Am auzit numai lucruri bune despre Florența; oraș romantic, leagănul renascentismului, muzeu în aer liber, capitală a artei, ba chiar unii ziceau că-i mai frumoasă decât Roma și curioasă de toate acestea am zis că-i cazul să mă duc și eu să văd minunea. Florența nu fusese din start o prioritate pentru vacanța asta, dar cum treaba cu Cinque Terre și mai ales cu Sentiero Azzurro căzuse, și cum era destul de în drum, am zis s-o includem și pe ea în circuitul nostru. Nu știu dacă a fost vorba de ziua cu pricina, de moment, de gusturi, sau poate că pur și simplu Florența reală nu este orașul pe care mi l-am imaginat eu; nu mi-a părut rău că am vizitat-o, dar n-aș putea spune că m-a impresionat foarte tare. Cum așa? Păi să o luam cu începutul…



Ne-am trezit în Pisa în cea de-a patra zi de vacanță și ultima petrecută pe meleaguri italiene. Panul era desigur stabilit încă de acasă: atacăm capitala Toscanei. La Florența am ajuns desigur spre prânz și după ce am parcat mașina undeva aproape de centru, am început, după cum probabil vă așteptați, cu prima bodegă ieșită în cale. De data asta băusem cafeaua, toate erau cât se poate de clare, Domul  era la locul lui și foarte impresionat de altfel, numai că stomăcelele noastre cam începuseră să ghiorțăie. Cum era din nou prea devreme pentru prânz și prea târziu pentru micul dejun, am zis că un platou cu bruschetele casei, însoțite firește de un pahar de vin, trebuie să meargă la sigur. Nu prea știam ce vin să aleg, așa că i-am cerut ospătăriței să aleagă ea în locul meu. A ales un Chardonnay din nu-știu-ce regiune a Italiei și-mi pare rău acum că n-am întrebat-o încă odată regiunea, pentru că zău că-a fost unul dintre cele mai bune vinuri albe băute în ultima vreme. Și tocmai când mă amuzam cu Andrei despre cât o să coste la cât de bun era, numai ce văd în geam mesajul de mai jos. E clar, sigur voi plăti o avere!








N-am plătit până la urmă o avere pe vin, așa că am continuat liniștiți plimbarea cu o tură prin Piața Domului, admirând desigur Domul, adică Catedrala Santa Maria del Fiore, clopotnița sa Turnul Giotto și mai puțin Baptiseriul Sf Ioan, care era în renovare. Ansamblul este deosebit prin culoarea și arhitectura sa, impunător, nimic de zis în privința asta, însă ce nu mi-a plăcut deloc a fost că, la fel ca la Pisa, am avut impresia subită că toată populația planetei se găsește în același loc, la același moment cu mine, impresie care s-a prelungit și amplificat pe toată durata plimbării prin Florența. Desigur că nu mă așteptăm să fiu doar eu în oraș, dar zău că o aglomerație mai mare și mai sufocantă ca aceea n-am văzut niciodată. Apoi a mai fost și vremea. Nu știu cum s-a făcut, dar toată vacanța a fost vreme bună, numai la Florența a plouat. În plus, eu eram îmbrăcată că o floare, în rochiță subțire și fără mâneci (ce să mai zic despre Andrei care era în pantaloni scurți!), noroc că lăsasem o geacă de blugi prin mașină. Eh, n-a fost așa grav, până la urmă a mai ieșit câte puțin și soarele, iar la o adică tot rucsacul cu echipamentele de munte, bocanci, geci și polare erau în portbagaj.

