Stau si ma uit la o simpla fotografie facuta de mine pe munte. Nu ma mai satur sa o privesc. E asa frumos acolo. Doamne, cat as vrea in acest moment sa pot sa imi iau geanta si ies in fuga pe usa. Sa schimb pantofii cu toc din picioare cu bocancii, geanta cu rucsacul si sa alerg spre munte. Sa ma dau jos din tren, sa salut batranul Caraiman si sa ma inclin in fata maretei Costila. 

Sa imi deschid betele si sa imi indrept pasii cu nerabdare catre inaltimi. Sa aud fostenul frunzelor uscate, atunci cand sunt strivite de bocanci si trosnetul fiecarei crengi, pe care inevitabil o rup cu ruscacul. Sa ma bucur de fiecare pas care ma poarta spre culmi si sa simt fiorii fiecarei alunecari. Sa simt mirosul de brad sa ma pierd in poteca ce se afunda tot mai adanc in munte. 
Sa ma sperie prapastia care se deschide in fata mea si sa ma copleseasca maretia culmilor ce se inalta in jurul meu. Sa ascult linistea pietrelor si sa ma infioare frumusetea naturii. Sa intalnec oameni adevarati si sa ascult povesti nesfarsite seara la o cabana. Sa sorb din ceaiul fierbinte si sa aud vantul care suiera in ferestre. Sa imi desfac sacul de dormit intr-o camera aparent rece si sa dorm mai bine ca in patul meu de acasa. Sa ma trezesc dimineata bucuroasa ca sunt undeva printre munti si, nerabdatoare, sa imi pregatesc rucsacul pentru a pleca cat mai repede la drum. 

Sa descopar noi poteci si sa ma minuneze de fiecare data aceleasi culmi. Sa ajung acolo sus, deasupra la tot ceea ce este obisnuit si firesc, acolo unde nu exista aglomeratie si mizerie, rautate si ignoranta, mandrie si falsitate. Unde totul este real si simplu, unic si inedit. Sa ma simt mica intr-o lume mare, sa fiu libera, sa ma regasesc pe mine insami. 

Ma intorc din pacate in lumea reala. Sunt la serviciu. In jurul meu oameni, multi oameni,. Unii suparati, alti veseli. Unii posomorati altii zambitori. Telefonul suna, mail-urile curg. Ma uit pe geam si vad acelasi Bucuresti gri si trist, cu decorul lui citadin, anost. Toti se grabesc, paraca ar vrea sa ajunga undeva. Oare unde? Ma intorc la treburile mele obisnuite, cu un gust amar. Si totusi, cat as vrea acum sa pot alerga spre munte…
Etichete: , , ,