1. Vinul. Da, in primul rand vinul. Nici nu as fi putut incepe altfel. Doar Moliere spunea ca „O carte, un prieten, o sticlă cu vin îţi aduc fericirea ”, nu? Credeti-ma ca el spunea asta! Nu stiu daca stiti, dar sunt foarte pasionata de vinuri. Imi place sa le vad, sa le miros, sa invat despre ele, sa le admir si mai ales sa le beau, dar nu oricum, ci asortate perfect cu ceea ce mananc. Pentru ca neasortat, vinul nu are nici un farmec. Nu intelegeti gresit, nu sunt o alcoolica, dar consider ca o masa copioasa cere intodeauna un vin bun si mai consider ca alegerea vinului este o arta. Vinul este un accesoriu important pentru o mancare, asa cum este, pentru o femeie, o poseta sau o pereche de pantofi. Niciodata nu vom purta o rochie eleganta si in picioare o pereche de adidasi, nu ? La fel, nu prea merge sa mananci o friptura de porc si sa servesti un vin alb dulce. Bine, acum clar, gusturile fiecaruia dintre noi nu se discuta, dar eu spun ce scrie la carte. Orice masa, cum ar fi ea , modesta sau selecta, nu este de conceput, pentru mine, fara un vin adecvat, in combinatie bine cu preparatele culinare, intrucat un vin ales corect mareste calitatile gustative ale felurilor de mancare si in acelas timp mancarea bine aleasa evidentiaza mai bine calitatile vinului. Si am nimerit fixa ici, in raiul vinurilor.
Aici nu exista masa la care sa nu se bea un pahar cu vin. Cineva spunea ca vinul s-a nascut francez. Incep sa cred ca asa este. Pentru ca daca te uiti cu atentie, harta Frantei este plina de podgorii care au facut istorie: cine nu a auzit de regiunea Champagne, de unde provine acel vin spumant, pe care noi il numim „sampanie” ? Alsacia, Valea Loarei, Burgundia, Burgogne, Bordeaux, Rhone, Provence etc, toate sunt podgorii ale celor mai gustoase, parfumate si evident, celor mai scumpe vinuri din lume.
2. Orasele cu stradute inguste si multe zone pietonale. Intodeauna mi-a placut sa locuiesc intr-un oras de provincie, linistit si cochet, mai degraba decat intr-o capitala cosmopolita si aglomerata. Asta si datorita firii mele. Nu sunt genul care merge prin cluburi sau prin mall-uri si detest oricum galagia si aglomeratia. Asa ca un orasel micut, unde oriunde te poti duce oriunde pe jos, este fix pe placul meu. Ador orasele elegante, ingrijite, cu un centru vechi dichisit si rafinat, brazdat de stradute inguste, intime si misterioase, cu felinare atarnate la colturi, cu usi mari din lemn la cladiri si cu ferestre pline de flori colorate. Ce vreti, sunt o romantica incurabila ! Sa ma plimb in voie, ori de cate ori am chef, fie iarna, fie vara. Si aici in Franta, la fel ca in cam toata Europa de Vest, sunt destule. Si asta pentru ca pe aici nu a fost un regim comunist care sa le demoleze si sa contruiasca « case ale poporului », sau blocuri inalte, care mai de care mai hidoase. Pacat de centrul vechi al Bucurestiului, care zace in mizerie, gunoaie, si degradare, care rasuna a manele si desi plin de cladiri vechi de patrimoniu, toate stau sa cada fara ca nimeni sa miste vreun deget . Offf…
3. Arhitectura uniforma a cladirilor. Imi place omgenitatea in arhitectura si detest cand vad construindu-se aiurea, vechi langa nou, modernist langa clasic. Aici, atat in orase cat si in satele din imprejurimi (conceptul de sat fiind foarte diferit de satul din Romania), am ramas impresionata de case, care sunt parca rupte din poveste si cel mai important, sunt omogene. Nu sunt identice, dar toate sunt in celasi stil, respectandu-se probabil un plan de urbanism atunci cand se construieste. Stiati ca am vrut sa fiu arhitect si am luat chiar cateva lectii de desen tehnic si am vrut sa ma specializez in restaurare cladiri ? Ehhh…dar m-a chemat banca! Aici orasele nu sunt eterogene, casele avand aceeasi forma si culoare, nu una verde, alta roz. Nici una mai impunatoare ca alta. Pentru ca omu’ poate nu-si face casa doar ca sa arate cat este el de barosan, ci sa se simta bine in ea si nici autorizatia de constructie nu se ia cu spaga la primar. Cel mai important pentru ochiul meu, este insa, faptul ca sunt mai putine blocuri inalte si gri, pe care oricum le urasc din suflet si mult mai multe cladiri joase printre care parca poti sa respiri.
4. Castelele, fortaretele, cetatile medievale,podurile despre care nu mai are rost sa mai vorbesc, pentru ca am vorbit destul aici;
5. Restaurantele cu masute afara. Pur si simplu le ador! Restaurantele micute, stramte, prin care abia te misti, decorate in stil clasic, adesea rustic, cu masute inguste, inghesuite una in alta, cu terase in fata, unde scaunele sunt asezate obligatoriu cu fata la strada, sunt de-a dreptul fermecatoare. Cu meniurile si preturile afisate afara, preturi care includ servirea, painea si carafa de apa. Nici nu stii pe care sa il alegi ! Fiecare te imbie, te cheama sa te asezi si sa gusti din preparatele sale.
