Saint-Cyr-sur-Loire este o comună „lipită” de Tours, una din cele 19, care formează așa numita „Communauté d’agglomération Tours Plus„, aglomerația urbană din jurul orașului Tours. Nu este o localitate turistică, unde să te duci să vizitezi obiective deosebite, ci mai degrabă o localitate drăguță și liniștită, bună de locuit dacă ai ceva bani și vrei să scapi de centrul agitat al orașului. Cu mașina trecusem de nenumărate ori prin Saint-Cyr, în drumurile mele prin regiune și primul lucru pe care îl remarcasem, în afara caselor elegante, a fost așezarea localității în pantă, pe o colină ce surplombează Loara, ceea ce îmi amintea de fiecare dată, cu drag, de munte. 



 



Într-una din zilele trecute m-am gândit să fac și o plimbare la pas până acolo, că vorba aia, departe nu este, doar treci podul peste Loara și ai ajuns. Dincolo de casele arătoase, construite cu gust, fără extravaganță, sau grosolănie, deși despre oamenii care locuiesc aici se zice că au destul de mulți bani, mărturie stând prețurile caselor și terenurilor, Saint-Cyr mi s-a părut un paradis al trandafirilor. Aproape fiecare curte, avea cel puțin o tufă, fie în grădină, fie atârnând pe gard. Colorați, distinși mirositori, trandafirii dădeau parcă un aer inedit locului. 

Cred că dintre toate florile, îmi plac cel mai mult trandafirii. Îi găsesc atât de eleganți, aristocratici, sofisticați, total diferiți de toate celelelte. Nu cred că mai are rost să vă povestesc de curtea copilăriei, și aleea care ducea la poartă, plină de o parte și de alta cu cu trandafiri colorați, care îmi încântau privirea și mă desfătau cu parfumul lor. Deja încep să vă plictisesc cu nostalgiile mele din copilărie. Dar cu siguranță, dacă voi avea vreodată o curte, mi-ar plăcea să fie ticsită cu trandafiri, de toate formele și culorile, care să-mi mute nările în fiecare seară de vară cu parfumul lor. 

Revenind la Saint-Cyr-sur-Loire, plimbarea pe străzile comunei mi s-a părut încântătoare. Parcă eram într-un parc, nu într-o localitate: liniște, pace, armonie, bun-gust, curățenie. Casele sunt frumoase toate, sunt noi, sau dacă sunt vechi, atunci  sunt renovate, de ți-e mai mare dragul să le privești, darămite să locuiești în vreuna. Grădinile sunt și ele ageabile, îngrijite, majoritatea doar decorative. În localitățile acestea care fac parte din aglomerația urbană, terenurile din jurul caselor sunt destul de mici pentru a avea o grădină de zarzavaturi sau legume și poate că și oamenii care aleg să locuiască aici nu se complică prea tare cu agricultura. 

Pe stadă e liniște. Nicăieri nu se aude muzică, gălăgie, râsete, sau țipete. Nici țipenie de om pe stradă.
Aici fiecare își vede de treaba lui, în curtea lui, sau în casa lui.
Nimeni nu iese la stradă să caște gura, să vorbească cu vecinul, sau să
stea pur și simplu la șosea, așa cum eram eu obișnuită în satele din
România. Este o altă lume, clădită pe alte valori, o lume poate mult mai
rece și mai individualistă. Terasele, foișoarele, mesele sunt în spatele casei, astfel încât să fii ferit de privirile celor ce trec pe stradă, iar ei la rândul lor să fie feriți de zgomotul tău. 


Sinceră să fiu, dacă casele și străzile n-ar arată atât de îngrijite, aș fi avut impresia că  Saint-Cyr este nelocuit de oameni. Și totuși este locuit…
  
 Vă las cu câteva poze acum și cu mireasma virtuală a trandafirilor din Saint-Cyr. 











 



















Înapoi în Tours… 





S-ar putea sa te intereseze si:


Etichete: , , , ,