Planul pentru vacanța de iarnă de anul acesta a fost atât de făcut și răsfăcut că la un moment dat nici noi nu mai știam unde tre’ să mergem. Era rost de ceva Venetia+Dolomiti, dar după o frământare atentă a problemei am lăsat orașul de pe ape pe un weekend dedicat exclusiv lui și Dolomiții pe-o vară viitoare când toate traseele sunt accesibile. Nu știu dacă a  fost neapărat o problemă de logistică, sau doar vream o săptămână numai la zăpadă, cert este că mi-am îndreptat atenția spre o zonă nu atât de turistică, dar mai mult decât ofertantă pentru oricine iubește muntele și iarna: Aosta. Am plecat către Gignod (știu, n-ați auzit de el; nici eu până anul acesta!) chiar în ziua de Sfantu’ Valentin, că deh, am schimbat destinația, dar nu și data; nu țineam neapărat să sărbătorim, dar am făcut-o într-în final- de ce nu? -alături de o friptură și o sticlă de vin, după 8 ore de drum, la poalele giganților Alpilor. 


Valle d’Aosta, Valea Aostei în română, Vallée d’Aoste în franceză, este o regiune autonomă, cu o singură provincie și cu doua limbi oficiale: italiana și franceza (slava domnului!). Nu știam prea multe despre ea, dar am aflat de curând pentru că foarte rar plec în vacanță cu temele nefăcute. Valea Aostei este cea mai mică regiune a Italiei, înconjurată de unii dintre cei mai înalți munți ai Europei: Mont Blanc, Monte Rosa, Matterhorn și Gran Paradiso. Geografic se prezintă ca o vale centrală, întretăiată de 13 văi laterale modelate de ghețari și torenți. Se pare că dintotdeauna Valea Aostei a reprezentat o intersecție importantă a căilor de comunicație din Alpii occidentali, astăzi fiind legată de Franța prin tunelul Mont-Blanc și de Elveția prin tunelul Grand-Saint-Bernard. Locuită încă din preistorie, regiunea a fost ocupată de romani, care au fondat în anul 25 îH orașul Agusta Praetoria, astăzi Aosta, „capitala” regiunii. 

Valea trece mai departe prin mâinile burgunzilor, longobarzilor, caroligienilor până la consolidarea Casei de Savoia. În 1191 Thomas I de Savoie va stabili autonomia politică și administrativă a regiunii care va supraviețui până în zilele noastre. Turistic vorbind, Aosta este o regiune unde peisajele naturale se împletesc cu monumentele istorice, religioase, cu tradițiile locale, precum și cu o gastronomie delicioasă, dar mai ales cu castelele, foarte numeroase în lungul văii. Cu toate acestea și pe bună dreptate, nu pentru patrimoniul cultural este vizitată Aosta. Fie că este iarnă sau vară, Valea Aostei este o zonă dedicată mișcării în aer liber, cu oportunități de drumeții, cățărări, schi și alte activități ce țin de munte, activități pentru care și noi am ales-o de altfel. 


Per ansamblu mi-a plăcut vacanța în Aosta. Au fost plusuri, au fost și minusuri, ca peste tot de altfel, dar în mare a fost o vacanță reușită. Aș putea spune că a fost  mai reușită decât cea savoiardă de anul trecut, iar pentru asta au contribuit mai mulți factori, unul dintre ei fiind chiar cazarea. Zău că pensiunea Chez Magan a fost cea mai primitoare cazare dintre toate cele încercate până acum! Să vă spun sincer, eu nu-s pretențioasă la cazare în general. Mergând pe principiul că nu plec în vacanță să stau în cameră, un pat și-o baie să-mi dai și sunt mulțumită, am rezervat la Chez Magan mai mult din întâmplare; satul Gignod mi s-a părut central, aproape de Aosta și totodată de toate colțișoarele regiunii pe care aveam de gând să le explorez, prețul era modest și din poze camerele arătau destul de bine. Cum era vorba de un sat mic, n-aveam prea multe cazări de ales, dar recunosc că m-a atras și nota 9,4 pe booking.com, la fel că și recenziile pozitive ale turiștilor. La fața locului realitatea a întrecut așteptările: primirea a fost excelentă, gazda extraodinar de amabilă și atentă pe toată durata sejurului, știți voi genul ăla de om apropiat de turiști, serviabil, gata oricând cu informații și sfaturi, camera extrem de frumos decorată și curată, internet foarte bun și gratuit, parcare la dispoziția clienților, fără supliment pentru animale de companie, iar micul dejun gustos și bogat, cu preparate atât dulci cât și sărate. 