6. Micile barulete, brasserile si bistro-urile, unde te poti aseza sa bei un coctail sau o bere rece. Unde te poti amuza cu prietenii, unde te poti relaxa, intr-o seara racoroasa de vara, sau sub o umbrela, cand afara ploua, de unde poti privi lumea care trece pe strada, ascultand o muzica buna in surdina. Aici poti poti citi ziarul dimineata, sau o carte, cu o cafea aburinda, sau un ceai pe masuta. Poti servi un croasant, sau un sandvis, evident sezand pe un scaun cu fata aspre strada. Cred ca in aceasta tara, privitul la strada, este o traditie !
8. Gradinile si parcurile. Micute, dar foarte curate, dichisite si aranjate, gradinile frantuzesti sunt perfecte pentru a lua o gura de aer in mijlocul orasului. Se pare ca si arta gradinilor este un domeniu in care francezii si-au etalat din plin spiritul sofisticat. Axe drepte, cercuri, dreptunghiuri, totul este geometri si simetric. Nu vezi nici o alee cu traseu liber, nici o zona de vegetatie crescuta natural. Copacii sunt nelipsiti, inalti si stufosi, dar se afla la marginile parcului, cu rol de delimitare. Astfel cuvantul cel mai des asociat gradinilor frantuzesti este cred ca este „maretie”.
9. Bucataria franceza. Cand am venit aici o uram si am sfarsit prin a o adora. Francezii, ca si romanii, sunt destul de gurmanzi, doar ca felurile de mancare si obiceiurile difera. Bucataria este o arta, un cult, asa ca intre orele 12 si 14, nici o activitate nu mai „misca”, toata lumea este la masa, iar cine are posibilitate face si o mica siesta dupa. Dragut, nu ? Fireste ca nu lipsesc de la masa doua elemente : branza si vinul. Cum am spus mai sus, aici există o legătură foarte puternică între tipul de vin şi felul de mâncare. La fiecare masă se bea vin, dar destul de rar neînsoţit de mâncare. Brânza este o altă parte insemnata bucătăriei franceze : cu coaja, fara coaja, cu mucegai, imputita sau nu, tipurile de brânză sunt numeroase – peste 300, cam cate una pentru fiecare zi din an, asa mi s-a spus. Tin sa precizez ca nu ma dau in vant dupa branzeturi, dar nu spun nici ca nu imi plac. Si bineinteles ca sa ii sporim calitatile gustative, o servim alaturi de…ati ghicit un vin potrivit ! In orice caz, bucătăria franceză este considerată de mulţi specialişti drept cea mai bună, rafinată şi sănătoasă bucătărie din lume, doar cele mai mari scoli de bucatari, cofetari sau patiseri sunt aici. Ati vazut filmul „Julie si Julia”? Vedeti-l sa va convingeti! Oricum, bucataria de zi cu zi, nu este scumpa deloc, se poate face acasa de oricine. Inca nu am invatat multe preparate, dar imi voi rezerva timp, pentru ca toate arata intr-un mare fel!
10. Zambetul oamenilor, de care am fost placut impresionata, mai ales pt ca vin dintr-o tara unde majoritatea oamenilor mai au putin si te iau la bataie. Aici si vazatorul de la paine iti zambeste si iti multumeste. Oamenii parca sunt mai calmi , mai rabdatori, mai linistiti. Din acest punct de vedere nu judec, pentru ca e ceva normal sa zambesti cand poti duce un trai decent, luna de luna, fara sa te intrebi daca iti ajung banii sa platesti intretinerea. Si totusi mi-a placut ca oamenii astia pot zambi la orice ora din zi, natural, cu intreaga fata si cu ochii, fara a fi un defect profesional.
Sper ca nu deranjeze….dar cred ca zambetul oamenilor ti se pare pentru ca ai locuit in mare parte in Bucuresti (daca am inteles bine), si te-ai mutat in Franta intr-un orasel unde toata lumea se saluta, unde atunci cand intri intr-o librarie vanzatoarea abia asteapta sa stea de vorba cu tine…dar asta nu se intampla peste tot in Franta, cum si in Romania in orasele mici vezi oameni care iti zambesc. Numai bine !;)
Krisuletz, eu sunt de acord cu tine ca oriunde, in orasele mici, unde toata lumea cunoste pe toata lumea, oamenii sunt mai amabili unii cu altii si zambesc mai mult. Insa nu despre asta vorbesc eu…ci despre faptul ca, majoritatea romanilorsunt mai tristi, mai suparati si mai nervosi decat alte popoare, si asta din cauza grijilor, problemelor, in general. In tarile dezvoltate am observat ca oamenii zambesc mai mult, tocmai pentru ca duc o viata mai buna.
Si cu articolul asta m-ai facut sa pun pe lista locurilor de vizitat si oraselul tau 😀
Ma bucur Georgiana! Dar sa nu pui numai orasul, pentru ca toata regiunea Valea Loarei merita vazuta, e deosebita si interesanta.
E bine de stiut! Cand o sa ma fac mare promit sa ajung si pe acolo :))
Vinul, în cărți, mai ales cel din Bordeaux, era lăudat. Străzile înguste le-a remarcat și bunica mea care a fost în iarna trecută la Paris.
Parisul este un oras tare fain! Ramane orasul meu preferat!
Larisa, draga mea, imi inchipui cate minunatii ascunde aceasta tara atat de ravnita. Incep sa o cunosc tot mai mult de aici, de la tine si iti multumesc pt. asta. Eu am fost calatoare doar in Paris, pe care il ador, putin in Reims si Strasbourg, care m-au incantat si pe Coasta de Azur, excelenta si fitoasa. In rest? sper si visez la un circuit mai amplu prin pletele de aur si de piatra ale Frantei, sa ii adulmec mirosul sarat al oceanului, sa ma plimb prin coclaurile ei misterioase, sa ma imbat cu vinul cel mai bun la masa, sa ma ingras de prajiturile bune si dulci de la cofetarii si patiserii si ma bucure tot mai mult zambetele largi ale oamenilor simpli si buni ai acestor locuri.