Știu că afară e cald, aproape vară și nu prea mai merg poveștile cu zăpadă. Dar nu pot să nu mă gândesc cum acum fix trei luni eram la Mont Dore, în Masivul Central și ne bucuram cu toții de zăpadă, la grămadă cu alți oameni, înghesuiți unii peste alții prin hoteluri, restaurante și pârtii de ski, fără să bănuim ce va urma. O idee se contura că știrile despre covid incepuseră să apară, dar nu ne-am fi imaginat nici în ruptul capului scenarii despre școli închise, izolare la domiciliu și declarații de completat. A fost firește ultima escapadă de acest gen, vom vedea de-acum când se ve preconiza următoarea. Și a fost frumos, chiar dacă zăpada a fost puțină, ne-am jucat, ne-am bucurat, ne-am relaxat și cel mai important am adăugat momente frumoase la borcanul nostru cu amintiri.
Escapada aceasta la munte a fost gândită cu mult timp în urmă, undeva prin vară. Îmi doream foarte tare ca Erika să profite de zăpadă și cum în regiunea noastră ninge foarte rar singura șansă era să mergem la munte. Eu iubesc zăpada. Așa cum este ea rece, venită la pachet cu iarană grea, troiene sau viscole. Am copilărit cu zăpadă și vreau ca și copiii mei să se bucure de ea, să ajungă să o îndrăgească, să facă bătăi cu bulgări, oameni de zăpadă, săniuș și mai tarziu ski, drumeții si alte sporturi de iarnă. Nu vreau să cresc niște copii friguroși și pretențioși care să nu știe ce este aceea zăpadă. N-am noroc de o regiune în care să ningă, iar de câțiva ani problema cu lipsa zăpezii pare să se extindă peste tot prin Franța, dar atât timp cât încă va mai ninge, vreau să ne organizăm anual vacanțe de iarnă la zăpadă. Oriunde ar fi ea.
Doream inițial să plecăm în perioada sărbătorilor, dar pentru că nu ninsese de ceva timp am hotărât în final să mergem în vacanță inter-semestrială din februarie. Vizam o stațiune din Alpi, dar din motive logistice am ales ceva mai aproape, Mont Dore, unde am mai mers de câteva ori. Avantajul nostru este că Masivul Central este cel mai aproape masiv muntos de casă, cam la 370 km, 3 ore și jumătate pe autostradă. Dezavantajul este că altitudinile fiind mici, nu prea mai este zăpadă multă din cauza schimbărilor climatice din ultimii ani. Am regăsit coamele domoale ale masivului Sancy nu foarte diferite de cum le lăsasem în septembrie 2017. Golașe și acoperite cu iarbă, un peisaj destul de dezolant pentru luna februarie. Sinceră să fiu, dacă aceste schimbări climatice păreau până nu demult un clișeu, ceva despre care lumea vorbea mai mult în teorie dar fără să fie prea vizibile pentru noi, ei bine acum sunt cât se poate de simțite, chiar și de noi oamenii obișnuiți. Nu mai vorbesc de verile foarte toride și secetoase (la noi sunt 30 de grade acum în mai), dar precipitațiile sub formă de zăpadă iarna au devenit inexistente, chiar și în zonele muntoase, ceea ce nu este trist numai pentru noi turiștii că nu ne mai putem petrece vacanțele cum vrem, dar și o schimbare majoră pentru natură, pentru munte, pentru intreaga planetă de altfel. Care sunt măsurile de luat și drumul de urmat este greu de spus, cert este că noi, umilii locuitori din Touraine, trebuie să batem sute de kilometri pentru a ne bucura de zăpadă, iar ai noștri copii, fie că ne place sau nu, vor trăi altfel de ierni decât cela pe care le-am cunoscut noi în copilărie.
Am căutat pentru acesta escapadă o cazare în stațiunea Mont Dore, una dintre cele mai renumite și preferata noastră de la poalele masivului Sancy, cel mai înalt și pitoresc din Masivul Central. Fiiind perioada vacantelor la ski nu am găsit nimic care să-mi convină, așa că m-am orientat spre stațiunea La Bourboule, unde am găsit un hotel foarte drăguț și primitor de animale, căci doar nu vă închipuiți că am plecat fără Azorel. E mult mai greu acum, trebuie să recunosc, cu doi copii mici și câinele după noi. De fiecare dată zicem să găsim o soluție pentru el și mereu sfârșim prin a pleca cu el în vacanță. Nu pentru că n-am găsi soluția, ci pentru că ne-am obișnuit cu el. Orășelul La Bourboule s-a dovedit a fi foarte pitoresc și animat, o plăcere să te plimbi pe seară pe străzile lui. Zăpada a fost prezentă de la 1300m în sus, mai jos de aceasta altitudine doar iarbă verde. O schimbare majoră față de iarna 2013 când am fost fix în aceleași locuri și am găsit mult mai multă zăpadă.
