe blogul ei, apoi și Mira într-un comentariu. Pfff, cum de nu-l văzui până acum! La început am fost puțin, surprinsă,  de personaje și actiune, însă pe parcurs a început să-mi placă. Mi-a plăcut chiar foarte mult. Este un film calm, liniștitor și mai ales optimist. Îmi plac filmele optimiste și colorate. Fără împușcături, urmăriri și criminali. Distribuția este de excepție, cei care au văzut Downton Abbey știu despre ce vorbesc, povestea este încântătoare, iar India de pe fundal, exotică și fascinantă te face să visezi. Iar mesajul filmului, credința  indiană care zice că « totul va fi bine până la sfârșit, iar dacă nu va fi, înseamnă că încă nu e sfârșitul« …sună într-un mare fel.



Concluzie: după aceste două filme, vreau să merg in India! 


De la India trecem la un desen animat: Rise of guardians (2012).  Țin să precizez că eu nu prea mă uit la filme de animație. Până și când eram copil, preferam filmele … filme. Am văzut foarte puține animații, însă asta chiar e simpatic. După filmele de Oscar de anul asta, o poveste cu Moș Crăciun, Zâna Măselută, Iepurele de Paște, Moș Ene și Bau-Bau o găsesc numa’ genială!  Foarte frumos filmul și foarte bine realizat. Pentru copii, da! Și ce dacă, undeva în suflet cred că rămânem copii toată viața! M-a fascinat și parcă m-a făcut să reintru în acea lume magică al copilăriei. Va spun sincer că l-am urmărit cu sufletul la gură pe Moș Crăciun cum încerca să salveze el lumea de Bau-Bau. Mi s-a părut realizat bine la nivel vizual, animația este super, iar actorii sunt absolut minunați prin modul în care își împrumută vocile personajelor. Și ce actori! Nu în fiecare zi îl auzi pe Alec Baldwin în rolul lui  Moș Crăciun, iar pe Hugh Jackman în rolul Iepurelui de Paște! 

Am mai văzut  The Impossible (2012) și Les Miserables (1998) dar despre ele am vorbit deja.
 
Apoi, mi-a mai plăcut The last song (2010)-thx Cris-Mary. Joacă Miley Cyrus, dar dacă reușești s-o ignori, filmul este chiar bun. Este o dramă -romantică, a cărui acțiune se petrece într-o frumoasă casă pe plajă, unde doi frați Ronnie, o adolescentă rebelă și fratele sau mai mic își petrec vara (pfff, vara, unde este vara?) cu tatăl lor. Nu vă spun mai multe, vă las să-l vedeți. M-a impresionat! Cred că varsai și câteva lacrimi pe la sfârșit.

Și închei cu Playing for keeps (2012), cu domnul Gerard Butler, așa cum îl știm cu toții, Jessica Biel, pe care m-am chinuit să o ignor cât pot, că nu-mi place de fel, Uma Thurman și draga mea Catherine Zeta-Jones, idealul meu de frumusețe și eleganță. Filmul este o dramă-comedie de familie, drăguț, educativ, liniștitor numai bun de văzut cu un popcorn în brațe, după o zi grea.
 
Am mai încercat să văd The Master (2012), l-am închis după 10 minute. 
 
 Voi ce mai văzurăți?

 



Étiquettes :