Cu bucurie și nostalgie, îmi amintesc despre orice vacanta pe Coasta Albastra, un loc care a devenit aproape o a doua casă pentru noi. Cu toate acestea, nu am reușit să scriu inca pe blog despre experiența noastră din vara anului 2022, deși am simțit mereu nevoia să împărtășesc acele momente magice cu voi. În timp ce mă gândesc la această vacanta, realizez că și vacanța din 2023 a trecut la fel de rapid si nici despre ea nu am povestit nimic. Acum conturăm planuri pentru vara anului 2024 si blogul rămâne încă o pagină goală în ceea ce privește aventurile noastre estivale de atunci. Am ajuns să uit detaliile despre șederea noastră pe Coasta Albastră din 2022, va dati seama, ca si cum toate verile petrecute in acel loc s-au contopit într-o poveste frumoasă, atât de familiară.

Un loc tare drag

Când ma gandesc la acele experiențe, îmi dau seama că, de-a lungul anilor, ne-am atasat foarte tare de aceasta Coasta Albastră. Ii suntem fideli de cel puțin zece ani, acest loc drag primindu-ne mereu în aceeași atmosferă magică, care, deși aparent modestă, emană un farmec misterios de neuitat. Cu fiecare an care trece, ne gandim serios chiar si la o casuta acolo. Una mica, dar cu o tersa care sa dea spre mare. Dar până atunci vom continua să adăugăm amintiri la colecția noastră cu fiecare vacanta petrecuta acolo, să explorăm fiecare colțisor al acestui loc și să visăm la ziua în care o casă mică de pe Coasta Albastră va deveni adevărata noastră oază de liniște și fericire.

 

Uitandu-ma peste pozele din 2022, incerc sa rememorez acea vacanta pe Coasta Albastra in primul rand pentru mine, ca un exercitiu de retraire a unor momente frumoase, ca tare repede au mai trecut. Vai, ce frumoasa este marea, imi zic ! Ma uit la poze si o privesc cu drag, asa cum o priveam indelung si cand eram acolo, vrand parca sa o cuprind cu tot, sa nu-mi scape nimic, sa o indes pe toata, cu toata itinderea ei nesfarsita, in sertarul mintii, ca sa o caut si sa o scot atunci candi mi va fi dor. Ca astazi, cand scriu aceste randuri…

Locurile chiar sunt asemenea oamenilor

Adesea, mă gândesc că locurile au o poveste proprie, o amprentă a timpului și a trăirilor, la fel ca oamenii. De fapt cred ca locurile chiar sunt asemenea oamenilor. Ele devin parte din noi într-un mod atât de puternic încât nu le putem uita sau neglija prea mult timp. Este ca si cum inima mea și-ar găsi rezonanța în fiecare colț de orasel colorat, în fiecare răsărit de soare pe care l-am admirat și în fiecare briză a marii. Locurile devin magnetice pentru sufletele noastre, iar legătura cu ele devine atât de profundă încât simțim nevoia de a le revedea, la fel cum simtim sa revedem prieteni dragi.

 

Câteodată gândul la aceste locuri ne aduce un zâmbet pe buze, iar dorința de a le retrăi farmecul devine un imbold puternic. Și, asemenea oamenilor, ne este greu să trăim prea mult timp fără a le simți prezența.

 

Nu vreau să mă lungesc prea mult, dar vă îndemn să reflectați asupra locurilor care v-au cucerit inima și să recunoașteți că, uneori, relația noastră cu aceste locuri devine atât de profundă încât nu ne putem imagina viața fără ele. Așa cum ne îndreptăm mereu către oamenii care ne aduc bucurie și liniște, la fel și locurile devin refugiile noastre de suflet, mereu deschise pentru a ne primi și a ne îmbrățișa cu atmosfera lor caldă și familiară.

Amintirea verii din 2022

Acestea fiind zise, incerc să găsesc cuvintele potrivite pentru a reda frumusețea și magia pe care Coasta Albastră ne-a oferit în vara anului 2022… Imi amintesc de plimbările prin orașele dragi si de lumea lor pitorească, a străduțelor înguste și a clădirilor vechi, fiecare colț ascunzând povești și tradiții locale. Sau de culorile și aromele autentice ale locurilor, de bouillabaisse, acea supă de peste savuroasă, o adevărată senzație gustativă, savurată cu priveliștea mării în fundal. De cafeluțele servite pe plajă, în racoarea dimineții. De picnicurile seara la apus in micutul nostru gilfulet linistit, cu sunetul lin al valurilor în fundal, experiențe simple, dar pline de bucurie și conectare cu natura, pentru noi dar mai ales pentru copii. Și desigur, imi amintesc cu mare drag de privitul mării indelung, o meditație a sufletului..

 

Cuvintele par să rămână în umbra experiențelor trăite, iar oricare vacanta pe Coasta Albastra rămâne în inima mea ca o melodie pe care nu o pot uita niciodată, mereu murmurata de mare la malul sufletului meu.

vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra


vacanta pe Coasta Albastra vacanta pe Coasta Albastra

Etichete: , , ,