La Bourboule este o stațiune turistică situată în departamentul Puy de Dome, regiune Auvergne-Rhone-Alpes, la o altitudine de aproximativ 850m pe valea săpată printre munții masivului Sancy de râul Dordogne. Nu mai fusesem până anul acesta. Un pic mai sus pe aceeași vale se află statiunea Mont Dore, la o altitudine de aproximativ 1050m, ceva mai turistică și dichisita. Mai sus de stațiune, cam pe la 1300m altitudine și 3 km de Mont Dore, se află punctul numit Pied du Sancy, baza tutoror pârtiilor și a instalațiilor pe cablu ce împânzesc masivul Sancy, vârful sau cel mai înalt, Puy de Sancy, fiind de altfel și cel mai înalt vârf al Masivului Central Francez (1885m). Ne-am mulțumit cu cazarea la Bourboule, urmând ca în fiecare din zilele petrecute în zonă să ne deplasăm cu mașina la Pied du Sancy pentru săniuș, drumeții, oameni de zăpadă și alte activități de iarnă.
Ceea ce am și făcut de altfel. Erika s-a dat cam în fiecare zi, mai mult sau mai puțin timp, după dispoziție și chef, cu sania pe pârtiile amenajate pentru săniuș. A făcut oameni de zăpadă și bătăi cu bulgări. N-a fost o zăpadă perfectă, dar a fost suficientă așa cu a fost, mai ales pentru un copil. Daria a încercat și ea zăpada. Prea rece și prea umedă.
Într-una din zile am urcat cu telefericul până la punctul terminus, gândindu-ne că acolo vom găsi mai multă zăpadă și mai bună, lucru foarte adevărat de altfel. Din păcate zona de sus este destul de abruptă, practic este puțin loc plat unde poți sta cu copiiI pentru joacă în zăpadă. De sus pornesc pârtii în toate sensurile și ceva trasee de drumeție, inclusiv cel spre vârf, dar nepracticabile iarna. Cu toate acestea am găsit un locușor, Erika s-a jucat în zăpadă singură sau cu alți copii, Daria a dormit profund în port-bebe ajutată de aerul rece de munte, iar noi doi ne-am bucurat de priveliști și de baia de soare. Soare din acela de altitudine, de munte cu zăpadă, cel mai fain soare.
În altă zi am făcut o drumeție cu rachetele de zăpadă. Complicat și cu asta, din cauza lipsei zăpezii cam toate traseele omologate pentru rachete erau impracticabile. Întâmplător, la finalul unei zile de munte, pe când beam un vin fiert la terasa de la baza pârtiei, am văzut un afiș publicitar despre drumeții cu un ghid. Am zis ce-ar fi să încercam, așa că a doua zi ne-am prezentat la ora și locul stabilit cu rachetele și echipamentul din dotare. Am întrebat dacă ne primește cu copiii, a zis că nu e problemă dacă credem că ne descurcăm. Traseul era unul ușurel firește, din acela să te bucuri de peisaje, de munte, așa că ne-am descurcat binișor. A fost super faină plimbarea, eu cu Daria în port-bebe, Andrei cu Erika în bebe-rucsac, sau pe jos la cerere, căci mult nu stă în acel rucsac. Ghidul ne-a mai povestit una-alta, despre ce aveam prin jur, așa că ne-a părut rău că n-am știu mai din timp, am mai fi făcut altă drumeție cu el.
Atunci ne-am gândit revenim weekendul de Inaltare, care este chiar weekendul acesta când scriu aceste rânduri, insa covidul avut alte planuri cu noi, iar masivul Sancy nu se afla in raza noastră de 100km depărtare de casa. Dar munții nu pleacă din loc, om reveni când s-o putea.
Mai jos las cateva poze.
S-ar putea să te intereseze și:
Lasă un răspuns