Prima dată m-am plimbat prin Montmartre în 2010. Era iarnă, înainte de Crăciun, pe deasupra și lapoviță, eram la una din primele noastre excursii în doi, vă dați seama că istoria cartierului și artiștii care s-au perindat prin el nu mă preocupau prea tare. Recunosc, nici nu ne-am plimbat atunci chiar prin toate ungherele, bazilica Sacré-Cœur, panorama Parisului și câteva străduțe mai importante, cam în asta a constat toată incursiunea. De atunci, deși am revenit de mai multe ori la Paris, Montmartre n-a fost chiar cap de listă, preferând de fiecare dată alte locuri. Însă de data aceasta am vrut să merg cu mama în „cartierul artiștilor”, atât pentru ea, pentru că nu fusese niciodată, cât și pentru mine, dornică să pătrund mai adânc în „sufletul” lui.  
   
Dacă mi-a plăcut Montmartre? Desigur! A fost o experiență interesantă pe care o recomand oricui vizitează Parisul. În plus, cartierul nu este foarte mare, o plimbare ca a mea se poate face lejer în câteva ore. De ce să vizitezi Montmartre? Probabil că, în primul rând, tocmai pentru Bazilica Sacré-Cœur și pentru priveliștea pe care o ofera scuarul din fața ei peste Paris, cartierul aflându-se pe un deal, punct culminant al capitalei. Apoi, pentru  că Montmartre este un cartier gastronomic și cultural cu un șarm autentic, și nu în ultimul rând, pentru că este încărcat de istorie și de „umbrele” artiștilor care l-au locuit, sau frecventat în trecut. Dacă sunt și inconveniente? Firește. Ca peste tot. Cartierul nu este foarte curat, multe dintre obiectivele cheie nu-s atât de bine întreținute pe cât ar merita, iar fețe dubioase te urmăresc cam des de după garduri. Ca să nu mai vorbesc c-am avut parte de o caniculă îngrozitoare. Dar am supraviețuit, iar plimbarea a avut un farmec aparte. 
Ce a ieșit vedeți în jurnalul-foto de mai jos.

Montmartre Paris Franta
Rue du Chevalier de la Barre, în spatele bazilicii Sacré-Coeur

Montmartre Paris Franta

 Impresionată și din spate- Sacré-Coeur văzută de pe rue du Chevalier de la Barre
Montmartre Paris Franta
Rue du Chevalier de la Barre- vedere spre Saint-Pierre de Montmartre, una dintre cele mai vechi biserici din Paris.

Montmartre Paris Franta
rue Cortot- în dreapta Musée de Montmartre
Montmartre Paris Franta
O luăm la dreapta pe rue des Saules, nu înainte de a observa La Maison Rose

Montmartre Paris Franta
Pe rue des Saules, cabaretul Lapin Agile frecventat cândva de poeți, muzicieni, scriitori, pictori etc, printre care și de Picasso și prietenii săi.

Montmartre Paris Franta
Clos Montmartre, vie cu aproximativ 2000 de vițe de diverse soiuri. 
Montmartre Paris Franta
pe rue de l’Abreuvoir, unde, la numărul 12, a locuit Camille Pissaro, pictor impresionist.

Montmartre Paris Franta
Place Dalida, numită după numele cântăreței care a locuit de altfel în Montmartre.

Montmartre Paris Franta
rue de l’Abreuvoir vazută din Place Dalida

Montmartre Paris Franta
rue de l’Abreuvoir vazută din Place Dalida

Montmartre Paris Franta
Villa Léandre, considerată una dintre cele mai frumoase străduțe din Paris
Montmartre Paris Franta
Pe rue Lepic se găsește le Moulin de la Galette, restaurant celebru simbolizat de o moară .
Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta
rue Norvins
Montmartre Paris Franta
  rue des Saules
Montmartre Paris FrantaMontmartre Paris Franta
Ajouter une légende
rue Norvins
Montmartre Paris Franta
Place du Tertre
Montmartre Paris Franta
Place du Tertre-în ciuda aglomerației și a aspectului comercial, piața cu tablouri mi-a plăcut la nebunie – culmea! Cred că am dat vreo cinci ture, am admirat fiecare tablou și am apreciat fiecare artist.
Montmartre Paris Franta
Place du Tertre- și el a apreciat că îi pozez tablourile :))

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre- artiști la datorie 

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre
Montmartre Paris Franta
Bazilica Sacré-Coeur…
Montmartre Paris Franta
… si panorama Parisului

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta

PS: Plimbarea n-a fost chiar la întâmplare, m-am inspirat de pe acest site. Sincer mi se pare perfectă, acoperă tot ce este de văzut în Montmartre. Firește că noi am adaptat-o puțin, în primul am pornit de la hotelul nostru aflat pe rue Ramey, apoi am mai sărit pe ici pe colo „obiective”, am mai adăugat altele după stare și chef.

Etichete: , , , ,