Zilele astea m-am plimbat foarte mult prin Tours. Atât de mult cât să-mi ajungă tot anul. Am profitat de faptul că este mama aici și vorba aia, nu puteam s-o țin în casă și am mai profitat și de vremea caldă și însorită. Cu ocazia aceasta mi-am scos și aparatul la plimbare, așa greu cum este și mi-am imortalizat orașul în plină vară. Știți?! Vara orașul meu mi se pare gol. Poate din poze nu s-ar zice, însă eu așa îl văd, așa îl simt. Pe străzi plutește un aer de vacanță, încă de la orele dimineților, și asta pentru că majoritatea localnicilor sunt plecați în concedii. Cu toate acestea Tours nu rămâne chiar pustiu În lunile de vară dau năvală turiștii. E plăcut să-i vezi și să te pierzi printre ei! Cred că avantajul de a locui într-un oraș turistic, este acela că vara te simți în vacanță chiar dacă nu ești.

Acum vă las cu un șir interminabil de poze, care sper să nu vă plictisească. 
 
 Apropo, voi cum vă petreceți vara? 

Primăria din Tours.
Este o clădire impresionantă pe din-afară, însă nici interiorul nu se lasă mai prejos: este un adevărat muzeu. Am intrat însă cu o singură ocazie, atunci  când m-am căsătorit.

Rue Nationale
Este „strada de shopping”, cu multe magazine de o parte și de alta, acum brăzdată și de tramvai.

 Tramvaiul din Tours este nou, încă nu este dat în folosință. Circulă fără pasageri deocamdată, cred că fac teste, pentru trafic, sau pentru linii. Marea inaugurare va fi la sfârșitul acestei luni.

Pont Wilson, vechi pod de piatră peste Loara

Pont Wilson
O tersă noua la piciorul podului

Roata din Tours 
Nu este mereu aici, ci doar câteva luni pe an, iarna și vara. Nu m-am dat niciodată în ea, dar intenționez să o fac pentru că sunt tare curioasă de panorama care se vede de sus.

Caruselul 
Sunt două în oraș. Nu m-am dat, firește, e pentru copii!

Pont Wilson
Pont Wilson și Loara, destul de umflată pentru perioadă aceasta din an. 
Apropo de Loara… 
Vara, de obicei, fluviul este destul de secat, astfel că ies la vedere o mulțime de plaje cu nisip fin, numai bune de pus cearceaful și lenevit la soare. Uneori apa scade așa de mult, că te plimbi prin albia seacă în anumite locuri. Ei bine, cam așa era și săptămâna trecută joi…

 …În schimb vineri lucrurile s-au schimbat radical. 
Peste noapte fluviul a crescut semnificativ, toate plajele din ziua precedentă, inclusiv cea pe care lenevisem eu, erau sub apă, apă care curgea la vale cu o viteză icredibil de mare. Toate așa, brusc, peste noapte. Și atunci mi-am amintit cum am dormit eu cu cortul pe o insulă a Loarei cu vreo 3 ani în urmă. 
Pfff, never again!

 

Catedrala Saint Gatien din Tours-construită între 1170 și 1547. 
Încă mai mă întreb cum reușeau oamenii la vremea respectivă să construiască asemenea coloși? Și mai ales pentru ce atâta opulență?

Micul tren turistic din Tours.
În schimbul a 6.50 euro faci cu el turul celor mai importante obiective turistice din oraș. 



Gradina Prébendes



 Restaurantele din centrul vechi, așteptându-și clienții

Place Plumereau– sufletul orașului, „buricul târgului”



Vieux Tours
Vieux Tours

Vieux Tours

Vieux Tours

Vieux Tours

Case medievale cu bârne din lemn

Nu-i așa că orășelul meu este simpatic?!
 
 Un weekend excelent vă doresc!
Etichete: , , , ,