Însă cum în viață nu-s toate roz, satul a fost un pic sub așteptări. Să vă zic drept, eu când merg la munte îmi place să evit stațiunile cunoscute și aglomerate și mă orientez de obicei spre sate mai neturistice, unde să mă pot bucura de liniște, de natură, de o zonă ceva mai tradițională combinată cu peisaje de vis. Însă Gignod ăsta a fost parcă prea neturistic! Eh, știu ce-o să ziceți, noi oamenii niciodată nu suntem mulțumiți, nu-i așa? Am suferit puțin din pricina lipsei de restaurante, mai ales că spre deosebire de anul trecut când am avut demi-pensiune, anul acesta a trebuit să mâncăm seara pe unde apucăm, iar locațiile astea necomerciale nu-s chiar bogate în restaurante sau supermarketuri. Desigur, puteam lua mașina și merge în împrejurimi, Aosta era la 2 pași, dar parcă seara, după o zi pe munte, ăsta ar fi fost ultimul lucru pe care am fi vrut să-l facem. Ne-am descurcat până la urmă: am împărțit serile între cele două restaurante din comună, unul obișnuit, al unui hotel, cu prețuri acceptabile și bucătărie modestă, dar potrivit pentru a potoli foamea și altul mai rafinat cu bucătărie delicioasă, ambianță elegantă, dar firește și cu prețuri pe măsură.




În rest, săptămâna ne-am petrecut-o după cum probabil vă imaginați deja, urcând și coborând munți cât e ziulica de lungă, bucurându-ne totodată de iarnă, anotimp pe care noi chiar îl adorăm. Fiecare cu plăcerile lui! În marea parte a timpului am făcut drumeții prin zăpadă cu rachetele sau fără, diferența fiind că anul acesta am avut grijă să mai împletim și cu alte activități să nu ne mai plângem la final de monotonie. Astfel, am încercat să mai și vizităm una-alta, dar cu măsură, că vorba aia, obiective de vizitat avem și acasă, munte deloc. Ne-am plimbat prin Etroubles, clasat printre cele mai frumoase sate din Italia, prin centru vechi din Aosta și am încercat pe cât ne-a permis stomacelele și buzunarele din gastronomia și vinurile locale, ba mai mult ne-am întors și cu o mulțime de produse acasă. Vacanța în Aosta a fost și una a premierelor: am încercat pentru prima dată schiul de tură (sunt varză!) și am urcat pentru prima dată la peste 3000m altitudine (cu telefericul, firește!), unde chiar am făcut o scurtă drumeție la picior, atât cât a permis zăpada, că teoretic traseul este închis iarna. Dar despre toate acestea și multe altele vă voi povesti cronologic, după cum v-am obișnuit, în episoadele viitoare. 




Iar în final, ca ă nu fie lipsită de peripeții nici vacanța de iarna aceasta, la întoarcere am făcut 16 ore în loc de 8 din simplu motiv că a nins, iar francezii se sperie de ninsoare ca dracu’ de tămâie (culmea, mai eram și pe lângă Lyon unde ninge mai mereu, dacă se întâmpla la noi în regiune aș fi înțeles!), astfel a s-a blocat autostrada. Noroc că în mașină era cald, aveam biblioteca pe reader, plus ceva de mâncat și de băut prin buzunare. Am ajuns până la urmă sănătoși acasă, exceptând un deget accidentat în cazul lui și o mare bubă de la clăpari în cazul meu, cu bateriile încărcate, cu multe idei și cu poftă de muncă (în special la casă și grădină!). Unde om merge iarna viitoare nu se știe, multe-s de văzut și de experimentat, dar cu siguranță în Aosta ne vom întoarce cândva.
  
Fiecare cu suvenirele lui! 

Etichete: , , , , , ,