Giotto
Santa Maria del Fiore
Santa Maria del Fiore
Santa Maria del Fiore



Catedrala Santa Maria del Fiore și Turnul Giotto







După ce ne-am delectat cu Domul și restul construcțiilor de pe lângă el, am plecat ușor spre Piața San Lorenzo, unde se găsea și biserica cu același nume. Am uitat să va zic, tipul de la parcare ne-a dat o hartă turistică și ne-a și încercuit ce e mai important de văzut. Asta probabil pentru că știa cât o să ne coste parcarea. Din Piața San Lorenzo nu știu cum ne-am învârtit, că imediat am ajuns la Mercato Centrale, o piață mare, acoperită cu o mulțime de bunătăți, unde nu ne-am putut abține să nu aruncăm o privire. Din păcate doar cu privirea am rămas, prețurile erau cam măricele. Am mai străbătut la pas niște străduțe și am ajuns înapoi la Dom, de unde am luat-o la pas, trecând prin Piazza della Repubblica, spre Palazzo Vecchio. Aici mi-a plăcut, așa am decis să zăbovim mai mult, deci ne-am așezat la o terasă să admirăm în tihnă Piața Signoria, centrul orașului vechi, cu galeriile ei de sculpturi cu tot. Deosebit loc într-adevăr, cred că preferatul meu din oraș.  












Mercato Centrale








Piazza della Repubblica

 

Palazzo Vecchio


Piazza della Signoria

 Pe David a lui Michelangelo mi l-am pus pe frigider. La fel de gol, firește :D. 






După vreo oră petrecută în Piața Signoria, am plecat mai departe și traversând Galeriile Uffizi – având la dispoziție o zi nu mi s-a părut relevant să întru s ale vizitez, plus că am auzit de cozile infernale de la bilete- și am ajuns numaidecât la Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din oraș. Interesantă arhitectura lui văzută din exterior, pentru că traversându-l am intrat în puhoiul de oameni. L-am traversat repede și ajunși pe malul celălalt, mult mai respirabil de altfel, am continuat plimbarea. Am admirat Palatul Pitti, am intrat și vizitat Forte di Belvedere (asta ca să nu credeți că eu nu întru pe nicăieri) și am termiat plimbarea cum altfel decât în Piața Michelangelo, spre disperarea lui Andrei, enervat de atâtea coborâri și urcări. Într-adevăr, orașul se vede fabulos de acolo.  



Galeriile Uffizi

Ponte Vecchio





Forte di Belvedere



Piața Michelangelo


Cum era destul de târziu, după ce ne-am delectat cu panorama din Piața Michelangelo, am mers direct la mașină și cu mașina înapoi la Pisa la hotel. 
 
Ca și concluzie, hmmm, ei bine, mi-a plăcut și nu mi-a plăcut la Florența, dacă înțelegeți ce vreau să zic. În ciuda celor citite, orașul mi s-a părut un pic comercial, supraestimat și din păcate, cam neîngrijit și murdar. Știu, acestea nu-s criterii să nu-ți placă un oraș, dar trebuie să recunoaștem că involuntar contribuie la starea de spirit și la părerea finală. Poate că am prins eu Florența într-o o aglomerație extrem de enervantă, deși mă îndoiesc că nu-i tot timpul așa.
 
Pe de altă parte nici n-aș putea spune că nu mi-a plăcut deloc. Arhitectura, clădirile, bisericile-mai ales bisericile- sunt toate impresionante, iar muzeele ascund opere de artă inestimabile și demne de văzut. În rest, mi-am dat seama mai mult că niciodată că totul se rezumă la gusturi, ar fi și aiurea să fim toți la fel. Mai depinde și de moment, și de ce nu și de așteptări. 



În fine, la Florența am mers din pură curiozitate. Nu-mi pare rău că am făcut-o și probabil că m-aș întoarce cândva cu gândul de a profita mai mult. Eu i-aș aloca (pentru mine personal) 2 zile, pentru că nu sunt genul care să ia toate muzeele la rând, cu excepția celor care mă interesează în mod expres. Însă dacă ești pasionat într-adevăr de artă-  și nu mă refer aici doar la văzut anumite muzee de dragul de a le vedea, sau pentru că toată lumea le vede- atunci probabil că 3-4 zile te-ar avantaja.  Însă cu prima ocazie cu care mai ajung în Toscana, am zis că voi merge spre așezările mai mici, spre orașele, spre sate liniștite (dacă mai există așa ceva pe acolo!) si pitorești și poate spre podgorii. Însă când va fi această dată viitoare… e greu de explicat.

Albumul foto Florenta 2014 îl găsiți AICI




Etichete: , , , ,